|
Dobrești, Detalii Istorice
Domnitorul Cuza și Dobrești
Până la reforma agrară (secularizarea
averilor mânăstirești și împroprietărirea) din timpul marelui domnitorul
Alexandru Ioan Cuza o bună parte din pământurile țării aparțineau marilor
boieri, mânăstirilor autohtone și străine. Circa o cincime din trupul țării
aparținea mânăstirilor de la Muntele Athos. Acestea s-au judecat 30 de ani cu
statul român, la început de existență, etc. Nu de mult am întâlnit călugăr care-l blama pe
marele domnitor pentru secularizarea pământurilor
mânăstirești! Am fost șocat de mintea îngustă a acestuia care numai la
interesele țării și a poporului, pe care ar trebui să le servească cu frica de
Dumnezeu, nu se gândesc! Din păcate cred că are mulți tovarăși ca el și aceasta
este una din cauzele importante pentru care ei doresc ca poporul să fie cât mai
analfabet ca să-l poată manipula cum l-au manipulat serios de circa două milenii
de când au abandonat religia strămoșilor noștri care au fost foarte mari și
ne-au lăsat cel mai mare regat din Europa din care am pierdut 9/10! Pământurile zonei argeșene-mușcelene aparțineau
mânăstirilor Nămăiești și Râncăciov, precum și familiei Cantacuzino. Aceștia
dețineau o bună parte și din comuna Dobrești. Majoritatea familiilor nu aveau
pământ fiind nevoite să lucreze pe aceste moșii. Părinții lucrau pentru
supraviețuire chiar și cu copii! Majoritatea locuitorilor erau analfabeți!
Situația era la fel în toată România rezultată la 1859 dar și în provinciile românești încă
sub jugul străin!
Unirea de
la 1859 (zisă mica unire) a creat premizele marii uniri
și a redeșteptat
spiritul național din Banat, Transilvania, Bucovina, Basarabia,etc. O unire mare
adevărată nu ceea ce s-a petrecut la Trianon, în 1920, unde am fost excrocați de
falșii aliați. Mai mult, trădătorii noștri de atunci și până azi (în frunte cu
regii din primul importat și cu camarila lor avidă, lacomă, obraznică,etc.)
ne-au manipulat și ne manipulează cu așa numită România Mare care era de două
ori mai mică decât Ucraina de azi care n-a existat până la Trianon nici măcar cu
numele ei și cu cel de ucrainian. Ucrainienii de la 1920 și până azi nici nu
știu pe unde-au dormit strămoții lor de acum un mileniu!
Majoritatea familiilor din Dobrești (ca și din țară) au fost împroprietărite cu
despăgubire prin legea adoptată de marele domnitor Cuza foarte iubit de popor. Acesta a făcut în nici șapte ani ce n-au
făcut într-un secol "cei din import"! Domnitorul a pus temelia statului modern
român. Amintesc două legi Oxigen pentru neamul românesc aflat de mult în
menghina a câtorva imperii vizibile sau nu:
1. Abolirea clăcășiei și șerbiei;
2.
Învățământ obligatoriu și gratuit de patru clase!
Din păcate, poporul n-a reacționat la detronarea și
exilarea sa fără drept de a mai pune piciorul pe pământul țării pe care a
servit-o cu toată ființa sa. S-a produs trădarea după câteva încercări de
asasinare eșuate. A fost înlăturat de către monstruasa cualiție, moșieri și
burghezi din Partidul
În doar șapte ani de domnie au fost puse bazele statului
modern, a fost realizată adevărata mica unire ignorând cu mare curaj condițiile
impuse de marile puteri europene care amenințau cu invazia armată. Mihail Eminescu ne spune că majoritatea din trupa de
armată care l-a arestat erau străini (greci de origine fanariotă). Străinii
și-au adus un străin! Și acesta i-a făcut peste noapte generali din căpitani. Să
ne amintim și ce s-a întâmplat imediat după 1989!
Vlad Țepeș
a fost ucis de boierii trădători. Mai întâi cu 20 mii de țărani neinstruiți și neînarmați
corespunzător a învins armata instruită de 200 mii al lui Mahomed II cuceritorul
Constantinopolului și spaima Europei. A fost trădat și întemnițat 14 ani de
către handicapatul de Matei Corvin cățelușul Papei de la Roma al cărui ordin a
executat! Deși tatăl său era românul Iancu de Hunedoara
primul român care a înfrânt în 1456 oastea otomanilor conduși de același Mahomed
II.
Mihai Viteazu a fost
asasinat, în cortul său de pe câmpia
Turzii, de către generalul Basta lăsat să intre cu încă alții înarmați la
voievod care este vinovat de cum și-a organizat protecția sa!
