Gheorghe V. Borcan, Destin alături de Marii Voievozi
Gheorghe V. Borcan 4 Mai 1912-24 Mai 2003, Dobrești, Argeș
Gheorghe Ghe. Borcan 6 Ian 1950
|
| Biserica Densuș, Hațeg,
primul șantier pe care a lucrat GVB |
|
|
|
| Complexul Monahal Cozia, al doilea șantier pe care a lucrat GVB |
|
|
|
| Mânăstirea
Dealu, capul lui Mihai Viteazu, stareț
Dionisie Lupu |
|
|
| Imagini de voievozi de pe pereții
Mânăstirii Dealu |
|
Mănăstirea Călui datează din secolul 16 și este în comuna Călui, județul Olt.
Unul dintre ctitori
este bunicul celebrilor frați Buzescu care alături de marele Mihai
Viteazu, la 1600 au înfăptuit unirea celor trei principate românești.
Datorită lor a fost recuperat capul lui Mihai Viteazu și a fost adus la Mânăstirea
Dealu de lângă Târgoviște unde n-a avut liniște permanentă din cauza
invadatorilor! Căluiul este la 9 km de Balș pe șoseaua
Balș - Bălcești. Din centrul satului un drum
neasfaltat spre stânga de circa 3km ne duce la Mânăstirea Călui.
Prin anii 60 mânăstirea a fost
restaurată șantierul fiind în subordinea celui de la Curtea Domnească din
Târgoviște. Lunar, Gheorghe V. Borcan, tatăl meu, făcea plata salariilor și la muncitorii de
aici! Mergea singur pe jos trei km cu servieta cu banii lor printr-un sat fără
curți și plin de "așokari" și de câini!
|
|
| Biserica Mănăstirii Călui
cu hramul Sfântul Nicolae |
|
|
|
Clopotnița Bisericii Călui unde am
dormit câteva ore când, pe la 16 ani, am făcut plata salariilor în locul lui
GVB. La plecare pe la 3 noaptea singur, pe un întuneric beznă a trebuit să
scap miraculos de circa 50 câini organizați în haite de 5-10, cerc în jurul
meu și pe care nu-i vedeam! | .
Mai jos sunt două
autografe pe care arh. Cristian Moisescu i le-a dat tatălui meu. Primul este pe
cartea Curtea Domnească din Târgoviște publicată în 1965 și făcută cadou chiar
pe șantierul Curții Domnești. Lucrau împreună de circa doi ani! Al doilea este
din 1977 când tata era pensionat încă din 1972. Arhitectul a venit pentru prima
dată acasă la Dobrești și i-a dat cartea Târgoviștea și Monumentele Sale
publicată în anul 1976!
Ca o curiozitate tata și mama odihnesc alături de biserica Adormirea Maicii
Domnului, din centrul satului și comune Dobrești, Argeș. Același hram poartă și
biserica din Măneciu Pământeni unde odihnește arh. Cristian Moisecu alături de
părinții și străbunii săi.
În satul
Dobrești mai este încă o biserică cu hramul Înălțarea și cu o vechime de câteva
sute de ani! Aceasta a servit inițial fostului Schit Dobrești desființat și
preluat de către Mânăstirea Nămăiești de lângă Câmpulung!
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Dobrești a
fost construită din inițiativa omului providențial, pentru dobreșteni și nu numai, preotul și învățătorul
Ioan Popescu. A fost ajutat de, nașul său de cununie, omul politic și ministrul Ion Mihalache. Biserica a fost sfințită în anul 1937 de un sobor de preoți condus chiar de către Miron Cristea, primul Patriarh al nostru.
Atunci a fost poate cea mai mare sărbătoare din satele țării și din istoria
noastră. În contra tuturor restricțiilor, impuse regele dictator și trădător
Carol II, la această sărbătoare au participat mari personalități din toată țara:
oameni de cultură, miniștri și generali ai armatei române!
Circa un mileniu și jumătate Biserica
Ortodoxă din spațiul românesc a fost sub și a acceptat jurisdicția unicei patriarhii ortodoxe de la Constantinopol.
Orașul a fost redenumit Istanbul după ce-a fost cucerit de otomani în 1453 pe vremea lui Mahomed al II-lea
care a speriat Europa! Nu și Țara Românească condusă de genialul Vlad Țepeș!
În continuare îmi permit să fac publice
aspecte importante pentru mine dar poate și pentru istoria restaurărilor din
acea perioadă dirijate toate de la București, sub egida, înființată în 1952 și
despre care am vorbit mai sus.
Întâmplarea a făcut ca tatăl meu, după
ce CAP-ul ne-a luat aproape totul, să
plece de acasă pentru a-și întreține familia de șase persoane. Curios, ciudat,
destin ultimile trei locuri de muncă, au fost pe șantierele de restaurare a Bisericii Densuș,
Mânăstirii Cozia și în final al Curții Domnești din Târgoviște
șantier condus de arh. Cristian Moisescu al cărui tată a
fost reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române la Viena.
Deși avea doar 5 clase primare, tata a fost manager de șantier care făcea toate
serviciile afară de cele ale arhitectului, șeful suprem al șantierului: cărți de
muncă și angajare muncitori, salarizare, contabilitate, casierie, contractare și
aprovizionare cu toate materialele necesare șantierului, magazionier,
contractare servicii cu terți precum autobaze, CFR, etc. Toate acestea le-a
învățat înainte de al doilea război mondial datorită norocului de a întâlni și a
lucra cu un mare OM, arhitect Constantin Mititelu care întâmplător după război
și după înființarea Direcției Monumentelor Istorice - DMI, a devenit unul dintre
șefii acestei DMI cu funcția de a superviza șantierele dintr-o anumită zonă a
țării! Datorită lui a avut acest destin remarcabil care a influențat decisiv
destinul meu! La ora actuală, un absolvent de ASE nu se descurcă ușor pe o
funcție ca a tatei care presupune multă muncă, stres maxim, voință, răbdare,
cunoaștere legislația muncii la zi pentru a ști ce drepturi suplementare au
muncitorii cu unul sau mai mulți copii, etc.! Și nu te instruiește nimeni,
trebuie să înveți singur. Iar pe atunci nu era calculator, Internet, telefon
mobil,etc., și nici nu aveai mașină cu șofer deoarece bugetul DMI era strict și
chiar insuficient!
