|
Dobrești, Școală și Personalități
Directorii Școlii din Dobrești de la Înființarea din
1839
Directorii Școlii din Dobrești
Profesorii din Dobrești
Învățătorii din Dobrești
Educatoarele din Dobrești
Istoric al Sistemului de Școlarizare
Obligatorie
Începutul
școlii oficiale din satul Dobrești este în 1838 cu patru clase primare
obligatorii. Dar țăranii erau așa de săraci că nu-și permiteau să-și dea copiii
la școală deoarece trebuiau să muncească de mici alături de părinți. În plus
dacă mergeau la școală trebuiau bani pentru încălțăminte (mai bună care se și
tocea des pe drum), haine, mâncare,etc. Din aceștia puțini majoritatea erau
băieți căci fetele trebuiau să se gândească doar la măritiș și la zestrea lor la
care trebuiau să muncească.
La început nu exista școala satului și aceasta a funcționat într-o cameră
închiriată de la săteni. Chiar dacă erau în clase diferite, elevii învățau
simultan în această cameră greu de încălzit iarna căci lemnele costau. Ulterior
s-a construit prima școală a satului formată dintr-o singură sală de clasă! În 1869
aceasta a fost mistuită de foc.
Școala a funcționat o perioadă prin diverse case închiriate și apoi a fost mutată într-o cameră din cele două
în care activa primăria.
Trebuie spus că a marele domnitor Alexandru Ioan Cuza în scurta domnie ( de nici
7 ani, 24 Ian 1859-11 Feb 1866) printre marile sale realizări și reforme temelia
statului român modern, a reglementat prin lege Învățământul Gratuit de 4 Clase
dar Obligatoriu! L-am trădat, exilat și l-am înlocuit cu unul de import
care n-a făcut în 48 de ani de domnie, de șapte ori mai mare, cât a făcut cel
căruia nu i-a permis să moară în pământul patriei sale pe care a servit-o cu
viața, scăpând din câteva atentate!
Ca urmare a stăruințelor noului învățător și director Ioan Dumitrăchescu, în
1897 s-a construit în centrul comunei un nou local de școală care ulterior a fost
utilizat pe rol de cooperativă de consum. Deoarece după un sfert de secol nu mai
avea spațiu, tot cu implicarea sa în perioada 1914-1920 s-a construit o nouă
școală cu trei săli de clasă!
Pe la 1893 în Dobrești s-a introdus învățământul obligatoriu de cinci clase iar din 1931de șapte clase. Până în 1898 școala a fost deservită de un singur învățător,
apoi până în 1919 de doi când s-a inființat încă un post. Cu timpul, în funcție de
numărul de elevi și de trecerea la șapte clase s-au creat noi posturi de
învățători dar și de profesori.
Părinții erau amendați pentru
lipsa copiilor de la școală. Pentru a complica lucrurile și a evita amendarea
părinții aplicau tactica, o zi prezență la școală și trei lipsă timp când munceau cot la cot cu
ei! Desigur că noile generații de părinți au înțeles că nu mai trebuie să se
comporte cum s-au comportat, de nevoie, părinții lor cu ei!
De la începutul secolului 20,
datorită preotului, învățătorului și directorului Ioan Dumitrăchescu, cea mai
mare personalitate a Dobreștiului și a țării, școala a achiziționat un teren
propriu unde elevii făceau practică de pomicultură, legumicultură, etc. Cu
produsele obținute pe acest teren erau date fie la cantina internatului,
creșteau porci sau erau comercializate pentru fondul necesar școlii pentru
reparații, dotări atelier, etc. Internatul școlii din Dobrești
La Dobreşti
au învaţat și învață copiii din Fureşti care terminau patru clase primare căci atâta duce școala oficial. Până în anul
şcolar 1963-1964 au învățat şi copiii din satul Moşteni-Greci deoarece era mai
ușor decăt să treacă dealul în satul și comuna Boțești de care țineau și țin
administrativ dar nenatural! La școala din Dobrești au învățat uneori și copii din satul Lenţea căci
le era mai greu să meargă la școala din Negreşti de care țineau și țin administrativ.
Trebuie spus că datorită faimei de care se bucura (prin județ dar și în cele vecine)
învățătorul Ioan Dumitrăchescu la școala din Dobrești se înscriau cu greu elevi
de la zeci de kilometri aceștia stând în gazdă la săteni! Uneori printre acești
elevi erau chiar copii al cărui părinte era învățător acasă la el!
Pentru a elimina chinul drumului zilnic de mers
pe jos, dus-întors, circa 10-15 km, începand cu anul şcolar 1951-1952 la Dobreşti a fost inființat un internat pe lângă care funcționa şi
o cantină. Nu știu dacă la înființare a contribuit directorul de atunci al
școlii, Gheorghe Mincă din Teiu, Argeș totuși trebuie să-i aducem respectul nostru!
În primul an la internat erau 43 de elevi, 34 din Furesti, 8 din Dobreşti şi
unul din Lențea. Din aceştia doar 23 beneficiau de bursă, 82 lei lunar. Pentru
restul părinții aduceau alimente de acasă. Pe lângă burse, în anul şcolar 1953-1954 de
la Topoloveni nouă elevi au primit încălțăminte şi îmbrăcăminte. De aici vedem cât
de săraci erau copii și cât de mult conta internatul și cantina pentru toți! În anii următori
numărul burselor a scăzut iar bursa a crescut la 150 lei iar părinți aduceau de
ea alimentele necesare.
Pentru aprovizionarea cantinei, școala cu profesorul Nicolae Șetraru a
cultivat zarzavat pe lotul școlar (de care am vorbit mai sus) şi a crescut și porci hrăniți cu resturile de
la cantină, și alte adausuri,etc. Din grădina școlară, în toamna anului 1952 s-au recoltat 700 de kg de
cartofi, 50 de kg de ceapă şi 300 de bucăti de varză. Anul următor s-au recoltat
800 de kg de cartofi, 580 de bucăti de varza, 50 de kg de ceapă, 20 de kg de roşii,
etc.
Ca urmare a eforturilor depuse, elevii de la internat aveau condiții de cazare
bune iar meniul era de asemenea variat și bun. Internatul şi cantina au
funcţionat în noua clădire a grădiniței de copii construită între 1942 și 1950. Funcția de
magaziner a fost deţinută de un profesor. Datorită scăderii numărului elevilor, internatul a fost desfiinţat în anul 1963
semn că starea părinților s-a mai îmbunătățit deși de la CAP nu primeau mare
lucru pe ziua de muncă. Explicația plauzibilă este că din cauza colectivizării
(care li s-a sechestrat tot pământul, căruța și vitele de tracțiune la
majoritatea familiilor) majoritatea bărbaților (pentru a nu le muri familia de
foame) au fost nevoiți să plece ca să lucreze pe șantierele țării de unde
trimeteau bani acasă la soție și desigur pentru familie, copii! Un exemplu este
tatăl meu și familia noastră!