Tudor Vladimirescu care s-a ridicat pentru
eliberarea țării a fost răpit din mijlocul pandurilor săi. A fost batjocorit,
umilit, ucis și aruncat
într-o fântână necunoscută de la Târgoviște. Fapta a fost opera grecoteiului și
fanariotului eterist Alexandru Ipsilanti, fiul domnitorului fanariot Constantin
Ipsilanti al Munteniei. Dar a fost posibilă din cauza trădării noastre și a
lipsei de respect față de conducătorul nostru și față de noi!
Dobrești și domnitorul Petru Cercel
Petru Cercel este fiul domnitorului
Pătrașcu cel Bun.
Unii susțin că ar fi frate vitreg cu
Mihai Viteazul
fapt puțin probabil. Se mai susține eronat că mama lui Mihai ar fi de origine greacă.
Cei ce ne falsifică istoria nu recunosc pe că aromânii sunt români și susțin
inepția că aromânul
Alexandru
cel Mare (Macedon) era tot grec. Dar Olimpia, mama sa era din zona Epirului
care trei milenii a respins pe greci și a fost alipită la Grecia abia în 1913
după al doilea război balcanic!
Petru Cercel și-a trăit prima tinerețe colindând prin câteva țări apusene. Era foarte frumos, atrăgător, inteligent și cultivat calități care au mișcat inimile unor femei puternice de la diverse curți regești inclusiv din haremul sultanului.Vorbea mai multe limbi străine, compunea poezii, etc. Unele chiar în italiană un fapt în plus s-o fermece și pe regina
Caterina de Medici, mama italiancă a regelui
Henric al III-lea care fusese și regele Poloniei.
În circa trei ani Petru Cercel "cucerește" Curtea Regală iar regele îl recomandă Sultanului
Murad al III -lea ca pe "vărul meu" și-l determină să-i dea tronul tatălui său ocupat de
Mihnea Turcitul prin banii cu care a cumpărat pe unii dar și prin convertirea la islamism. Sultanul Murad III era nepotul celebrei sultane Hurem și al lui Soliman Magnificul care a făcut pașalâc din Ungaria.
Este consecința acțiunilor lui Matei Corvin care nu numai c-a delapidat banii Papei dar, în loc să-i ajute pe cei doi viteji domnitori, l-a închis pe marele
Vlad Țepeș (care l-a înfrânt pe Mahomed II cuceritorul Constantinopolului și spaima Europei) și a încercat să-l răstoarne și pe
Ștefan cel mare și Sfânt.
Din păcate domnia a fost de doar doi ani (1583-1585). Banii lui Mihnea Turcitul au convins din nou pe sultan să-i redea tronul și să-l mazilească pe Petru în care nu avea încredere că-i va fi slugă credincioasă! Petru a încercat recuperarea tronului. În Ardeal a fost jefuit și închis dar a reușit să evadeze. Se afirmă că în 1589 a ajuns la Constantinopol a fost mai întâi închis iar apoi în drumul spre exilul din insula Rodos a fost ucis și aruncat în mare la porunca lui Mihnea Turcitul!
Legenda spune c-a murit după o răceală la vânătoare.dar poate ascunde o fărâmă de adevăr. Presupunem că la o masă vânătorească a fost otrăvit! Putem presupune și că în drum spre Rodos a fost otrăvit și ucis!
În scurta domnie Petru Cercel a reconstruit și a dezvoltat
Curtea Domnească din Târgoviște cu
Biserica Domnească nouă și a restabilit capitala la
Târgoviște. În oraș au apărut instalații de apă și s-au făcut schimbări arhitectonice marcate de gustul și de ideile occidentale care au stârnit admirația contemporanilor. Petru Cercel fiind foarte inteligent era receptiv la nou și reprezenta o speranță după vremurile grele de sub domnia lui Mihnea Turcitul care trebuia să-și recupereze prin biruri peșcheșurile cu care cumpărase domnia și nu uita să strângă ca hârciogul pentru vremuri viitoare!
Legendele cumulate și sintetizate de Ionel Bătrânu în "File de Istorie" ne spune că în drumul său pentru instalarea pe tron a venit în Dobrești unde avea câțiva oameni de încredere printre care și pe Neacșu Ceaușu. Așa a cunoscut-o pe frumoasa Vochița (fica lui Neacșu) cu care s-a căsătorit în secret iar apoi a luat-o la Târgoviște.
Când a revenit din încercările de recuperare tron a venit în Dobrești unde a găsit-o pe Vochița cu primul fiu de câțiva anișori. A stat ascuns în Dobrești ceva timp în care Vochița a mai dat naștere la încă doi fii. Primul fiu Teodosie Cercel după o viață tumultoasă s-a călugărit într-un schit construit în Dealul Ban din Dobrești și care nu mai există de mult.
Numele de familie Cercel dăinue în comună până pe la 1900 fiind purtat de oameni cu ceva carte inclusiv de preoți.
Mama preotului Ioan Popescu (pseudonim Ionel Bătrânu) care se trăgea dintr-o
familie numită Cercel i-a insuflat fiului că s-ar trage din Petru Cercel fapt
transmis voalat în Legenda de mai jos pe care o găsiți în cartea de pe site!