Toate actele importante de gestiune a
șantierelor din țară erau aprobate lunar de către DMI. Mai ales ștatele de plată
și bugetele de cheltuieli,etc. În plus, cel puțin odată anual pe fiecare șantier
venea o echipă de control care verifica cam tot ce-i interesa sau ce nu aveau în
documentele de la București! Bugetele șantierelor erau relativ mici și, de
regulă, personalul de conducere era format din arhitect și de un om bun la
toate: contabilitate, salarii, magazioner, contracte servicii și plăți la
terți,etc. Unele șantiere aveau pe timp de noapte paznic!
În zona Bisericii Sfânta Vineri era o
construcție nouă din două camere locuibile, una biroul secundului iar cealaltă
de dormit eliberabilă temporar pentru un eventual oaspete care evita hotelul!
Lipit de cele două camere noi de mai sus era o magazie nouă și mare pentru
materialele precum sacii cu ciment, vopsele, scule mai mici care puteau să
dispară ușor dacă rămâneau afară. Afară erau alte unelte precum roabe, găleți
utilizate, etc. dar și majoritatea materialelor mari precum cheresteaua,
trunchiuri de lemn, etc. Pe acest șantier nu exista paznic deoarece bugetul
alocat personalului auxiliar se împărțea deja la trei: arhitect, soție și
secund! Toate materialele șantierului erau responsabilitatea secundului.
Tot în această zonă era Casa doamnei Bălașa
cu patru camere în linie și în stilul unor chilii. Cel puțin două camere erau
locuința soților. Soția Ema era angajata șantierului pe post de proiectantă sau
cam așa ceva și care-l ajuta la desene pe soțul ei. Ulterior a apărut și fica
lor Cristina născută în Târgoviște și crescută pe șantier uneori și cu ajutorul
tatei care avea și experiența creșterii a patru copii!
Cristian Moisescu a devenit repede o
personalitate de prim rang în Târgoviște. Avea cunoștiințe și prieteni preoți,
procurori, avocați și profesori. Curios cei mai mulți profesori predau la liceul
Grigore Alexandrescu, actualmente Carabela care se leagă de destinul meu:
Mircea
Georgescu, profesor de istorie, Petre Liviu, Matematică,
Ovidiu Cristescu,
Fizică, Fructer de filosofie.
Uneori, Duminica după amiaza se
adunau câțiva la Cristian Moisescu unde inițiau anumite jocuri și discuții
banale sau nu. Îl acceptau și pe tata deoarece le făcea contabilitatea și
premierea fiind aproape ca un părinte ca diferență de vârstă! N-am știut mult
timp acest aspect, probabil nu veneau vara (căci îi vedeam) și a fost înainte de
toamna lui 1968. De aici eu locuiam permanent și i-aș fi văzut! M-am transferat
la liceul Grigore Alexandrescu după ce ani de zile arhitectul l-a sfătuit și a
insistat la tata cu transferul. Tata mi-a spus dar n-am vrut și m-a lăsat în
pace, n-a utilizat cureaua! Mă obișnuisem dar n-am judecat și aș fi ușurat
bugetul familiei cu taxa plătită pe cazarea la Topoloveni,etc. Arhitectul mă
cunoștea și mă evaluase încă din vara lui 1965 când am lucrat ca muncitor
necalificat pe șantier! Mai exista și un interes indirect de
a mă avea alături pe șantier deoarece Sâmbăta și Dumineca mai toți plecau și eu
aș fi fost ca și un paznic gratis!
În 1965, după examenul și intrarea la
Liceul Topoloveni am venit și-am lucrat pe șantier, ca muncitor necalificat,
circa 2.5 luni. Munceam mai mult decât muncitorii ca să nu-mi scoată bârfe și
să-l pun în postură grea pe tata. Văzându-mă cuminte, harnic, serios și de
ajutor pentru șantier, Cristian Moisescu, chiar din vara lui 1965, a insistat la
tata să mă transfer la Târgoviște. Dar eu n-am dorit, deoarece mă acomodasem
acolo, eram la 20km de casa părintească. Nu mă gândeam că tata n-ar mai fi
plătit internatul la doi copii simultan pentru mine și sora mea Niculina care
anterior o prinsese doi ani și pe sora Maria. Deși aveam dreptul la bursă era
dată la alții iar tata nu avea timp să vadă ce se întâmplă cu drepturile
noastre!
Era prima dată democrație cu tata
căci până atunci era militărie cu cureaua la fundul gol! Când terminasem clasa
11-a părinții plăteau rate pentru zestrea ambelor surori care s-au căsători
repede după terminarea liceului! Abia acum tata mi-a spus că nu mai puteau plăti
taxa și m-au rugat să mă transfer la Târgoviște unde am camera mea gratuită pe
șantier cum a fost și verile când munceam acolo. Abia atunci am realizat cât de
greu le-a fost și le este!
Cred că
transferul s-a făcut cu intervenția lui Cristian Moisescu la Inspectorat și la
conducerea liceului Grigore Alexandrescu! M-au repartizat la clasa B reală,
liceul mai având A reală și C umană! Cred că, clasa noastră a fost poate cea mai
bună promoție din istoria liceului. Majoritatea au intrat imediat la diverse
facultăți. Aveam olimpiadist internațional la Matematică pe Sorin Săileanu care
ne-a părăsit prematur! Aveam olimpiadiști pe județ și pe țară. Aveam coleg pe
Liviu Dumitrescu din Cândești Vale (la 25 km de Dobrești) care era genial avea
numai 10 pe linie! A terminat Facultatea de Construcții Navale Galați dar ne-a
părăsit prematur din cauza unui cancer! Aveam și pe Smărăndița Popii numită
chiar Cristina Creangă și de care eram atrași majoritatea băieților deoarece era
foarte sociabilă și desigur simpatică!
M-am integrat cu colegii destul de
repede ca să mă accepte în recreație la fotbal de masă pe catedră! Petre Liviu,
profesorul de Matematică ne prindea deseori pe catedră, și ne ruga să-i dăm și
lui voie să vadă dacă mai știe jocul! Era unul din cei mai sociabili profesori
foarte apropiat de toți elevii lui! În Oct 1989, la întâlnirea de 20 ani a
promoției 1968-1969 m-a surprins când m-a întrebat colegial parcă: ce mai face
nenea Gheorghe!