Datorită situației umilitoare creată după cacialmaua din Dec 1989, în prezent, mulți
elevi (și desigur copii mai mici) se culcă flămânzi și pleacă flămânzi la școală
sau chiar renunță la învățătură! De aceea se impune ca autoritățile locale să se
implice ca orice școală din țară să aibe o cantină care să dea gratis la prânz o
masă caldă și consistentă la orice elev care dorește! Indiferent dacă elevul
învață de dimineață sau după amaiază! Necesarul de porții pentru luna care vine
se face pe baza unei cereri simple de înscriere cu o săptămână înainte!
Personalități Remarcabile au Educat Copiii Dobreștenilor
1. Ioan Dumitrăchescu
Printre cei care au avut o contribuiție specială la ridicarea nivelului școlii
din Dobrești și la pregătirea unor viitoare personalități la nivel național se
remarcă preotul, directorul și învățătorul Ioan Dumitrăchescu care a fost învățător 42
de ani, perioada 1879-1920, din care 29, în perioada 1879-1908, a fost director.
A avut o contribuție decisivă la construcția
celor două școli are și alte premiere în dezvoltarea
învățământului românesc de la sate! La începutul
secolului 20, prin achiziția de teren agricol fertil, a
creat un lot al școlii unde generații de elevi au pus în
practică învățătura de la anumite materii predate la
clasă. A contribuit la înființarea corului care în
prezent are 119 ani! A contribuit la crearea unor
bănci populare și asociații care au avut consecințe la
dezvoltarea localității și la ridicarea nivelului de trai
al familiilor de țărani!
A educat
pe preotul și învățătorul Ioan Popescu și a făcut totul ca să-l aducă să
slujească locului natal al mamei sale dar și locului unde a început educarea
specială cu unchiul său căsătorit cu sora mamei sale și care l-au găzduit pe
perioada celor 5 clase primare! În mare măsură performanțele părintelui Ioan
Popescu în viața personală (licențele de preot și de învățător luate în timp ce
era pe front și nu făcuse clasa 8-a de Seminar și nici o clasă de învățător,
blocarea căsătoriei intenționate și prezentarea soției adecvate) dar și în a
dobreștenilor și Dobreștiului (clădirea unică în țară, multifuncțională, care
găzduiește Căminul Cultural, biserica din centru reconstruită din temelii,
premiile 3 și 2 pe țară aduse de Corul din Dobrești, etc.) sunt datorate
mentorului său!
A murit de infarct, în 1928, pe drumul de izlaz Furești-Dobrești (care nu avea
plopii și umbra actuală pe circa o jumătate din acest drum), venind pe jos de la
Priboieni unde se dusese să cumpere materiale necesare la refacerea Bisericii
Înălțarea din Cornet fiind în lucru la aceasta!
În memoria sa dobreștenii i-au dezvelit în
1937, în fața școlii terminată în 1920, un bust din
bronz cu figura sa care impunea și impune respect.
Este ca figura unui dac autentic din suita marelui
Decebal! Cu această ocazie, preotul Ionel N. Popescu a spus publicului:
Iată ce a
însemnat Ioan Dumitrăchescu pentru satul acesta: un reformator, un creator
de rosturi noi, un călăuzitor de suflete, o minte înteleaptă, o inimă generoasă,
o cinste mai presus de orice bănuială.
Din păcate, în 1948 în perioada dominată de Ana Pauker&co. ca servitori ai
ocupantului sovietic, bustul a fost dat jos de pe soclu. Dar a fost repus în
1978.
În 1878 Ioan Dumitrăchescu fusese numit învățător în comuna
Dragomirești, Dâmbovița, situată aproape de Târgoviște, în valea Dâmboviței la
circa 20 km linie directă peste dealuri spre răsărit. Era primul învățător
adevărat școlit, cu dragoste de meserie și renumit pe o zonă mare din Muscel (nu era
Argeș) și Dâmbovița. De aceea trei elevi din școala primară Dobrești (Badea Stancu,
Nicolae Oprescu și Ion Marinescu) s-au mutat la școala din Dragomirești făcând
eforturi de a plăti gazda,etc.
În 1879 este numit învățător în Dobrești. Astfel au început să vină elevi din
alte localități. Plăteau gazdă numai să aibe ca învățător un asemenea dascăl! Au
venit din Dragomirești (25km), Priboiu (35km), Cândești (20km) Schei (15km),
Budișteni (30km), Priboieni (15km), Negrești (15km), Bârzești (20km),etc.
În 1880 Ioan Dumitrăchescu a fost hirotonisit și preot la biserica Înălțarea
Domnului din Cornet unde fusese biserica din lemn a fostului Schit Dobrești.
Împreună cu sătenii tatăl său Din Popescu construiesc în 1870 biserica din zid!
Deși avea obligații mai mari nu lipsea o oră de la programul său școlar!
Chiar dacă în celelalte localități au apărut învățători foarte buni și după 25
de ani mai veneau copii din acestea ca să-l aibe dascăl.
În 1904 părintele Ioan Popescu a venit din Cândești să învețe în Dobrești.
Mama sa, căsătorită în Cândești, era din Dobrești și sora soției lui Ion
Dumitrăchescu. Elevul a stat în gazdă la familia învățătorului! Acesta a mai
găsit
aici la școală elevi din alte localități precum doi Stan și Mihai Ionescu din
Negrești, Costică Popescu din Schei. Ulterior au venit Ghiță Podgoreanu și
Costică
Badea din Priboieni.
În 1906 existau în Priboieni doi învățători foarte buni, Constantin
Rădulescu Codin și Constantin A. Popescu. Ambii erau foarte buni și peste circa
10
ani au fost numiți revizori școlari pe județul Mușcel. Preotul Podgoreanu din
Priboieni n-a avut încredere în aceștia și și-a trimis fiul la școala din
Dobrești ca să
facă clasa 5-a cu Ion Dumitrăchescu ca să fie sigur că intră la Seminarul Nifon
din
București, deoarece acesta a avut numai reușite renumite cu elevii săi! Și
întradevăr
în 1909 când părintele intră la același seminar îl găsește pe Podgoreanu în
clasa 3-a de Seminar! După Seminar Podgoreanu face facultatea de Drept și ajunge
judecător la Ștefănești,Argeș!