File de Istorie, de Ionel Bătrânu, 2 Oct 1976
Era la anul una mie cinci sute optzeci și trei
Când apăru în țara noastră un neam distins, neam de Cercei
Senzație la Curtea Franței Petru Cercel făcuse-ndată,
Cu maniere elegante, cu ochi frumoși, cu fruntea lată...
Regele Franței i-l recomandă Sultanului ca "vărul meu"
Pe fiul lui Pătrașcu Vodă,
ca să-i dea tronul lui taică-său
Clădirea Culturală Multifuncțională din Dobrești
Între 1938 și 1941 cu contribuția sătenilor
dar și a lui Ion Mihalache s-a
construit ceea ce impropriu dobreștenii numesc căminul cultural. Este de fapt o
clădire multifuncțională cu subsol, parter și două etaje. Este poate și azi cea mai mare clădire din satele românești.
Sătenii strânseseră ceva bani pentru un proiect minuscul aruncat la gunoi de Ion
Mihalache care impune finului său și dobreștenilor acest proiect grandios la
acea vreme mai ales că norii războiului și dezastrul nostru erau la orizont!
La subsol a funcționat până în 1948 o școală de gospodărire pentru fete și
baia comunală. La parter este o sală mare de spectacol cu scenă
și cu și cu două anexe de o parte și de alta a scenei. Mai este o bibliotecă cu
pian și sală de lectură, două săli pentru dispensar care a funcționat aici până în 1947 când
a fost mutat în casa soților Mihalache. Tot la parter în două camere a funcționat un
magazin al cooperativei. La etajul 1 erau patru săli pentru birourile căminului
și ale cooperativei, și o sală pentru muzeu. La etajul 2 erau 5 camere pentru oaspeți.
Activitatea culturală excepțională din Dobrești și premiile corale și nu numai
au fost impulsionate de apariția acestei clădiro și a sălii de spectacole! Denumirea inițială a căminului a fost căminul Dumitrăchescu și
Dobrescu, apoi Mihail Eminescu și imediat după 1989 la presiunea liderului PNȚ Ion Diaconescu, care era din Boțești și rudă prin alianță
cu Ion Mihalache, clădirea
a preluat numele Ion Mihalache căruia i-au dezvelit cu mare pompă un bust în
grădina de la intrarea principală în sala de spectacole.
Din păcate după trei deceni clădirea este în paragină, prin acoperiș plouă, are
geamurile de la șoseau principală sparte, etc! Toate sunt similare
la nivel de țară, guvernatorii locali și primarii sunt interesați decât de
buzunarele
lor. Cu acceptul majorității care nu-și recunoaște niciodată vina în alegerea
făcută
cu girul lor!
Activitatea corală și culturală din Dobrești
Trecând peste munca grea a familiilor de
țărani (pline de nevoi și care nu
aveau prea mult timp liber), profesori și preoți cu conștiință de neam și țară
au
inițiat câteva activități educative pentru progresul țăranilor și al copiilor
acestora.
Înainte de cel de-al doilea război mondial au fost înființate cercuri de
pregătire a
viitoarelor soții și mame. Erau învățate creșterea copilului, arta culinară,
cusutul,
etc. Cea mai strălucită activitate din Dobrești a fost cea corală care a dus faima comunei
la nivel de țară! Putem spune că parte din dorințele marelui Ion Vidu au fost
înfăptuite și de localnicii din Dobrești. Corul mixt, bărbați și femei, din
Dobrești
este alcătuit pe patru grupe: soprane, altiste, tenori, bași. După multiple
premii la
nivel de raion/regiune/județ, sub conducerea profesorului Nicolae N. Șetraru
(singurul profesor care a purtat toată viața costumul popular românesc), a
câștigat
locul 3 pe țară în 1939 la Arenele Romane din București și peste patru ani doi pe țară la Craiova în 1943.
Ne aflam în plin război mondial. Românii sfâșiați de ambele tabere au
aderat pentru supraviețuire la una din acestea. Astfel în 1943 cădeau la datorie
pentru țara lor fiind ulterior declarați agresori! Prin actul de trădare de la
23 August
1944, țara a fost predată necondiționat armatei sovietice. Ca urmare sute de mii
de
români soldați ajung în Siberia de unde nu s-au mai întors. Pe lângă aceștia
zeci de
mii de familii din Bucovina și Basarabia au fost deportate în Siberia. Și nu
oricum, au fost despărțiți părinți de copii, soț de soție, frate de frate, soră de soră.
Corul are o influență educațională foarte mare. Priviți la corurile din țările
cu tradiție de sute de ani, fie coruri bisericești, de operă / operetă, alte
coruri laice
de maturi, copii (în cadrul școlii) sau mixte. Nu poți să creezi momente mai
înălțătoare pentru spiritul unui om decât cu un cor de operă/operetă, și nu
numai.