Am avut ca dirigintă pe Maria
Andreescu pe care o vedeam doar la ora de dirigenție deoarece n-am avut nici o
altă materie cu ea. Era foarte bună și se comporta ca o cloșcă care-și apără
puii chiar dacă aceștia ieșeau de sub aripă! Iată câteva exemple. Sorin Săileanu
era mândria dar și vedeta orașului Târgoviște. Din această cauză își permitea să
facă aproape orice și nu-și încovoia spinarea în fața nimănui nici în fața
părinților. Era preocupat doar de matematică și nu-i păsa de notele la celelalte
materii. Iată câteva evenimente cu el:
1. Într-o zi coboram cu el și cu încă
un coleg pe treptele foarte largi de la etajul unu. Coborâsem câteva trepte și
observăm că de la parter urca diriginta noastră cu directoarea Bănulescu Valeria
(? profesoară în vârstă și nemăritată pe care eu n-o știam și-o vedeam prima
dată). Noi discutam și ne-am continuat firesc coborârea. Scările erau suficient
de late, le-am zis sărut mâna. Deodată doamna Bănulescu ne-a poruncit autoritar
să ne întoarcem la etaj! Sorin nu numai că nu s-a comformat ordinului dar și-a
continuat drumul zicând: ce mama dracului doamnă dirigintă… Vă dați seama c-a
pus-o în situație grea pe diriginta noastră! Poate tot ea a aplanat incidentul
acesta sau nimeni n-a îndrăznit să-l pedepsească!
2. Chiulea de la o oră care nu-l
interesa. De la altă clasă chiulea și prietena lui fată de doctori cunoscuți în
Târgoviște. Au fost surprinși, de un profesor, unul în brațele altuia! Acesta
i-a somat să-și trimită părinții la Cancelaria Liceului! Sorin s-a dus la tatăl
lui și i-a zis: tată ești chemat la liceu! Ce dracu ai mai făcut? M-am pupat cu
o fată! Înseamnă că trebuie să te însor! Tatăl lui nu și-a pierdut timpul și nu
s-a dus iar Sorin n-a pățit nimic!
3. Profesoara de Geografie, celebra
doamnă Ecaterina Ibric, observând că Sorin Săileanu nu era atent și perturba ora a zis:
Săileanu ieși afară din clasă! Sorin abia aștepta, s-a comformat și a ieșit
râzând! Atunci eu eram prea naiv față unii colegi de-ai mei care încropeau
planuri sau farse fie și mici. Acum cred că Sorin a premeditat ca să iasă și să
se întâlnească cu iubita lui cu care vorbise înainte! Aveam copii de personalități locale
dar absolut nici unul n-avea ifose. Am avut colegi care m-au acceptat de la
început și-au făcut totul să nu mă simt străin de ei! Cu vreo trei jucam fotbal
de masă pe catedră până ne prindea profesorul de Matematică Liviu Petre un om
deosebit! Tot acesta mi-a spus că uneori și tata participa cu ei la jocurile lui
Cristian Moisescu. Tata era ca un tată pentru toți, era foarte sociabil, cu
prestanță și demnitate rară în condițiile în care avea o familie cu patru copii!
Unele jocuri, precum cel cu spârnelu, erau cu punctaje iar tata le făcea gratis
contabilitatea și afișarea rezultatelor! Erau uimiți de el și l-au întrebat cum
de face așa rapid calculele. Tata ar fi răspuns cu gluma c-a repetat o clasă și
apoi de frică a trebuit să învețe! .
Revenind la transfer a fost foarte bun dar
a avut și o parte care putea deveni catastrofală. De aceea ar fi fost mult mai
bine să fac acest pas măcar cu un an înainte. Era să rămân repetent din cauza
profesoarei de Chimie Maria Lungeanu care nu era zdravănă la cap și n-ar fi
trebuit lăsată să participe la educarea elevilor. Desigur știa multă chimie dar
fusese deja exmatriculată de la celelalte două licee din Târgoviște deoarece a
terorizat practic elevii! Cei de la Topoloveni n-au dorit să-mi dea
transferul i-au spus tatei că-mi dau bursă, etc. Prea târziu a răspuns tata, am
plătit aici taxe la trei copii și nu v-a păsat dacă familia are greutăți! Așa că
actele au sosit cu întârziere de circa două luni iar unii profesori au crezut
rapid c-au de-a face cu un fel de exmatriculat.
În acest context, profesoara de Geografie
Ecaterina Ibric mi-a dat prima notă din clasa 12, un patru mare reper pentru
vreo doi profesori mici ca persoane, precum cei de română și chimie! ! Mai întâi
doamna Ibric (mult timp din … n-am știut numele la majoritatea profesorilor) m-a
întrebat dac-am învățat. După răspunsul meu cu DA a continuat: ia să vedem ce-ai
în Borcan! Bine că nu i-am știut numele că cine știe dacă nu devenea primul meu
adversar pentru intrarea în Bacalaureat! M-am fâstâcit și mi-a pus nota 4! N-am
putut s-o îndrept până la sfârșitul trimestrului deoarece doamna Ibric s-a
îmbolnăvit fiind înlocuită temporar de către o pensionară care punea numai 10!
Majoritatea colegilor s-au înghesuit să-și mai mărească media deoarece doamna
Ibric era foarte zgârcită, rar dădea 9 sau 10! Dar eu (din mai multe motive
inclusiv posibile represalii căci încă n-o cunoșteam pe doamna Ibric) nu doream
un astfel de 10.
Spre finalul trimestrului am avut o
inspecție. Am prins ocazia să răspund deoarece nu prea mai erau voluntari. Am
evoluat destul de bine dar am avut ghinion deoarece doamna pensionară preocupată
de inspecție a uitat să-mi pună notă în catalog! A fost mai bine deoarece a
revenit doamna Ibric și-a rămas mirată de ce note a găsit dar a fost contrariată
căci la mine trona acel patru. Doamna Ibric era totuși o persoană bună și
imparțială, indiferent de personalitatea vreunui elev sau de poziția părinților
lui. Odată observând că Sorin Săileanu făcea ceva a zis Săileanu ieși afară din
clasă! Sorin abia aștepta să iasă, s-a comformat și a ieșit râzând! Atunci eu
eram prea naiv față de toți colegii mei care încropeau planuri sau farse fie și
mici. Acum gândesc că Sorin poate chiar a premeditat totul ca să iasă!