Toate procesele verbale ale inspectorilor și revizorilor sunt pline de elogii la
adresa părintelui! Iată ce scrie în 1909 delegatul ministerului la examenul pe
centru: Socotesc ca o sacră datorie din parte-mi a afirma că din câte școli am
asistat, școala din Dobrești a excelat din toate punctele de vedere: elevi vioi,
stăpâni pe cunoștiințe, iar răspunsurile date cu siguranță, claritate și
precizie ...ar fi o adevărată mândrie pentru țara noastră, când, din fiecare școală,
societatea ar primi în sânul ei viitori cetățeni de forța elevilor din Dobrești!
În 1904 la școala din Dobrești pe postul doi recent înființat vine
Alexandru Dobrescu din Leordeni, frate cu Niculina Mihalache (înfiată de Ioan
Dumitrăchescu) amândoi fii preotului Petre Dobrescu din Leordeni. Acesta era
fiul preotului Nicolae Costea din Dobrești. I se mai zicea și ungurul (greșit din
necunoaștere și lipsă respect) pentru că era prigonit de unguri și era refugiat
din Șimleul Silvaniei. S-a căsătorit aici cu fata preotului Nedelcu. De altfel în
Dobrești mai sunt neamuri rezultate din refugiați ardeleni, Toaderii, Băiculeștii!
În 1912-1913 datorită părintelui Ioan Dumitrăchescu începe construirea unei
școli noi cu trei săli de clasă! Cu ajutorul lui Ion Mihalache care devenise
ginerele său, în 1920 școala este complet terminată!
În 1919 părintele Ioan Dumitrăchescu a demisionat în favoarea ginerelui
său Ion Mihalache și s-a pensionat dar a suplinit postul până în 1923. Prin
înțelegerea făcută la căsătorie, pentru a păstra faima școlii din Dobrești, Ion
Mihalache a cerut transferarea la școala din Dobrești unde a fost titular
perioada 1 iunie 1919 – 1 iunie 1930. Din cauza activității parlamentare Ion Mihalache n-a
putut profesa fiind suplinit de diverși. Temându-se că va scădea nivelul
pregătirii Ioan Dumitrăchescu a cerut să suplinească postul. În 1921 un inspector scria în
procesul verbal: M-am convins ca și acum, ca pensionar lucrează cu aceeași dragoste și
pricepere cum a lucrat o viață întreagă, pentru care îi aduc mulțumire!
Și-a continuat să suplinească până în 1923 când s-a convins că Ion
Mihalache nu va veni niciodată la catedră căci era ales permanent în Parlament
deși pe toate gardurile scria: Nu votați pe Ion Mihalache care este comunist și
vândut jidanilor! Astfel părintele a renunțat la suplinire.
În 1930 fiind vacant postul 3 de
învățător, s-au ivit doi candidați Nicolae Șetraru și Gheorghe Rădulescu, primul
susținut de organizația locală a partidului iar al doilea de soacara lui Ion
Mihalache (soția lui Ioan Dumitrăchescu)! Pentru a împăca și capra și varza Ion Mihalache
demisionează din postul 1 și au fost amândoi titularizați!
Preotul Ioan Dumitrăchescu pe lângă învățător și preot a fost mai mult decât
un primar pentru Dobrești și a ajutat la ridicarea nivelului și calității vieții
pentru majoritatea dobreștenilor. Cu implicarea lui decisivă au fost create bănci
populare, a fost creat corul care a avut performanțe remarcabile,unice, a fost construit
un nou sediu pentru școală și pentru grădiniță. A avut inițiativa și a contribuit la
crearea unui magazin sătesc de aprovizionare și vânzare bunuri de larg consum și de
strică necesitate, la construirea unei mori și a unui gater pentru ca țăranii să nu mai
meargă zeci de kilometri să cumpere bunuri, să macine sau să taie lemne!
După 43 de ani ca învățător, în 1923, 99% din bărbații și femeile de până la
50 ani din satul Dobrești erau absolvenți a celor cinci clase primare
obligatorii! Zeci de dobreșteni care l-au avut ca învățător au făcut alte școli superioare,
s-au răspândit prin toată țara ca preoți, învățători, profesori sau ca specialiști în
diverse domenii ducând lumina din lumina dascălui lor prin toată țara:
1. Dobrogea: Vasile B Stancu, Alexandru Suzeanu, Dinică B Stancu, Maria Marinescu;
2. Vlașca: Ion C Dumitrăchescu, Din Rădulescu, Ion Rădulescu, Elena V Oprescu;
3. Drăgănești-Olt: Vasile Dinu și Nicolae I. Ilinca;
4. Timișoara: Ionel Oprescu;
5. Râmnicu Vâlcea: Nicu Crețu;
6. Colibași: Constantin Frânculescu;
8. Livezeni: Elena N. Popescu;
9. Albota: Elena B Stancu;
10. București: Ghiță Crețea și Filofteia B Stancu;
11. Topoloveni: Maria N. Gheorghescu;
12. Budișteni: Nicolae Stana;
13. Cetățeni: Ioan Toader;
14. Schei: Ilie Popescu și Vasile Oprescu;
15. Cazaci: Gheorghe Constantinescu;
16. Valea Călugărească: Gheorghe Gheorghescu și Nicolae Cristocea;
17. Piatra Neamț: Gheorghe N. Ilinca;
18. Ardeal: Nicolae Georgescu, Gheorghe Rădulescu, Elena Frânculescu și
Gheorghe Stan.
Sunt numai o parte din cei consemnați de preotul Ioan Popescu în
memoriile sale la care, cu noroc, am avut access nesperat în ultimul moment de
dinaintea publicării. La 5 aprilie 1928, când a murit părintele Dumitrăchescu,
285 de sătenii aveau economii la banca Dorința iar 67 la Biruința.
Era preocupat de construcția clopotniței la Biserica Înălțarea Domnului din
Cornet, unde slujea. A plecat cu o căruță de ocazie după cuie la Priboieni.
Așteptând căruța, la întoarcere a pornit pe jos cu Nicolae Baici și a ajuns până
în
lunca de la intrarea în Dobrești. Brusc a făcut infarct! După moartea părintelui Ioan Dumitrăchescu au rămas vacante posturile de
președinte la băncile Dorința și Biruința. Sătenii l-au impus silit pe preotul
Ioan Popescu.