Chiar și cel mai insensibil om care n-a avut ocazia să asculte vreodată așa ceva
va
fi mișcat! Să ne amintim cum "Corul Robilor" din opera "Nabuco" a lui Giusepe
Verdi a trezit pe italieni chiar de-a doua zi de la premiera din teatrul "Scala"
din
Milano și s-a transmis ca un fulger pe tot cuprinsul Italiei. Acesta a grăbit
unificarea Italiei după ce a contribuit mental la eliberarea teritoriului aflat
sub
ocupație hasburgică.
În zona Topoloveni, pe valea Cârcinovului, au existat coruri de amatori, ce
activau în biserică, școală iar ulterior în cadrul căminelor culturale. Acestea
prezentau piese corale de o valoroasă ținută artistică, morală, educativă,
patriotică.
Astfel la Leordeni (1895), la Priboieni (1896), la Călinești (1897), la Dobrești
(1902) și la Topoloveni în 1907, s-au înființat (de regulă de către
preoți-învățători)
formații corale care au depășit un secol de activitate. Preoți și învățători
făceau ca
viața culturală și spirituală să contribuie la educarea locuitorilor zonei.
Un
exemplu de longevitate ca dirijor este preotul Ion Ionescu (născut în Dobrești,
Argeș, 1922-2004) care a dirijat corul din Topoloveni timp de 57 de ani (1947-
2004) și a avut reprezentații chiar în afara țării. Acesta a
avut contribuții
la activitatea corurilor zonale inclusiv a corului din Dobrești.
Amintim aici și de preotul și profesorul Gheorghe Crețu (născut în com. Dobreşti, judeţul
Muscel,1880-1956) care a participat pe front în primul război mondial. A avut o
activitate culturală bogată, și a fost organizatorul Te Deum-ului
de la Chișinău
ce-a
consfinţit Actul Marii Uniri din 27 Mar 1918. Te Deum-ul l-a organizat în lipsa
unei cărți cu acest ritual și în limba română supusă un secol la maximă
agresiune de ocupantul rus.
Corul din Dobrești este înfrățit cu celebrul
Cor de plugari Chizătău (com.
Belinț, jud. Timiș) cel mai vechi cor din țară care are aproape două secole de
activitate! A fost fondat în 1840 ca formațiune bisericească de către preotul și
dirijorul Trifu Șepețian. În 1857 s-a consacrat ca formațiune corală civilă.
Fondatorului i-a urmat ca dirijor fiul! De câteva ori, corurile s-au deplasat la
reciprocitate unul în zona celuilat unde au avut spectacole care au încântat asistența.
În 2002 corul din Dobrești a împlinit deja 100 ani! La serbarea aniversară a
participat corul "frate" Chizătău dar și artiști ai Casei de cultură a Min.
Interne
printre care cunscutul interpret ardelean, Gheorghe Sărac care a imprimat câteva
casete cu romanțe pe versurile nepieritoare ale lui Mihai Eminescu.
Corul este cea mai mare realizare a comunității dobreștenilor care sper, că
va dăinui, peste veacuri. Totuși după 1989 este o gravă decădere în activitatea
culturală din Dobrești dar și din toată țara iar speranța ne este grav afectată!
Practic
în prezent formațiile corale din țară sunt pe cale de dispariție după o emulație
creatoare și efortul susținut de opt generații de români.
Iată dirijorii consacrați și dăruiți ai acestui cor în ordinea temporară:
Nicolae N. Șetraru, Ion C. Ionescu, Filip C. Heroiu,
Mihai N. Heroiu care a avut
privilegiul să se afle la conducerea aniversară din 2002.
Din repertoriu Corului Dobrești: Pe-al nostru steag e
scris unire de
Ciprian Porumbescu, Voința neamului
de Ion Danielescu, Închinare eroilor de
Mircea Neagu, Sara pe Deal de
Vasile
Popovici, Trandafir de la răzoare de
Sabin Drăgoi, Mândra mea cu părul galben de
Gheorghe Cucu, Privighetoarea de
(?) Felix Mendelssohn Bartholdy, Maria neichii Marie de
D.D. Stancu,
Hora cu strigături de N. Lungu, Merișor cu mere coapte și
Iac-așa de S.
Niculescu,
E toată țara-n sărbătoare de I. Chirescu, Patrie pământ de aur de
Gheorghe Bazaban,
Morarul de D. Kiriac, Înflorești pământ al bucuriei de
Gheorghe Dumitrescu,
De-aș
avea
fântână-n curte și Dorul dor de L. Paceag,
Răsunet de la Crișana de Ion Vidu, La
tufița de argea și Mititico,
Valeu of de Nicolae Oancea,
Mărioară de la munte,
Bandura de Davidovsky, Din Dobrești la Chizitău de
Gheorghe Bazaban.