Până la sfârșitul anului mi-am îmbunătățit
media la Geografie. Spre final a avut o discuție cordială de despărțire. A lăsat
catalogul și a zis: văd că Geografia nu vă interesează ia să vedem ce știți la
alte materii! A început cu Limba Româna la care eu aveam o amărâtă medie de șase
se pare. Pune prima întrebare cu răspuns cert ca să nu fie vorba de gargară.
Cine vrea să răspundă ridica mâna cu două degete. Începe unul și auzim toți stai
jos că ești prost! După ce nu mai îndrăznea nimeni ridic și eu! Scap de
pedeapsă, am avut noroc, am știut răspunsul deși era într-o carte pe care o
citisem deși n-am avut timp de citit! Continuă cu a doua întrebare iar situația
se repetă și dau tot eu răspunsu norocos scăpând "nescărmănat"! Brusc renunță la testarea clase și mă
întreabă la ce facultate m-am gândit să merg! I-am răspuns că mă gândesc dacă
voi intra sau nu în Bacalaureat! Auzise povestea și-a zâmbit! Poate știa mai
multe despre relația mea cu Cristian Moisescu! A continuat să-i chestioneze și
pe ceilalți pe subiectul facultății. Așa s-a încheiat relația mea cu profesoara
Ecaterina Ibric. Avea acest comportament cu scopul neintuit de noi de a ne
scoate din faza de mormoloci, să trezească în noi dorința de a deveni oameni
puternici, cu personalitate,etc. Era dreaptă și nu menaja pe absolut nimeni,
indiferent de ce pilos ar fi fost!
Revenind la chimie, ca să-i sperie indirect
pe toți elevii clasei și ai liceului, profesoara polițistă a crezut că poate să
se joace cu destinul meu. Până și olimpiadiștii de chimie au început să aibă
repulsie față de materia Chimie! Până și cei mai buni din clasă se purtau umili
cu profesoara dar eu n-am acceptat niciodată în viață acest comportament decât
foarte rar! Am acceptat umilirea ei doar la două ore. În a treia era prea mult
și-am ripostat spunându-i să înceteze cu ceea ce face! Eram în picioare în bancă
iar colegii din spate mă trăgeau de haină ca să nu escaladez fiind mai
conștienți și mai pragmatici ca mine la consecințe deoarece știau c-a fost
exmatriculată deja din cele două licee! A ieșit isteria din ea și m-a amenințat
public c-are grijă ea să intru în Bacalaureat! Am venit pe șantier foarte agitat
chiar nesigur că voi termina liceul aici. N-am
vrut să-i povestesc tatei incidentul care m-a marcat din cauza amenințării cu
Bacalaureatul și la evoluția mea! Tata a observat și-a insistat. Atunci i-am
spus să facă ceva căci o să fiu exmatriculat!
Aveam de gând s-o pedepsesc cumva
public dacă continuă agresiunea. Rezultatul ar fi fost cel puțin exmatricularea
dar împlinisem și 18 ani! Tata nu m-a certat deoarece și-a dat seama de
gravitatea situației. Poate își reproșa cumva că nu trebuia să mă transfere așa
târziu! Din premiant la Topoloveni, și premiant I în toate clasele 1-8, să devin
brusc oaia neagră aici! S-a dus la arhitectul Cristian Moisescu și l-a rugat să
facă ceva! Și-a informat prietenii iar aceștia au inițiat discuții în preajma ei
să audă și să priceapă că nu sunt chiar singur pe lume! Nu s-a mai luat verbal de mine dar
m-a ținut în tensiune tot anul deoarece abia am trecut clasa la Chimie cu media
5 deși învățam peste media de 7.5. Nu-mi permiteam să aloc tot timpul chimiei
deoarece trebuia să recuperez lacunele la Matematică și Fizică deoarece doream
să dau la Automatică sau Matematică! La Topoloveni problema n-a fost la
profesori ci la mediul de la internat căci nu găseam un loc liniștit unde să pot
sta mai mult și să pot învăța. Pedagogii nu reușeau să păstreze liniștea în sala
de studiu iar după programul de studiu nu ne lăsa să mai rămânem în sala care se
încuia!
Pe șantier aveam
camera mea singur cedată de tata care a decis să doarmă în biroul său de lucru. Așa că am putut să
învăț oricât de mult puteam! La prânz, tata aducea mâncarea într-un sufertaș cu
trei crăticioare. Printr-o intervenție se abonase la Cantina Partidului pentru o
singură porție din care mâncam amândoi. Uneori mâncam mai puțin să mai lăsam
câte ceva și pentru seară! Tata lipsea foarte rar o zi două de pe șantier.
Atunci cel mai mare chin al meu era să mă duc să-mi iau mâncarea deoarece mi-era
rușine să mă întâlnesc cu colegii mei de liceu! În perioada 1965-1969 am locuit în Curtea
Domnească circa 1.5 ani. Nu plăteam absolut nimic dar compensam prin fapul că
eram și un paznic sau chiar mai mult când lipseau toți șefii: arhitectul cu
soția și chiar tata care trebuia să facă plata lunară la muncitorii de pe la
Șantierul Călui ca exemplu!
În vara lui 1967 toți au plecat la misiunea
Ada Kaleh iar eu am rămas șef peste tot șantierul! Am avut ca subalterne doar
trei muncitoare. M-a ajutat foarte mult Maria, țigancă
din Târgoviște, foarte vrednică și
cinstită! Era fată mare și zicea că este dispusă să renunțe la
h…! Deși aveam 16-17 ani nu înțelegeam ce este și nici nu-mi băteam capul să
aflu! Îi replicam să-l mai păstreze sau să-l dea la altul! Când cineva o șicana
îi zicea fără jenă de diferența de vârstă: vezi că rup lopata pe tine! Ceilalți
râdeau și se destindeau căci îi aștepta alte munci acasă! Majoritatea erau
țărani navetiști care se trezeau dis de dimineață să prindă trenul sau cursele
locale care erau la interval mare! Cel mai tare era meșterul
Ion Homeghiu care
ținea foarte mult la mine. Era meșterul universal, venea cu trenul din Buciumeni
de dincolo de Fieni.
A apărut o problemă cu niște cherestea care
trebuia adusă din gară. Trebuia descărcat vagonul să nu se plătească penalizări
de întârziere care erau mari și pe care nu le achita șantierul ci conducerea ...