Preotul și Învățătorul Ioan Dumitrăchescu
a fost o conștiință rară dedicată locului, neamului și țării. A pus în practică
doctrina lui Mihail Eminescu, a lui Spiru Haret dar și a lui Ion Mihalache! Dacă
ar
fi fost Ministru Învățământului sau la alt minister s-ar fi achitat cu brio
precum
mentorul generației Spiru Haret!
Preotul și
Învățătorul Ioan Dumitrăchescu pare Ultimul Mohican la
conducerea Școlii din Dobrești și chiar la Conducerea întregii comunități care
părea că nu vrea să iasă dintr-un tabiet secular sau multimilenar. El s-a luptat
mai mult de unul cu toate
piedicile și
cu toate frânele unei societăți feudale aflată în somnolență de secole! Iar după
boierii locului și ai țării trebuia să fie ținută în această stare căci le aducea profit
sigur și perpetu.
2. Alexandru P. Dobrescu
În 1900 postul doi de învățător este ocupat, până la moartea sa din 1935, de
către Alexandru P. Dobrescu născut în 1881 în Leordeni cu tatăl său dobreșteanul
Petre Dobrescu.
În 1908 Alexandru Dobrescu va ocupa funcția de director și o va deține
până la moartea sa. Este de fapt continuatorul ideilor predecesorului său și a
contribuit în mod special la formarea a generații de dobreșteni din care mulți
s-au
remarcat la nivel de țară ca specialiști în domenii de vârf și chiar în domenii
noi.
Alexandru Dobrescu era un tânăr inteligent și bine pregătit dar nu avea zelul
apostolic pentru meseria sa precum cel al părintelui Ioan. Lipsea de la școală
foarte
des, fiind dus cu căruța cu oameni la Beleți la sapă, coasă, strâns sau la lemne
din
pădure. Părintele Ioan Popescu a făcut doar clasa 3-a cu acesta, și fiind
premiantul
clasei era lăsat ca suplinitor.
3. Preotul Ioan N. Popescu
Ioan N. Popescu, Popa Ionel, cum era cunoscut și cum a rămas în memoria
locuitorilor de pe valea Cârcinovului, s-a născut la 29 septembrie 1896 în satul
Cândești Deal, com. Cândești, jud. Dâmbovița, ca fiu al preotului Nicolae Stan
Popescu și al Paraschivei, fica lui Cârstea Cercel, din comuna Dobrești.
A fost un om de mare omenie cu vederile foarte largi. Pe lângă Ioan
Dumitrăchescu , a avut ca mentori spirituali pe Ion Mihalche – nașul său, Spiru
Haret și Mihail Eminescu. Toți aceștia au contribuit la ridicarea nivelului de
trai și
de educație a celor care lucrează efectiv pământul țării. Tot ei dau jertfa de
sânge
enormă deoarece guvernanții se ghiftuiesc pe seama înzestrării și instruirii
armatei.
Nu întâmplător cartea sa Legendele Satului Dobrești se încheie cu trei subiecte
intitulate: Dărnicie boierească, Lăcomie boierească și Supliment comemorativ
1907-1977.
A făcut școala primară de 5 clase în Dobrești și a terminat-o în 1909. A stat
în gazdă la preotul Ioan Dumitrăchescu care era căsătorit cu Lina sora mamei
sale
și care n-au avut copii dar au înfiat-o pe Niculina viitoarea soție a lui Ion
Mihalache!
Între 1909 este admis la Seminarul Teologic din București În vara lui 1917
terminase doar șapte clase și toți elevii seminarului au fost trimiși pe front
la
compania 2-a sanitară. A supraviețuit în condiții inimaginabile, s-a îmbolnăvit
de
tifos,etc. Starea dramatică a soldatului român este descrisă în articolul
rezumat de
la sfârșitul cărții.
După victoria de la Mărășești toată Moldova a respirat ușurată, uitând chiar
și de foame! A aflat că în august la seminarul Veniamin din Iași se va ține
examen de absolvire a clasei a opta precum și examenul de diplomă absolvire
seminar. S-a dus deși nu deschisese nici o carte din clasa opta. A dat ambele
examene iar Seminarul l-a absolvit pe primul loc cu media 9!
După ce-a reușit să revină acasă a aflat că la 1 iunie la Azilul Elena
Doamna din București se dă examen de diplomă pentru a profesa ca
învățător! S-a înscris și la acesta deși nu avea lecții practice cu copii care
se
făceau în clasa 8-a. La acest examen s-au înscris seminariști, absolvenți de
liceu
dar mai ales absolvenți ai unor școli normale de învățători cu durata pe șase
ani.
Peste o săptămână s-a văzut cu media 8.90 și pe locul 6 între cei 113 de reușiți
fiind
felicitat atât de către membrii comisiei cât și de institutoarele care au
asistat la
lecția practică cu copii!
Astfel, de la război s-a întors teafăr, cu diploma de preot, fără să mai
facă și clasa opta de Seminar, dar și cu diploma de învățător fără să facă un
liceu sau o școală de învățători de șase ani! O performanță unică care ține de
pregătirea serioasă anterioară cu mentori unici precum Ioan Dumitrăchescu, dar
și
de geniul său! Căci părintele a fost genial în tot ceea ce a făcut!
În 1918 se căsătorește cu Ivenița Predescu (recomandată insistent de Ioan
Dumitrăchescu căci părintele avea altă opțiune și trebuia să se căsătorească cât
mai repede pentru a fi hirotonisit ca preot), apoi este hirotonisit iar pe 1
martie 1919 a fost numit preot la parohia Ungureni- Drăgoiești, Ialomița. La 15
Martie s-a aprobat schimbul de parohii între părintele Dumitrăchescu și
părintele
Popescu care astfel venea ca preot la Biserica Înălțarea Domnului din Cornet!
Toate acestea au fost făcute de mentorul său cu unicul scop de a nu pierde o
asemenea valoare și a-l aduce în Dobrești să continue munca sa atât ca învățător
cât
și ca preot!
La 1 Sep 1919 s-a înființat în Dobrești al treilea post de învățător, pentru
clasele patru și cinci, pe care a concurat cu Vasile N. Oprescu. A câștigat
postul cu
8.90 dar nu exista sală de clasă însă noua școală era pe finalizare. A început
anul
într-o sală a hanului închiriat de el pentru a locui. Prima promoție a fost de
excepție, pregătită de părintele, învățătorul și directorul Ioan Dumitrăchescu.
Printre aceștia erau: Nicolae Cristocea, Nicolae Șetraru, Gheorghe Rădulescu,
Constantin Marinică, și Gheorghe Gheorghescu.