Corul Vraja din Dobrești creat de Nicolae N. Șetraru a avut cel mai interesant repertoriu datorat inimii
acestui mare patriot, profesor și dirijor, neprețuit fiu al satului. Iată câteva:
Vraja,
Bobocele și inele, Răsunet
de la
Crișana, Ana Lugojana, Peste deal la nana-n vale,
Negruța, Îmi place nu-mi place,
Răsunetul Ardealului, Dragă și iar dragă,etc. toate de
marele patriot și compozitor Ion Vidu,
Marioară de la
Munte, Hi, hai Prahova,
Ciobănașul, Omul când îi necăjit,
D-auzi mândro ori n-auzi,
Marșul lui Iancu, S-a dus cucu,
Fire-ai maică blestemată, Trecui valea mort de
sete, de Nicolae Oancea, și piese ale altor mari compozitori printre care și de
Ciprian Porumbescu.
După al doilea război
învățătoarea unicat în țară Ioana Postelnicu a creat o trupă de dans popular cu
trei
generații de dansatori: piticii, tinerii și bătrânii. Această trupă a câștigat
multiple
premii la nivel de raion și de regiune. La terminarea ciclului de patru clase și
a
fiecărui an școlar, erau pregătite serbări școlare din care nu lipseau trupe de
teatru din elevii de care se despărțea!
Fabrica de Marmeladă din Dobrești
Asigura hrana armatei române în cel de-al
doilea război mondial.
Construcția a fost decisă de autoritățile statului urnite de Ion Mihalache care
cunoștea potențialul zonei, nevoile localnicilor dar și nevoia de aprovizionare
a
armatei care se pregătea de recuperarea teritoriului răpit de sovietici prin
cele două
ultimatumuri de la sfârșitul lui iunie 1940! Construcția a început în mai 1941 și peste un an deja producea marmeladă,
compoturi și dulcețuri după rețetele Ministerului Agriculturii.
Marmeladă ca aceea nu cred că s-a mai produs ulterior în țară. Circa 80%
din producție era destinat armatei iar restul putea fi vândută direct către
școli,
cantine,etc.Pentru o familie nu se putea vinde mai mult de 30 kg. Nu se vindea
la
negustori pentru revânzare.
Prelucrarea fructelor din zonă, prune, caise, cireșe sau zmeură, era foarte
bine chibzuită, pentru a nu se pierde absolut nimic. Erau instrucțiuni detaliate
pentru păstrarea și folosirea zahărului a cărui lipsă era principala problemă,
dar și
rețetele pentru conservarea fructelor la butoaie, pentru ca fabrica să lucreze
și după
terminarea culesului fructelor proaspete. Tot ministerul gestiona și alte
necesități,
inclusiv aprovizionarea fabricii cu butoaie, borcane și chiar etichetele. Totul
era
folosit la maximum, fără risipă, chiar și sâmburii fiind prelucrați și folosiți
în
diverse feluri.
Capacitarea anuală de producție a fabricii Dobrești era de 50 vagoane
marmeladă. Pe lângă fabrică mai funcționa și o brutărie mai mult decât benefică
pentru săteni.
Nu mai trebuie să detaliem despre importanța fabricii și pentru toate
familiile de țărani din zonă care își puteau valorifica fructele aici. Mai mult
câteva
zeci dintre aceștia erau muncitori și primeau un salariu rar pe atunci și pe la
sate. Câțiva ani tatăl meu a lucrat la gestiunarea fabricii. Datorită
inițiativei și insistenței lui a fost deschisă o cantină unde
muncitorii serveau o masă caldă deoarece aceștia veneau la muncă aproape
nemâncați iar în tipul zilei de lucru abia aveau câte ceva.
Un rol important la decizia de construcție a fabricii l-a
avut omul politic de exceptie Ion Mihalache singurul politician din opoziție
respectat de conducătorul autoritar al statului.
Din păcate, datorită unor interese, intrigi (ascunse sub "blana" PCR), prin 1955
fabrica a fost desființată și dezmembrată. Încă din 1914,
la
Topoloveni exista o fabrică similară preluată și aceasta de armată pentru
producția
de război în 1941.
Colectivizare, Decolectivizare
În perioada 1949-1962 a avut loc un experiment
și un dureros pentru
românii din o bună parte a satelor din țară cu excepția unora de la deal și de
la
munte.
Comuna Dobrești n-a scăpat. Locuitorii din satul Furești au fost mai uniți
iar unii dintre ei au suportat consecințe mai mari. Spiritul și gena pandurilor
s-a
manifestat!
În satul Dobrești exista moșia, de câteva sute de ha, a boierului
local Pandele Crăsnaru și un heleșteu unde acesta creștea pește. Se zice că pe
la
1900 i s-a cerut să ajute comunitatea la ridicarea unei noi școli iar acesta ar
fi
refuzat. A făcut donație terenul pentru construirea primăriei și pe care
localnicii ar
fi dorit să construiască nouă școală dar acesta s-a opus.