Era seara târziu, m-am dus după Maria acasă căci pe atunci lumea nu avea
telefoane. O avertizasem să stea acasă! M-a ajutat toată noaptea și am adus
cheresteaua pe șantier. Tata mi-a lăsat toată procedura de acțiune, adrese,
telefoane la Autobaza cu care avea convenții de colaborare, etc! Noroc că la
autobază mi-a răspuns cineva și mi-a trimis mașină! A fost perioada când mi-am permis să mă dau
zidar și să am echipa mea de salahori. Spre mirarea tuturor am pus zeci de metri
pătrați de copertină pe zidurile care au mai rezistat din faimoasa Curte
Domnească din Târgoviște! Am făcut-o peste capul tatei care nu m-a certat
deoarece am rezolvat problema grea cu cheresteaua! Și meșterii s-au mirat când
s-au întors! N-au știut c-am irosit cam mult ciment deoarece îmi tot cădea pe
jos prin iarbă și nu mai putea fi recuperat! Și asistentele mele au tăcut mâlc
de teama Mariei! Toate m-au lăudat nu numai tatei dar și arhitectului care
pentru deconectare venea și stătea de vorbă cu noi!
Afară de misiunea de mai sus, tata mi-a
încredințat încă două misiuni importante. Una a fost foarte riscantă pentru
toți. Nu le putea face el căci avea alte urgențe! Cu peripeții dar le-am
îndeplinit la timp și fără incidente! Astfel am rupt monotonia muncii grele de
muncitor necalificat și am avut prilejul să cunosc alte locuri, să învăț ceva
nou și mi-au întărit încrederea!
Prima a fost o deplasare urgentă,
într-o Sâmbătă, la o autobază din Fieni pentru a angaja autobasculante la lucrul
pe șantier începând de Lunea viitoare! Am greșit am coborât la o haltă de lângă
Fieni situată cu circa 3 km mai departe de autobază al cărei program era redus
Sâmbăta! Am alergat cei trei km și am prins șeful cu câteva minute înainte de a
închide! Cea mai tare a fost plata muncitorilor pe
șantierul Mânăstirii Călui! La ducere a fost ziua cu bani într-o servietă. Pe
ultima porțiune de circa 2-3 km am mers pe jos. Casele ca vai de ele nu aveau
gard! N-am văzut câini din cauza căldurii sufocante! Satul era locuit numai de
"așokari" urmași ai robilor mânăstirii al căror comportament nu era așa agresiv
ca cel din ultimile trei decenii!
Dar niciodată nu erai în siguranță. Iar
tata a trăit multe situații riscante pentru a ne crește! Tata mi-a făcut un
program ca să nu lâncezesc pe drum și să prind la timp toate legăturile auto și
de tren. Am făcut plata și am dormit câteva ore în clopotniță! Am rugat paznicul
să mă scoale pe la ora 3 noaptea. Am plecat singur pe o mare beznă! Nu aveam
lanternă dar am primit un ciomag de la paznic care mi-a spus să-l țin bine în
mână! Nu mi-a spus de câini ca să nu mă sperie! Cum am coborât de la mânăstire
m-am trezit înconjurat de o haită de 5-10 câini pe care nu-i vedeam! Lătrau și
se mișcau în jurul meu! Părul mi s-a făcut țepușe în cap! După un timp am scăpat
de încercuire și n-au mai venit după mine. Am răsuflam ușurat crezând c-am
scăpat. Dar m-a luat altă haită în primire!
Așa am avut de-a face cu circa 60 sau mai
mulți câini! De atunci nu accept să mă latre nici o potaie pe care stâpâna care
o ține în lesă și-ți spune că este cumine! În sinea ei îi place că potaia
agresează pe cei pe care-i întâlnește! Într-o piesă Caragiale juca Birlic în
acelalași compartiment de tren cu stăpâna și cu Bubico al lui Bismark al
Papadolinei, etc. Zicea că este foarte cuminte să nu se sperie! Dar Birlic care
era cam nevricos față de câini îi zice dacă Bubico este de acord cu ce spune!
Apoi doamna i-l dă să-l țină puțin și Birlic speriat când Bubico a lătrat îl
aruncă pe fereastra care era deschisă!
Arhitectul Cristian Moisescu a jucat un rol
foarte important, poate decisiv, în Destinul meu și în ceea ce sunt azi! Desigur
că fără mama și tata care-au chinuit enorm nu s-ar fi întâmplat întâlnirea cu
arhitectul și cu Târgoviștea! Dar și tata a contribuit serios la Destinul meu
dar și la al arhitectului. De fapt toate aceste trei Destine s-au influențat
benefic pentru noi toți! Subiectul este chiar filosofic și în jurul
întrebărilor: există Destinul OM-ului? și dacă da Poate fi Schimbat? Pentru a înțelege rolul tatei în acest
triumvirat de Destine trebuie să fac un rezumat al vieții tatălui meu care a
fost genial, de altfel ca și mama! Mi-am dat seama decât după ce-am depășit o
jumătate de secol! Tata avea doar cinci clase obligatorii și efectuate înainte
de modificarea la șapte. Dar mama le-a prins și a fost cu două clase peste! Lăsăm la o parte toată gestiunea de unul
singur a unui șantier cu zeci de oameni, contabilitate, salarii, magazie,
contracte de materiale, contracte prestări servicii de transport, etc. De regulă
ai absolută nevoie măcar de un contabil și un magazioner! Foarte puțini
absolvenți de ASE s-ar fi descurcat singuri în gestiunea unui astfel de șantier!
Dau un exemplu simplu privind adunarea a unei coloane de numere, reale de 5-8
cifre, și de circa o jumătate de metru pe hârtie, ascultând și muzică la un
radio minuscul pe care și l-a permis căci luni de zile nu venea acasă! Tata
făcea adunarea într-un minut două cu verificare cu tot!