În 1922 reușește să se mute în propria casă și încep să apară și copiii
lui! Până în 1923 a fost învățător titular în Dobrești dar și preot la Biserica
Înălțarea Domnului din Cornet. A renunțat la funcția din învățământ pentru a se
dedica proiectului de reconstrucție din temelii a bisericii Adormirea Maici Domnului, proiect
început prin 1911 de către Ioan Dumitrăchescu care, din cauza resurselor, fusese
nevoit să se concentreze pe construcția noii școli finalizată în 1920!
Biserica nouă Adormirea Maicii Domnului va fi sfințită în 1937 de către Miron Cristea,
primul patriarh al României care din punct de vedere religios a devenit
independentă înființându-se în anul 1925 instituția Patriarhului! Au fost
prezente
zeci de personalități din toată țara!
A contribuit la înființarea băncilor populare Dorința și Înfrățirea, a condus
cooperativele de producție și consum Biruința și Treimea. A înființat fanfara, a
inițiat o școală țărănească în care tehnicieni agricoli predau lecții sătenilor.
După
moartea părintelui Ioan Dumitrăchescu, sătenii l-au impus silit președinte la
băncile
Dorința și Biruința!
Corul din Dobrești sub bagheta lui Nicolae Șetraru (al cărui destin a fost
schimbat benefic de părintele Ioan Popescu) a ocupat locul 3 pe țară la Arenele
Romane, București 1939 și locul 2 pe țară la concursul de la Craiova din 1943!
Au fost prezente coruri cu renume din toate proviincile țării. La aceste succese
a
contribuit părintele Ioan Popescu care a aplanat un conflict ce putea duce la
neparticiparea corului la aceste concursuri. Părintele a decis să-l pună dirijor
pe
Nicolae Șetraru în ciuda faptului că aveau angajat dirijor profesionist susținut
de
Ion Mihalache fapt ce-a iscat o neînțelegere între naș și fin. Până la urmă
nașul a
trebuit să-i felicite!
În 1937 deja avea la activ, cu trupele sale de teatru, peste 30 spectacole dar
nu prea avea sală și așa s-a gândit să construiască o clădire cu sală mare, etc.
De
aici a rezultat de fapt proiectul clădirii multifuncționale care conține și Căminul Cultural conceput cu nașul său Ion
Mihalache!
Între 1938 și 1941 cu contribuția sătenilor conduși de părinte dar mai
ales a lui Ion Mihalache, nașul său, s-a construit clădirea multifuncțională,
cea mai mare la acea vreme, și mult după, din satele țării. A
fost rodul cooperării dintre el și nașul său de cununie, Ion Mihalache, al cărui
colaborator apropiat i-a fost. Împreună cu Ion Mihalache au reușit să impună
deschiderea unui izlaz comunal la care se tot opunea boierul local Crăsnaru care
de-a lungul timpului s-a comportat mizerabil cu sătenii lui.
Prin 1948 autoritățile i-au luat cheile părintelui Ioan Popescu și l-au demis
din funcția de director al Căminului Cultural. Cei doi străini, care l-au
amenințat
că-l vor duce undeva dacă nu predă cheile, au ars, în curtea căminului, peste
2000
de cărți ale bibliotecii comunale au distrus și alte documente importante din
arhivă.
Norocul a făcut că peste ceva timp a fost numit director Nicolae Șetraru care a
salvat ce s-a mai putut salva!
Pe lângă slujba de preot, părintele a avut un rol important în activitatea
corală. De asemenea a fost creator și dirijor de echipe de teatru pentru care a
compus texte și a fost chiar cenzurat de către mai marii căminului,etc.
Pentru binele sătenilor, pentru a obține fonduri în a termina construirea
bisericii și altor obiective, părintele a schimbat trei partide: PNL, PNȚ și
Partidul
Națiunii. N-a trădat, n-a renunțat la principiile sale și a continuat să
construiască și
să ducă la bun sfârșit ceea ce a început deși vremurile îi erau potrivnice.
Pentru
finalizarea obiectivelor a făcut și compromisuri pe care pigmeii le umflă fără
măsură deoarece nu suportă stejarul care ocrotește viața tuturor viețuitoarelor
din
el, și asigură oamenilor umbra de soare sau umbrela dacă sunt prinși de ploaie
și
nu au unde să se adăpostească!
Pe 30 Iunie 1977 în Post Scriptum la Legendele Satului Dobrești, Ionel Bătrânu
(pseudonimul autorului Ioan Popescu) ne
spune: "NU MAI VĂD Scrisul ... lucrarea iat-o; Si non e vero e ben trovato.
Dacă nu-ți place, la coș o pune; De-intâi încearcă să scrii mai bune..."!
Ultimii 10 ani de viață i-a petrecut orb, iar suferința i-a fost curmată pentru
somnul veșnic în 27 Noiembrie 1987. Locul său este în cimitirul Bisericii
Adormirea Maicii Domnului la a cărei construcție a avut o contribuție decisivă
și
unde a slujit circa o jumătate de secol!
Pe piatra funerară scrie: Am făcut de tânăr muncă voluntară, / Edificii
mândre astfel se înălțară: / Biserica nouă, local de cămin / Sunt o mărturie
c-am
trăit din plin. / Am sădit la tineri gustul pentru artă / Și către Hristos le-am
deschis
o poartă. / Asta pentru semeni – Cerescule Tată, / Ție Ți-am păstrat inimă
curată.
Părintele Ioan Popescu face parte din grupul marilor ctitori ai școlarizării,
culturalizării și al celor care au contribuit la ridicarea nivelului de trai și
cultural al
generațiilor de dobreșteni. Din acest grup, care a modelat conștiințe și a
deschis
drumul marilor personalități naționale plecate sau cu origini din Dobrești, fac
parte
Ioan Dumitrăchescu, Alexandru Dobrescu, Ion Mihalache, Ioan Popescu, Nicolae
Șetraru, soții Rădulescu, soții Grădinaru, surorile Mihăiță, ș.a.
Datorită lor, satul și localitatea Dobrești este în fruntea localităților
sătești
care au contribuit la dezvoltarea culturii și istoriei neamului fiind un exemplu
demn
de urmat.
După câte-am aflat în ultimii doi ani, afirm că părintele Ioan Popescu este
singurul urmaș demn al părintelui Ioan Dumitrăchescu mentorul său! Dar el a avut
mentori foarte mari precum Mihail Eminescu, Spiru Haret și Ion Mihalache care
i-a
fost naș dar și rudă prin alianță!
Ca și mentorul său decedat la datorie, a fost o conștiință unicat închinată
locului, neamului și țării. A pus în practică doctrina lui Mihail Eminescu, a
lui
Spiru Haret dar și a lui Ion Mihalache!