Prin 1949 câțiva săteni foarte săraci (care poate au muncit o viață pe moșia
boierului) s-au
dus într-o noapte și l-au alungat din sat cu familie cu tot.
Moșia lui a
fost startul CAP-ul de care au beneficiat câțiva ani cei care l-au izgonit și
care au
înființat CAP-ul. Doar culegeau roadele și le împărțeau între ei fără altă muncă.
Permanent îndemnau și pe alți
săteni
să li se alăture la festin dar după ce donează pământul, atelajele, animale de
tracțiune
și pe toate celelalte bovine.
Pentru a compensa lipsa de alimente din orașe și necesitatea plății de
despăgubiri de război Uniunii Sovietice, dar și pentru a grăbi procesul de
colectivizare a fost introdus sistemul cotelor prin care țăranii erau obligați
să predea
statului o parte semnificativă din producția gospodăriilor lor.
Mai mult, dacă o bucată de pământ al unui țăran nemembru CAP era
înconjurată de pământul CAP-ului acestă bucată era adjudecată de către CAP iar
omul se alegea cu promisiunea că va primi pământ în altă parte!
De asemenea, echipe mixte din profesori și alți funcționari erau obligate și trimise să
lămurească sătenii să se înscrie în CAP. Pentru "lămurire" veneau chiar echipe
speciale de la raion sau de la regiune! Pentru instigatori / recalcitranți
periculoși
exista beciul miliției, al securității sau chiar pușcăria dacă cumva erai
declarat
dușman al orânduirii socialiste.
O ultimă metodă era refuzul de înscriere la liceu al unui copil fără o
adeverință de înscris în CAP!
Unii care simțeau că nu se mai pot opune înscrierii în CAP își vindeau pe
mai nimic (și în secret) utilajele agricole, animalele mai ales boii, caii,
uneori și de
mila lor legată de tratamentul în CAP dacă vor lucra cu nu se știe cine.
Tot ceea ce am spus mai sus s-a practicat în Dobrești și în satele capizate.
Unora li se promitea diverse funcții inclusiv preșidenția CAP-ului,etc. Unii au rezistat chiar până
aproape de 1960 dar au cedat ca să-și poată înscrie copilul la liceu!
După 1960, mai ales la sfârșitul toamnei, iarna și începutul primăverii,
umblau pe Ghemelie, pe fosta moșie a lui Crăsnaru și prin alte locuri de pe
islazuri
cai ajunși în starea piele și os căci nu mai erau hrăniți în CAP. Unii mureau pe
acolo iar alții erau omorâți prin lovire cu parul în cap iar apoi erau aruncați
în fostul
heleșteu al boierului. În CAP foarte puțini cai au mai scăpat! Te treceau fiorii
văzând fantomele în care au fost aduse animalele superbe, prieteni de suferință
ai
omului. Zeci de ani dădeai prin diverse locuri peste părți din schelet, mai ales
de
cap. Erau aduse de câini sau alte animale care le și dezgropau dacă erau
înfometați
sau chiar în joacă. A fost o crimă care a lăsat nepăsătoare / rece comunitatea!
Am
crezut că numai în Dobrești s-a întâmplat acest genocid. Dar a fost un
comportament la nivel de țară. Masacrul cailor din CAP-urile românești a fost
unic
în istoria Europei și au pierit circa o jumătate - 500 mii din caii țării.
Se susține că a fost executat un ordin al ocupantului sovietic prin care țara
să rămână fără cai. Motivul ar fi fost că armata sovietică ar fi pierdut pe la
noi (cu
ocazia războiului la dus / întors) cai dintr-o rasă ce nu se dorea să se
înmulțească pe
la noi lucru greu de crezut.
Mai plauzibil este faptul că se dorea mecanizarea agriculturii! Dar sub acest
deziderat corect au mascat planul inuman de distrugere cabaline. A fost inuman
pentru animale dar a avut și are efecte psihologice pe termen lung asupra
românilor. Planul a fost pus la cale de unii dușmani ai țării sovietici sau nu.
Dar a
fost executat pedalând pe prostia sau lichelismul unora dintre noi dar și pe
indiferența majorității care nu reacționează ba chiar este complice prin tăcere!
În perioada interbelică România Mare avea circa 1600000 de cai. Azi în
România Mică mai sunt circa 600000 cai!
Procedeul s-a repetat după 1989 cu porcii care se mâncau între ei de foame
în combinate. Odată cu porcii se distrugea și industria adiacentă a cărnii și
mezelurilor. COMTIM era cel mai mare combinat de creștere și prelucrare a circa
500 mii porci anual. Comform planului a fost distrus prin aceste procedee și a
dat
faliment în 1999. Apoi parte a fost tăiat și vândut la fiare vechi. Acest
holding, la
care lucra circa 15000 români exporta în întreaga lume. Mulți dintre salariați,
de
foame, au luat calea pribegiei. Dar, imediat, vizavi peste graniță, la Seghedin, ungurii au creat comtimul lor.