Eram la liceu pe clasa 11 când mi-a dat de
curiozitate un test similar. L-am rugat să închidă radioul și să nu mă perturbe
cu vorba. M-am chinuit circa 10-15 minute până să fiu sigur pe rezultat! Uitam
cifra de pe coloană sau pe cele de transport la coloanele vecine și o luam de la
capăt! Desigur este vorba de antrenament dar foarte puțini îl fac! Acum nu mai
este nevoie de antrenament. Avem Laptop, programe de calcul în care introduci
doar datele direct. Ca să nu muncești de două sau mai multe ori când greșești
este mai bine să le introduci într-un fișier pe care-l dai programului! Pe
atunci la noi nu erau nici măcar calculatoare de mână cu baterie care au apărut
mult mai târziu! Totul era manual în contabilitate, salarizare, stocuri,
comenzi,etc.
Tata a fost unicul băiat și cel mai mic
copil al bunicilor. A mai avut cel puțin patru surori mai mari din care două au
ajuns la bătrânețe. Când avea 11 ani bunica îi părăsește prematur. Bunicul nu
s-a recăsătorit și s-a chinuit să-și crească singur copiii, să-și mărite
fetele,etc. A încercat să-și găsească ceva de lucru local dar era sărăcie și
nici o speranță de stabilitate și de viitor. Astfel pe la 23 de ani tata pleacă
la București fără știrea bunicului care rămâne singur căci fetele erau măritate
la soți.
Prin 1936 tata are norocul și întâlnește un
om extraordinar care-i schimbă Destinul în bine sau i-l corectează! A întâlnit
Un OM între OaMeni, cum îmi place mie să pun un calificativ, din păcate, foarte
rar! Este vorba de arhitectul Constantin Mititeleu! Îl ia la el acasă îl
testează ce știe să facă, dacă minte, fură, etc. Arhitectul avea propria firmă
și construia case sau vile prin țară la diverși oameni. El făcea cam totul
singur de la proiect, angajare oameni,etc. A început să-l învețe și pe tata
diverse munci de zidar, tâmplar,etc. Apoi a început să-i dea din sarcinile lui
legate de gestiune. Așa în circa 5 ani cu întreruperi, datorate concentrărilor
din armată, tata a învățat de toate. În 1941 primește o scrisoare de la bunicul
care l-a păcălit că este pe moarte. Războiul era deja la noi. Arhitectul și-a
dat seama de situație și-i spune că dacă nu se vor mai revedea oricând va avea
nevoie de ceva și crede că el îl poate ajuta să-i scrie!
Tata a fost concentrat pe front, a revenit
și în 1944 s-a căsătorit dar a divorțat după câteva luni. S-a judecat câțiva ani
tocmai la Câmpulung (160 km dus-întors, bani, timpi) să obțină custodia băiatul
rezultat ca să-l crească după standardele lui dar n-a reușit. În 1945, la 33 de
ani se recăsătorește cu mama care era mai mică cu 12 ani. Lucrează ca magazioner
la Fabrica de Marmeladă din Dobrești până în 1950. În 1949 se înființează CAP-ul
în sat. Rezistă până în 1961 la toate presiunile, inclusiv ale securității, și
nu se înscrie în CAP deși i-au promis de toate! Cam o jumătate din sat spunea
dacă se înscrie tata se înscriu și ei! I-au luat abuziv aproape toate
pământurile, a renunțat rând pe rând la boi, vaci, oi și a trecut la o capră! A
lucrat temporar la Ocolul silvic și în alte locuri!
Până în 1955 are patru copii, două fete și
doi băieți. În 1955 a primit de la Silvic primii 50 lei noi din a doua
stabilizare! Situația este din ce în ce mai grea pentru o familie cu patru copii
pe care hotărâseră să ne dea să facem măcar liceul! Tata se tot frământa să
plece la muncă pe șantier undeva oriunde va găsi! În 1961, sora cea mare termină șapte clase
și nu este primită la examenul de liceu de la Topoloveni dacă nu aduce
adeverință că părinții sunt înscriși în CAP! Atunci tata se duce și se înscrie
în CAP specificând că doar el se înscrie nu și mama! Cu adeverința o înscrie la
examen pe sora mea care și intră! În această situație vrea să plece la lucru
pe șantierele din țară și astfel și-a amintit de arhitectul Constantin Mititelu!
Trecuse 20 de ani de la despărțire! Îi scrie c-are nevoie neapărat de servici!
Întâmplarea sau Destinul face ca arhitectul să fie în viață, la aceeași adresă
și să citească scrisoarea! Mai mult, acesta era deja șef peste anumite șantiere
DMI din țară. Primește răspuns să se prezinte cât mai repede pe șantierul de
restaurare a Bisericii Densuș de lângă Hațeg și nu prea departe nici de
Sarmisegetuza Regia din Munții Grădiștea Muncelu!
Luna August 1961 este încadrat ca dulgher
cu un salariu de 1122 lei! Din 1 Sep 1961 este trecut Magazioner Principal,
formă scriptică pentru funcția "bun și le faci pe toate căci nu putem angaja
ajutoare"! Salariul de 700 lei pe lună cu 400 lei mai mic decât cel de dulgher!
Bănuiesc ce s-a întâmplat la nivelul conducerii DMI! De acolo a venit acasă cam
odată la 6 luni! Arhitectul Constantin Mititelu ne-a salvat dar a deschis un
drum nou și nebănuit pentru tata, sau indirect pentru mine! Tot el s-a gândit să-l aducă mai aproape de
familie și l-a transferat la gestiunea șantierului de restaurare a Complexului
Mânăstirea Cozia, ctitorie a viteazului Mircea cel Bătrân care l-a învins pe
fiorosul Baiazid dar care este și bunicul celebrului Vlad Țepeș care se leagă de
Cetatea Poienari dar mai ales de Curtea Domnească din Târgoviște, de Turnul
Chindiei dar și de înfrângerea altui fioros sultan, Mahomed al II-lea!
Din toate punctele de vedere importante,
tata a fost un salariat unic al DMI. Nu după mult timp, toate actele cu
semnătura sa erau contrasemnate-aprobate de cei din DMI București fără efort de
verificare! Destinul face ca arhitectul Cristian Moisescu să fie numit la
conducerea Curții Domnești din Târgoviște, post dorit de arhitecți vechi din
DMI. Ca lucrurile să meargă pe direcție bună s-au gândit că-i trebuie un secund
foarte bun! Acela era numai tata care a primit comanda să se prezinte la
Târgoviște!