4. Ion Mihalache S-a născut la data de 15 februarie 1882, în localitatea Goleștii-Badii, com
Topoloveni, într-o familie foarte săracă cu multi copii. După studii la
Câmpulung și
București, în 1905, tânarul învățator de 25 de ani, se căsătoreste cu Niculina
fiica
adoptivă a învățătorului Ioan Dumitrăchescu din Dobresti alături de care va
împărtăși bucuriile și calvarul închisorilor de după 1944.
O perioadă din viață au petrecut-o în casa de sub dealul Cornetului vizavi
de biserica veche unde își au odihna veșnică. Niculina a fost deportată în
Bărăgan
de unde a revenit și a locuit într-o cameră din propria casă și a trăit până în
1971. După chinurile din câteva închisori Ion Mihalache a murit în 1963 la închisoarea
Râmnicu Sărat. Ulterior în secret, rămășițele pământești au fost îngropate lângă
soția sa la biserica cu hramul Învierea a fostului Schit din Cornet.
Ion Mihalache se remarcă public
cu discursul memorabil,
în port popular, la
înmormântarea mentorului său și reformatorul învățământului românesc, Spiru
Haret din dec 1912: Plâng durerea ce străpunge inima a 150 de învățători și a 6000 de țărani de pe
meleagurile Muscelului... care m-au trimis să iau bun rămas de la cel mai
iubitor de care a avut
parte țărănimea de la Cuza și Kogălniceanu încoace. Ești cel dintâi care ne-ai
înțeles și iubindu-ne
cu iubirea sufletului de apostol, în loc să ne lovești, ne-ai ajutat, în loc să
ne oprești ne-ai
îndemnat; în loc să ne încurci, ne-ai luminat calea; ne-ai coordonat sforțările,
te-ai pus în
fruntea noastră ca un viteaz general și ai împărtășit laolaltă bucuriile muncii
de desrobire, dar și
suferințele și lovirile de martir ale unei cauze mari.
Ion Mihalache a avut o viziune specială privind dezvoltarea și viitorul țării
fiind adăpat la izvorul deschis de Mihai Eminescu și ocrotit de Spiru Haret cât
a
fost ministru al Învățământului. A contribuit decisiv la reforma agrară de după
1920. A fondat Partidul Țărănesc care în 1927 a fuzionat cu Partidul Național
din
Ardeal condus de Iuliu Maniu și a rezultat Partidul Național Țărănesc care a
făcut,
din păcate, câteva greșeli grave dar fără știrea lui Ion Mihalache care rămâne
cel
mai cinstit politician român din ultimul secol și jumătate! Din păcate cinstea
este
plătită grav în politică!
Avea 59 de ani când, spre surprinderea clasei politice, a cerut sa fie
mobilizat într-o unitate combatantă de pe front. A fost încorporat în regimentul
72
infanterie și a participat la luptele din Dobrogea, la apărarea trecătorilor de
pe
Valea Dâmboviței din zona Bran-Câmpulung, la luptele decisive de pe Valea
Oituzului și Mărășești. Ca urmare a faptelor sale de vitejie a fost decorat cu
ordinele Coroana României și Mihai Viteazu aceasta fiind cea mai înaltă
distincție
militară acordată unui ofițer. În plus Mareșalul francez Joffre l-a felicitat și
i-a
înmânat personal Legiunea de Onoare Franceză.
După 1920, a ocupat postul 3 de învățător titular din Dobrești. Find des
plecat și foarte mult ocupat cu politica mare n-a prea profesat personal. Munca
sa a
fost făcută de suplinitori! De aceea este criticat de către autorul acestei
monografii
care se gândea foarte mult la copii bulversați de perindarea suplinitorilor care
erau
mai puțin implicați în muncă decât un titular!
Deși partidele istorice criticau permanent conducerea țării și unii conducători
ai partidelor au complotat la trădarea și arestarea mareșalului în
23
August 1944, totuși cu o zi înainte acesta a acceptat o discuție sinceră doar cu
Ion
Mihalache care nu știa de complot. Mihalache i-a cerut scuze pentru
comportamentul și credulitatea în aliați a liderilor politici și i-a spus că tot
mareșalul este speranța în salvarea țării! Cu circa un an înainte partidele
politice a
girat PCR-ul cominternist formând cu acesta așa numitul Bloc al partidelor
Democratice.
Regele handicapat avea de trei ani o amantă Dodo prietenă cu Ana Pauker și
partajată la pat cu Emil Bodnăraș care primeau comenzi de la NKVD. Astfel acesta
și partidele politice ascultau de Dodo! Dezastrul care a urmat trădării de a
doua zi
ne comfirmă că Ion Mihalache a fost poate cel mai vizionar și mai sincer lider
politic al perioadei de făurire a României Mari și de după. Din păcate deși
părerea
sa nu mai era ascultată de mult nici în partidul său a continuat să se afunde
odată cu
acesta, să cadă în capcanele NKVD-iștilor și să sfârșească în chinurile
pușcăriilor
gestionate de Nikolsky și de armata de ocupație!
Pe undeva toți liderii
politici și-au
meritat răsplata primită de la aliatul lor PCR-ul cominternist și de idolul lor
handicapat și trădător după care au isterizat pe români și după 1989! Liderii care au gustat din pușcăriile regimului trecut au
demonstrat că n-au învățat absolut nimic. Au făcut o greșeală gravă că s-au
aliat cu
odrasla lui Walter Roman care în 29 Ianuarie 1990 i-a băgat în tanketă ca pe
soții
Ceaușescu! Dar cea mai gravă a fost Legea lui Lupu care a făcut praf pădurile,
terenurile țării și un viespar de milioane de procese în instanțe prin care
românii își
irosesc zeci de ani energia care ar fi trebuit să fie în slujba creației. De
aceea 30 de
unguri au făcut trei decenii preș din toți cei câteva sute de parlamentari pe
legislatură și pe toate legislaturile din ultimile trei decenii. De aceea
Ungaria este
unde este că au respins la unison o lege restitutio in integrum, o lege Lupu,
deoarece erau conștienți că-i va păpa lupul îmbrăcat în blană de oaie!
Totuși noi dobreștenii lui Ion Mihalache îi datorăm măreața și
multifuncționala clădire ce are și căminul cultural, construcție unicat multă vreme în satele țării. A fost
construită
în anii 1938-1941 iar azi are ferestrele sparte și plouă prin acoperiș. De peste
trei
decenii primarii aleși de dobreștenii inconștienți sunt ocupați cu alte lucruri
mult
mai importante pentru buzunarul propriu! Atenție, vine-o vreme, vine-o vamă și
toți vom da seama pentru ce n-am făcut și trebuia să facem, dar și pentru ce-am
făcut și nu trebuia să facem!