Mai mult, în 2004 o companie americană a cumpărat, pe mai nimic, o parte din
acest COMTIM și a devenit cel mai mare producător de carne și preparate din
țară.
Astfel noi românii am ajuns să importăm 80% din carne și alimente dar
cumpărăm intern și de la acest american care ne plătește la lucru ca pe iobagi.
În
această manieră trecem la importuri și de 80%! Am deviat din cauza similarității distrugerii cailor dinainte de 1989 cu a
porcilor când țara a încăput pe mâna fraților lor de facocerii un epitet prea
mic pentru trădători!
Ca urmare a colectivizării, majoritatea bărbaților au plecat pe șantierele țării sau
la oraș pentru un salariu de necalificat. O parte din tineri au plecat la liceu,
facultăți, școli profesionale sau la lucru precum tatăl lor. Nu s-au mai întors
decât
pentru vizitarea mamei și a fraților care trebuiau să lucreze pe mai nimic în
CAP!
La CAP-ul din satul Dobrești, toate terenurile cu vii au fost lăsate în
paragină. La fel livezile de pomi din care unii neisprăviți (de sub rangul
maimuțelor
pe care chiar le jignesc) au început să taie pomii în loc să-i lase să mai
producă cât
mai au vlagă și să se hrănească din fructele lor. Fără milă, fără frică, fiind
probabil
în complicitate cu autoritățile. Mai grav au tăiat nucii care cresc foarte greu
până la
a face o recoltă consistentă. Erau vânduți bine pentru mobilă pe o filieră
clandestină
sau nu în complicitate cu milițienii, președintele de CAP, brigaderi, primar!
Cu toate aceste pe sute de hectare de pe ambele dealuri ale satului au fost
create plantații noi cu soiuri moderne și productive de pruni, meri, cireși.
Acestea
au fost îngrijite și culese până în 1989!
Cu cine au fost făcute? Cu femei, mame cu copiii lor, pe ploaie, frig, îngheț.
Aveau în traistă cu un ou de multe ori pe jumătate deoarece era strivit pe drum
căci
nu erau casolete care să le protejeze. Se adăuga mămăligă și ceapă. Au săpat
după ce-au mers
kilometri cu hârleț, lopată, târnăcop în spinare.
Femeile au fost adevărate eroine căci trebuiau să facă singure și toate
treburile de acasă. De-ar fi avut măcar un puț în curte și un aragaz sau măcar
lemne
de ajuns și gata tăiate în bătătură!
Cu timpul baza materială a CAP-ului a crescut considerabil pe seama celor
care mai munceau cu o răsplată derizorie. Au fost cumpărate tractoare, pluguri,
semănători, autovehicole, etc. Au fost construite saivane pentru vaci și oi al
căror
număr a crescut! O bună parte din lucrări au fost mecanizate. Au fost cumpărate
cazane mari de fabricat țuică care se repartiza membrilor pentru zilele
prestate!
Munca în CAP au făcut-o
mai mult femeile și chiar copiii lor deoarece majoritatea bărbaților au plecat
la oraș sau pe șantierele din toată țara ca să aibe un minim de salariu pentru
familiile lor. Prin anii 80 populația satelor era îmbătrânită deoarece și copiii
lor au plecat la oraș pentru liceu, școală profesională și apoi salariu! Chiar
dacă s-au întors bărbații pensionați nu se mai ducea lumea la lucru un motiv
fiind
și plata derizorie a zilei de lucru pe toată durata CAP-ului. Pe acest fond s-a recurs la metoda de
muncă obligatorie a unei parcele repartizate la fiecare familie pentru prășila a
doua
manuală a porumbului și la recoltarea de pe parcelă și ducerea recoltei la
magazia
CAP! De frică, oamenii plăteau zilieri care erau la mare căutare deoarece erau
puțini în aceeași perioadă când cererea era mare. Ca să recupereze, dar și
pentru
supraviețuire, majoritatea membrilor CAP activi, de regulă femei, au început să
vină de la lucru cu orice se putea lua în sân, buzunare,etc. Dacă
erai prins riscai pușcăria! Existau și puțini săteni care furau cu căruța și
chiar cu
mașina! Aceștia erau în cârdășie cu președintele CAP, primarul și desigur cu
milițenii care
primeau partea leului!
Această pervertire și complicizare a omului căruia i s-a luat totul și este
forțat să supraviețuiască cu muncă remunerată în batjocoră a distrus pe
generații
comportamentul românilor care nu mai au nimic sfânt! Doar circa 5% din femei nu
s-au mânjit. Mama a făcut parte din această categorie!
În această perioadă s-a creat o nouă oligarhie a satelor formată din: primar,
milițian, președinte CAP, brigadieri, magazioneri, șefi de echipe, cu rudele sau
amantele lor. Pontajul era la cheremul unora. Într-o zi de muncă puteai primi
una,
mai multe, sau mai puțin de o "zi de muncă după normă"!