Astfel echipa arhitectului cu tata a fost
deosebit de benefică nu numai pentru amândoi ci și pentru mine! Pe lângă faptul
c-am reușit să intru la Facultatea de Matematică, să fac un Masterat în IT, să
lucrez într-un domeniu de vârf în cel mai mare institut,etc. contactul cu
Târgoviștea și cu zidurile Curții Domnești mi-a arătat istoria adevărată a
neamului nostru care a rezistat la agresiunea a șapte imperii! Fără acest episod
și perioadă din viața mea acum aș fi fost mult mai sărac! Mai trebuie spus încă câte ceva. Pe
perioada 1969-1974 Facultatea de Matematică nu avea Secția de Informatică. În
primii doi ani toți studenții aveam aceleași cursuri și examene. Pe anul trei se
făcea o oarecare repartizare a studenților pe anumite domenii de un început de
specializare. Astfel pe lângă cursurile de bază făceai și alte cursuri la care
optai. Eu am optat pentru domeniul legat de programare și informatică.
Facultatea s-a redus la patru! La sfârșitul anului patru circa 25% din studenții
care luau licența erau admiși în anul cinci de continuarea specializării formată
din două cursuri, seminarii fiind echivalentul unui Masterat de azi.
La domeniul meu am avut cursurile de
Tehnici de Construcție Compilatoare și
Limbaje și Gramatici Formale! Pe lângă examene finalul era
Lucrarea de Specializare!
Media generală la specializare a fost 10!
La primul curs mi-a fost profesor
Dragoș Vaida (Constanța 1 Iun 1933 - 4 Aug 2020 București) unul
dintre puținii specialisti ai domeniului pe atunci și om deosebit. L-am avut și
șef la lucrarea de specializare. La al doilea am avut profesor pe academicianul
Solomon Marcus (Bacău 1 Mar 1925 - 17 Mar 2016 București).
Acesta peste zece ani m-a tot căutat să mă înscriu la doctorat și am refuzat. A
făcut zeci de doctori dar eu nu sunt doctor! În schimb sunt în Istoria
Informaticii Române cu trei premiere românești greu de atins în următorii 50 de
ani, vol 5, pag. 503-513!
Totuși Solomon Marcus mi-a corectat
Destinul care putea fi greșit datorită unei prostii grave pe care eram gata s-o
fac în 1974 la repartizarea guvernamentală pe bază de listă unică ierahizată la
nivel de țară! Practic profesorul Solomon Marcus mi-a influențat în bine
Destinul, mi l-a repus pe șinele corecte! Iată despre ce este vorba. Cei de la
Facultatea de Matematică din București eram într-o sală și așteptam strigările
pentru repartizare. Erau patru (?) centre care la acea vreme cu specializări de
informatică: București, Timișoara, Cluj și Iași. Toate erau legate telefonic la
pupitrul unei comisii guvernamentale unice care făcea legătura centrului cu
candidatul care urma să-și aleagă un post dintr-o listă de posturi încă
disponibile! Profesorul vorbea cu diverși fost studenți.
Trece și pe la mine și mă întreabă ce post
am ales. Pe timpul specializării îl uimisem cu ceva și avea o impresie destul de
bună despre mine. Îi spun de postul de matematician de la uzina din orașul
Sinaia! Mă gândeam la aer curat, la munții pe care nu-I văzusem dar bănuiam ce
bijuterii ne-au lăsat strămoși cu prețul vieții lor! Era un om blând și calm dar
acum a sărit ca ars fapt ce m-a șocat! Credeam c-o să mă și pocnească! Chiar o
meritam pentru inconștiența de care dădeam dovadă! Începe să mă prelucreze și să
optez pentru postul din Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în
Informatică din București ceea ce am și făcut!
Astfel în perioada 1992-2004 am salvat de
două ori și de unul singur acest institut din "gura unor rechini
internaționali". Am făcut-o cu prețul a trei concedieri din acesta, cu prețul
lipsirii de unica sursă de existență salariul de mizerie deoarece eram ținut
abuziv sub salariul personalului de pază, etc.! Am putut promova doar până la
gradul de Cercetător Principal 3 în timp ce mulți de neica nimeni au fost
promovați la Cercetător Principal I, echivalent profesor universitar. Pensia
actuală este de 2100 lei după 45 de ani dedicați informaticii și salvării
acestui institut care a contribuit decisiv la dezvoltarea informaticii din țară,
etc!
Apogeul încercărilor mele a avut
loc pe 9 Dec 2012 când după 11 zile doar cu apă. Am făcut ceva pentru a curma
starea de umilință totală. Dar urmarea a fost
un miracol deși eu nu cred în așa ceva. Cu acestea suntem bombardați toată ziua
cu nerușinare pe toate posturile
tembelizatoare! Se tot vorbește despre icoane făcătoare de minuni, fecioare din
icoane care
lăcrimează pentru noi, etc. Nu
am o explicație logică la toată întâmplarea soldată cu autosalvarea mea căci
revenit la zidul de la mal înalt de circa 1.5 m de la luciul apei am reușit să-l
escaladez fără să am ceva de sprijin decât marginea de deasupra! În situația mea
9999 din 10000 nu mai scapă! Poate și mai mult, scapă doar 1 din 100000! N-am
terminat cu apa și am supraviețui cu ea și următoarele două
zile dar în acestea trebuie să avem în vedere elementele nutritive din
transfuzie! După aceste două zile m-am umilit la alții și le-am cerut ajutor! Mi l-au
dat și în câteva luni am depășit cea mai grea perioadă din viața mea! De aceea pot să
fac ceea ce fac!
Revin la corectarea destinului și la aceste
realizări dacă le numesc corect. Îngerul meu păzitor (în care n-am crezut zeci
de ani) practic mi l-a trimis
la timp pe Solomon Marcus! Așa am ajuns în acest institut și în Istoria
Informaticii Române lucrare monumentale din care au apărut 5 volume de circa 550
pagini fiecare! Noi datorăm această lucrare patriotismului profesorului
Marin Vlada (Movila Verde = Kizil Murat, com. Independența 12 Iun 1953
- 21 Sep 2021 Bucuresti) care și-a dat ultima energie pe această lucrare
deoarece ne-a părăsit prematur în Septembrie 2021!
În Aprilie 2021 a redeschis pentru mine
volumul 5 închis încă din Noiembrie 2020! Și aici îngerul păzitor a avut un rol
decisiv deoarece abia la sfârșitul lui Ian 2021 am aflat de acest proiect mare.