Ca și socrul său Ioan Dumitrăchescu, a fost o conștiință dedicată locului,
neamului și țării. A pus în practică doctrina lui Mihail Eminescu și a lui Spiru
Haret mentori ai generației sale și nu numai!
5. Nicolae Șetraru
S-a născut pe 4 Mai 1907 în Dobrești și a decedat pe 6 Martie 2001.
În 1919 a absolvit cele cinci clase primare din Dobrești. Datorită implicării
mentorului său, preotul Ioan Popescu (care s-a dus la tatăl său și l-a
determinat să-și ajute fiul să meargă mai departe la Școală), a urmat Școala
Normală de Învățători din Pitești pe care a terminat-o în 1927. În anul școlar
1927-1928 a fost învățător în satul Larga, com.Suciu de Sus, jud. Maramureș. După
serviciul militar a fost învățător în Furești fiind detașat din satul Olaru
(care s-a
desființat și a fost înglobat în satul Avrămești), com. Scundu, jud. Valcea.
Începând
cu anul școlar 1930-1931 este titular în Dobrești ca învățător și apoi ca
profesor
unde activează până la pensionare în 1968. În 1930 concurase pe postul 3
împreună
cu Gheorghe Rădulescu și , prin demisia lui Ion Mihalache, au fost amândoi
încadrați ca titulari. În 1959 a absolvit Institutului Pedagogic București, pe
secția
de Naturale și Geografie devenind astfel profesor în Dobrești.
La numai patru decenii de existență corul din Dobrești sub bagheta sa a
ocupat locul 3 pe țară la Arenele Romane, București 1939 și locul 2 pe țară la
concursul de la Craiova din 1943! Au avut concurente coruri cu renume din toate
proviincile țării. La aceste succese a contribuit substanțial și părintele Ioan
Popescu
care a aplanat un conflict care putea duce la neparticiparea corului la aceste
concursuri. Părintele a decis să-l pună dirijor pe Nicolae Șetraru în ciuda
faptului că
aveau angajat dirijor profesionist susținut de Ion Mihalache fapt ce-a iscat o
neînțelegere între naș și fin. Până la urmă nașul a trebuit să-i felicite!
Nicolae Șetraru avea o voce minunată și învățase temeinic muzica la Școala
Normală dar era prea timid. Trebuia să-l încurajeze mereu. Datorită incidentului
din 1939 Șetraru a rămas titular și astfel în 1943 a adus de la Craiova și locul
II pe
țară!
Toată viața Nicolae Șetraru a purtat zilnic și cu mare respect costumul
popular operă de creație a nemului nostru care-l individualizează printre
neamurile
lumii. A fost profesor de Muzică, Geografie, Chimie, Biologie, Științele naturii
și
Agricultură tehnică productivă la care a lucrat cu elevii la grădina de
experimente a
școlii. A fost și directorul școlii,etc. A avut dragoste de profesie, de
dobreșteni dar
și de țară. A fost un simbol printre dascălii născuți în sat, reîntorși să-și
servească
locul unde s-au născut părinții și strămoșii lui!
Prin 1948 autoritățile i-au luat cheile părintelui Ioan Popescu și l-au demis
din funcția de director al căminului. Au ars, în curtea căminului, peste 2000 de
cărți
ale bibliotecii comunale au distrus și alte documente importante din arhivă.
Norocul a făcut că peste ceva timp a fost numit director Nicolae Șetraru care a
salvat ce s-a mai putut salva! Să ne amintim cum ungurii au ars, în Piața
Brașovului
circa 80000 cărți românești. Au fost adunate din regat și apoi cărate clandestin
pe
cărări de munte, în desagi, de către celebrul Badea Cârțan pentru copiii
românilor
din Transilvania care nu aveau acces la cărți românești. Acum unii români se
comportau precum hunii sau alți cuceritori!
6. Gheorghe Rădulescu și soția sa Iulia
Gheorghe Rădulescu și soția sa Iulia Rădulescu au fost două cadre didactice
care s-au dedicat cu trup și suflet educării fiilor țăranilor dobreșteni și
le-au insuflat
dragoste de carte, de pământul natal și al țării.
7. Vasile Grădinaru cu soția sa Teodora Au fost de asemenea două exemple de urmat în viață. Au fost nevoiți să-și
părăsească locurile natale din greu încercata Basarabie și au fost adoptați de
satul
pe care l-au servit cu dragoste toată viața lor. Soția era profesoară de limbi
străine
iar Vasile Grădinaru era profesor de matematică și de fizică cele mai
pretențioase
științe exacte. Vasile Grădinaru a fost trei ani și directorul școlii din
Dobrești. Din păcate știm foarte puține lucruri despre ei. Dau mai jos câte ceva
din ceea ce am aflat eu unele pot fi inexactități.
Vasile Grădinaru s-a născut la 10 Aug 1915 în Burgudji, Basarabia. A
absolvit în 1937 Școala Normală din Chișinău iar în 1959, Institutul Pedagogic
de 3
ani București. Între 1938-1944 a fost învățător la Denevitz, Uspenca, Burgudji,
Nemisa și Ciuleni, Basarabia. Între 1944-1949 a fost profesor la şcolile
Jupalnic şi
Ionel din Banat. A decedat la 3 Mar 1995 în Dobrești.
Teodora Gradinaru, născută la 31 Dec 1915 la Cara-Hasani, Basarabia,. A
absolvit în 1936 Școala Normală din Chişinău. Între 1937-1944 a fost învățătoare
la
școlile Burgudji. Nemşa şi Ciuleni, Basarabia. A fost profesoară la Jupalnic şi
Ionel
din Banat. A decedat la 7 Sep 2000 în Dobrești.
Pe lângă toate acestea Vasile Grădinaru a fost și un mare iubitor de șah
poate, o bună perioadă, cel mai bun jucător din comună. Am avut șansa să am
asemenea profesori și datorită lor să-mi iau în 1973 licența la Facultatea de
Matematică, Universitatea București. Anul următor am urmat un Masterat în
Limbaje Formale și Tehnici de Scriere a Compilatoarelor două domenii noi în noul
domeniu numit Informatica! De aici am lucrat și am obținut gradul de Cercetător
Principal 3 în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică din
București, unde am contribuit decisiv la realizarea a trei premiere pe țară
intrând astfel în 2021 în volumul 5 al Istoriei Informaticii din România proiect
grandios datorat pasiunii și respectului celui care a fost profesorul
universitar Marin Vlada care a plecat prematur dintre noi în Sep 2021 la 68 de
ani!