De cele mai multe ori, remunerarea în produse și eventual puțini bani se
făcea toamna la sfârșit de an!
A trecut un secol de la dezrobirea majoritatea românilor care fuseseră
clăcași sau șerbi aserviți boierilor și mânăstirilor. Fuseseră fără pământ,
analfabeți
și trăiau în bordeie. Au fost nu numai dezrobiți de marele domnitor Cuza dar au
fost și împroprietăriți. A urmat o a doua reforma de împroprietărire după 1920.
Dar după numai un secol, pământul unei familii era din câteva parcele mici
uneori cu distanțe mari între ele. Este rezultatul succesiunii de la părinți la
copii și a
formării de noi familii prin căsătorie. Efortul depus de o familie pentru a
lucra
aceste parcele și a supraviețui pe baza lor era foarte mare. Nu întâmplător
copii
erau rupți de la școală pentru a-și ajuta părinții.
Cu toate suferințele și traumele îndurate de românii implicați în procesul de
colectivizare a existat și consecințe pozitive foarte importante
inclusiv în
ceeace privește productivitatea și calitatea:
1. Estomparea vrajbei de la sate legată de pământ;
2. Formarea parcelelor mari de pământ care au permis lucru mecanizat,
irigațiile, etc. Înainte majoritatea familiilor erau sărace, aveau câteva
pogoane în
diverse locuri lucrate cu mâna sau cu animalele;
3. Agricultură și zootehnie asistată de ingineri specialiști,etc.;
4. Crearea fermelor mari și a institutelor de cercetare specifice;
5. Ușurarea muncii omului legată de pământ și creșterea animalelor;
6. Impulsul implicit pe care l-au primit milioane de copii de la sate pentru a
învăța carte, a termina cel puțin un liceu și chiar o facultate mai ales că
învățământul era aproape gratuit dacă avem în vedere și sistemul de burse pe
diverse criterii inclusiv pe cel de a învăța bine.
Imediat după 1989 am înebunit cu toții lăsându-ne manipulați de urmașii grofilor
și boierilor, de alți excroci din noua oligarhie a satelor care doreau să
șteargă urma faptelor
din trecutul lor. Astfel au fost distruse arhivele CAP-urilor, au devalizat
CAP-urile, au
falimentat IAS-urile, au distrus sistemele de irigații și au acaparat pământuri
și păduri care
nu le-au aparținut strămoșilor lor,etc.
Dihonia întreținută continuă și azi cu milioane de procese interminabile în
justiție,etc.
Țăranii și-au recâștigat o parte din pământuri unele în paragină dar și livezi
productive. Au fost norocoșii care nici măcar n-au contribuit cu nimic la
plantarea lor și
acum au beneficiat de chinul altor mame și a copiilor lor.
Nu am vrut să reflectăm ce este corect și ce nu trebuie să facem. Ne-am apucat
să
dărâmăm și să reluăm chinul de la capăt. În puține locuri din țară sătenii au
găsit un mod
corect de a merge mai departe în cadru organizat și fără a dărâma.
După ce-am așteptat ani sau zeci de ani să primim pământul, inclusiv în urma
unor
procese costisitoare cu autoritățile, bucuria ne-a fost de scurtă durată.
Pământul a devenit o
povară deoarece vârstnicii care au rămas în sat nu mai aveau forță să-l lucreze
neavând nici
atelaje, animale, unelte mecanizate. Astfel multe din pământurile țării au fost
acaparate de
buruieni, altele au fost vândute pe nimic la samsarii din țară. Mult mai mai
grav l-am
vândut și la cei din afară pentru care vom lucra de foame ca șerbi / clăcași dar
din cei
moderni, cu televizor. Nu întâmplător am ajuns să depindem 80% de hrană din
import!
Distrugerea sistemului de irigații duce la deșertificarea unor zone, iar
vandalizarea
și decimarea pădurilor duce la alunecări de pământ, la inundații multiple anual
și în
aceleași zone,etc.
Mult mai grav este faptul că țara a fost părăsită de circa 9 milioane de români
din
cei mai instruiți sau mai activi și care, în majoritate, nu vor mai avea forța
materială sau de
conștiință să revină acasă unde mor deja sate sau chiar orașe! Locul lor va fi
ocupat de te
miri cine.
Cel puțin șapte generații vor plăti comportamentul nostru din 1989 și de după!
În ziua de Crăciun 1989 am dansat pe melodie de Lambada când unul de-al nostru era
ciuruit cu sute de gloanțe! Și am pupat la fundeni pe unii ca bulibașa de Chirnogi sau
de Tărtășești sau pe odrasle precum cea a lui Walter Roman care încă nu are frică și are
tupeul să ne țină predici televizate!
6 Dec 2023 Gheorghe Ghe. Borcan
|