Caz rar, profesorul și-a pus public adresele de email personale și mobilul. Mai
mult, se mai uita și în mulțimea de email-uri dirijate în folderul SPAM care
sunt șterse automat după expirarea a 30 zile! A deschis emailul meu trimis fără
prea mare convingere și în care i-am pus mai mult în glumă întrebarea: Eu de ce
nu sunt în IIR? Am primit o replică pe măsură: Cine ești dumneata (de mă bați la
cap și mă perturbi din munca mea - GB) ? Și de aici am continuat și i-am
prezentat câte ceva din cine sunt!
Închei aici cu speranța în utilitatea celor
scrise mai sus după un efort consistent de readucere aminte a multor fapte
aproape uitate! Desigur este viziunea unui om care de multe ori poate fi
subiectivă! Dar nu și în ceea ce privește genialitatea tatei și a mamei pe care
am realizat-o după pierderea lor. Doar un amănunt. Prin clasa 6-a
sau a 7-a părinții (cu doar 5/7 clase primare respectiv tata/mama) mă cheamă în camera unde-am crescut toți
cei patru copii.
Din clasa 1 și până atunci eram premiantul clasei deși nu ne lăsau
timp de învățătură! Îmi pun câteva întrebări despre Vlad Țepeș și apoi despre
Ștefan cel Mare și Sfânt! Cred că i-am dezamăgit deoarece eu nu
știam date anuale,etc. Oare de ce, dintre toți copiii, m-au examinat doar
pe mine și de ce numai la Istoria Patriei?
Prima oară am văzut minunea
istorică a Târgoviștei când aveam vreo 13 ani. N-am prea înțeles
atunci de ce mama m-a luat cu ea! Desigur și-a luat
puiul să-i deschidă Ochii Cunoașterii, să învețe Greutățile Vieții lor
și pe cele ce mă așteptau. Am pornit cu o căruță dar proprietarul ne tot da jos când
urca o coastă de deal. Am început să traversăm pe jos dealurile și văile spre
răsărit până la Mănești, valea râului Dâmbovița situat la circa 15 km de
Dobrești! Nu m-am văicărit doream să mă țin tare! Cu noi a mai mers țața Tia
Stoica care a luat cu ea un berbec să-l vândă la târg în Târgoviște! Îl ținea
legat cu o sfoară și, când amândoi erau pe jos, din când în când auzeam o
izbitură de berbec care confunda fundul stăpânii sau o pedepsea că vrea să scape
de el! De la Mănești am luat o rată până la Târgoviște.
Mama (cu unica sa vizită aici) i-a făcut o mare surpriză tatei mai ales că în a doua
jumătate a vieții sale se chinuise la Densuș și Cozia departe de casă!
Am amintiri de pe dealuri dar, din păcate, nu-mi mai amintesc nimic despre
întâlnirea cu tata, cu Târgoviște și cu măreața Curte Domnească pe care au
încercat mulți s-o cucerească și să ne șteargă ca neam din istorie! Dar n-au reușit deși am pierdut 9/10 din
glia strămoșilor! N-a reușit nici măcar Mahomed II care speriase Europa! A venit
cu o armată permanent instruită și înarmată cu ultima tehnică! A venit în
fruntea a circa 200000 de turci și a plecat cu coada între vine cu circa
jumătate! Viteazul nostru Vlad Țepeș abia a adunat 20000 de țărani cu furci,
topoare, țăpoaie de lemn pentru urcat fânul sus în vârful căpiței de fân,etc.
Boierii trădători nu i-au dat soldați și preferau să plătim tribut turcilor căci
plata o recuperau de pe spinarea țăranului român. Cu sacrificiile lui, a dus
țara în spate peste 15 milenii, ne-a creat și a protejat limba cea mai evoluată
de pe planetă pe care noi incoștienții și snobii o agresăm zi de zi! Noroc că
este tot așa de puternică precum creatorul anonim și neamul nostru!
În 1462, Vlad Țepeș a făcut
gestul de curaj și sacrificiul suprem. Cu o mână de viteji a pătruns noaptea în
tabăra otomană și puțin a lipsit ca armata otomană să se întoracă fără sultanul
lor!
În perioada de circa 1.5 ani cât am
"domnit" în Curtea Domnească mă urcam des în Turnul Chindiei să văd dacă "se
apropie vreun dușman"! Afară de domnitorul Matei Basarab (care a domnit și
locuit 22 de ani) cred că sunt singurul român care m-am urcat de sute de ori în
acest turn! Apoi treceam și pe la Camera Călăului care a băgat ceva frică în
dușmani dar și în trădătorii noștri!
Am citit despre obrăznicia celor din solia
lui Mahomed II condusă de un grec obraznic ca-ntotdeauna care se credea sultan
în fața marelui Vlad Țepeș care i-a dat lecția binemeritată. (Obrăznicia
grecilor ne-au arătat-o din plin în perioada domniilor fanariote culminând cu
aroganța lui Alexandru Ipsilanti, cu batjocorirea și uciderea viteazului Tudor
Vladimirescu!) M-a mișcat demnitatea voievodului! Acesta
ne-a arătat, prin tot ceea ce a făcut, că așa a fost demnitatea neamului nostru
pe vremea lui Burebista cel mai mare rege al nostru care a creat cel mai mare
regat din Europa! Dar nu din pământurile altora ci din unirea pământurilor
neamului traco-geto-dac!
Din păcate, generațiile din ultimile trei
decenii nu mai avem pic de demnitate și de coloană! Mai grav am vândut la
străini și pe nimic bucățica de țărișoară care ne-a mai rămas din Regatul lui OM
și al lui Burebista. Milioane de români o înjurăm părăsind-o
după ce-am amanetat viitorul a cel puțin șapte generații și după ce-am călcat pe jertfa
milioanelor de strămoși fără de care noi nu existam, nu mai vorbeam cea mai
evoluată limbă, Româna care este Regina Limbilor
OMenirii, și care nu va fi egalată niciodată de altă limbă!
În final mulțumesc arhitectului
Constantin Mititelu care l-a ajutat enorm pe tata și familia lui!
Mulțumesc părinților mei, arhitectului Cristian Moisescu și
profesorului academician Solomon Marcus pentru
corectarea Destinului meu în care am
început să cred după o serie de evenimente unice și greu de explicat prin
argumente logice!
4 Mai 2022, 29 Noi 2023 Gheorghe Ghe. Borcan
|