În vacanțe mă întâlneam cu
profesorul Grădinaru și jucam și câteva partide. În 1979 am ajuns Candidat de
Maestru, am participat la competițiile capitalei individuale sau pe echipe dar
și la
cele pe țară. Individual am jucat o semifinală pe țară! La toate acestea au avut
o
contribuție toți învățătorii și profesorii mei în frunte cu Ioana Postelnicu și
cu
Vasile Grădinaru!
Familia Grădinaru are doi copii pe Eugenia care a ajuns profesor universitar
în Craiova și pe Mihai care a terminat facultatea în Craiova. Ambii s-au mutat
definitiv în Craiova!
Când soții Grădinaru au venit în Dobrești au primit o locuință
nereparată de primărie și ploua prin acoperișul deteriorat. Așa au îndurat cu
stoicism mult timp capriciile vremii căci nu-și permiteau să și-o
repare cu salariile lor din care strângeau pentru construcția noii case. După circa 20 de
ani s-au mutat într-o casă decentă deși era mult prea târziu! Nici sătenilor nu le-a
păsat! Săracia nu poate fi o scuză mai ales că acești doi profesori și-au
dedicat viața educării a generațiilor din copiii lor!
Mai trebuie avut în vedere c-au pierdut totul în Basarabia. Inclusiv părinții împușcați de
ocupantul
rus, dar nouă ce ne pasă de frații noștri care dacă n-au fost împușcați au fost
duși
până în Siberia!
8. Surorile Ioana și Constanța C. Mihăiță Ioana C. Postelnicu (Budișteni 1 Mar 1932 - 17 Feb 2003 Dobrești) și
Constanța C. Heroiu (Budișteni 4 Aug 1936) au fost două surori născute în
familia
Mihăiță din Budișteni, Leordeni.
După clasele primare din Budișteni au absolvit respectiv în 1952 / 1956
Școala Pedagogică din București / Şcoala Normală din Bucureşti. Între 1952-1953
Ioana Postelnicu a fost învățăoare la Cândeşti-Deal. S-a mutat în Dobrești unde
s-a
căsătorit cu profesorul și directorul școlii Ilie Ghe. Postelnicu.
Între 1954-1957 Constanța C. Heroiu a fost învățătoare la colonia de copii
de refugiați greci din Tulgheș, jud. Harghita. Apoi între 1957-1959 a fost la
Școala
de copii Kim Ir Sen, Targovişte. A urmat meseria la școala din Bătrâni,
1959-1960
și apoi 1960-1961, la Valea Mare, Cândeşti. De aici și-a urmat sora în Dobrești
unde s-a căsătorit cu profesorul și directorul Filip Heroiu. În Dobrești a fost
profesoară de Ștințele naturale și agricole.
Ioana Postelnicu mi-a fost învățătoarea care mi-a marcat destinul. A fost
extraordinară din toate punctele de vedere. A fost și foarte cinstită, o
personalitate
peste care nu poți trece. A pus viață în munca sa care nu s-a rezumat doar la a
preda
și gata. A creat formația de dansuri a comunei formată simultan din trei
generații,
elevi, intermediari și cei de peste aceștia-bătrânii. Am făcut și eu parte din
această
formație și am participat la concursuri la nivel de raion și de regiune!
Deși avea în clasă elevi rude cu profesori sau alte personalități ale comunei,
ne-a evaluat după merit și astfel, deși nu prea aveam timp de studiu acasă, am
fost
singurul premiant al clasei în fiecare din cei patru ani. La sfârșit, ca
despărțire de
noi, a pregătit o serbare publică, la căminul cultural, unică din istoria
Dobreștiului.
Pe lângă cele obișnuite a pregătit cu o parte din noi o piesă de teatru
educativă care
mi-a marcat și aceasta destinul jucând personajul care a fost pe caracterul meu
și al
cărui rol l-am jucat firesc toată viața mea.
Ne-a selectat să jucăm o piesă de teatru educativă și memorabilă pentru noi,
pentru asistență, prieteni, colegi, elevi, părinți și săteni! Este vorba de
Căsuța
Iepurelui din pădure. Omul de serviciu al școlii foarte priceput la multe, a
construit
pe scenă, din trunchiuri de copaci, o colibă autentică cu fereastră, ușă,etc.
Deoarece era vară a "plantat" chiar și arbori verzi printre care și brazi. Nu
cred că cei de la Teatru Național ar fi făcut un asemenea decor de invidiat!
Acest decor ne-a motivat enorm de parcă trăiam povestea și personajele!
Iepurele s-a îngrijit de vara și toamna și și-a construit o căsuță care să-l
apere de gerurile iernii. Vulpea râdea de el se ducea la furat găini,etc. A
venit și
iarna, vulpea își construiește repede un adăpost din gheață și zăpadă. Dar când
soarele de primăvară a prins putere i-a topit adăpostul. Însă nu s-a înmuiat și
gerul.
De aceea se roagă de iepure s-o lase și pe ea să se încălzească puțin înăuntru
la gura
sobei. Iepurelui i s-a făcut milă și-a primit-o!
Dar cumătra l-a izgonit din casă și a pus stăpânire pe ea.
Degeaba s-a plâns
la câine, lup, urs ca mai marii pădurii care s-au lăudat c-o s-o scoată afară.
Dar nici
unul n-a reușit sau n-a vrut să se pună cu șireata vulpe. În final apare un
cocoș,
iepurele dezarmat se plânge și acestuia! Cocoșul ia problema în serios, pune la
spinare o coasă, se duce la căsuța iepurelui și cumătra vulpe, văzând că nu este
de
glumă, o întinde la sănătoasa! Așa s-au împrietenit pe vecie cei doi! Eu am
jucat
rolul cocoșului și Nina-Maria Badea rolul cumetrei vulpe!
Saltul de șase decenii de la generația de patru clase 1899-1900 la generația
1960-1961 de patru clase a mea era enorm. Pe lângă faptul că aveam alocată o
singură clasă pe durata celor patru ani (deci nu eram mai multe generații în
aceeași
sală) saltul era și în materie predată dar și șansa să te educe o inimă și o
conștiință
de excepție precum a învățătoarei Ioana Postelnicu care poate era printre
ultimii
mohicani dedicați cu totul locului și învățământului primar din țară!
Ce serbare poți face cu nouă elevi câți au trecut în anul 5 terminal 1900-19001?
Gheorghe Ghe. Borcan
|