Ilarie Chendi, Inedite

Ilarie Chendi, Inedite Ștefan Octavian Iosif Ilarie Chendi          Ilarie Chendi s-a născut pe 14 Noi 1871 în localitatea Dârlos, comitatul Târnava Mică și a plecat la cer din București în 23 Iun 1913! A fost un patriot, critic și scriitor ce-a aparținut curentului sămănătorist.         Biografia lui Ilarie Chendi, un mare critic și patriot român are câteva falsuri grosolane preluate de mai toți care au scris despre el. Unul este legat de sinucidere unde autorii susțin ca muștele unii după alții că suferea de o boală psihică! Așa s-a transmis și pe pagina Wikipedia pe care am încercat s-o corectez acum circa 10-15 ani. Dar cenzorii superdăștepți din acea vreme mi-au anulat textul explicat cu detalii și-au revenit la prostia bolii psihice! Această teorie plus sifilisul o susțin și despre Mihai Eminescu, cel mai mare patriot român! Mihai Eminescu a fost idolul lui Ilarie Chendi și a câtorva români care încearcă să repare istoria falsificată intenționat de unii dar și din prostie de mulți alții care sunt răspândacii primilor! Azi 21 Noi 2023 când fac corecții și actualizări la această pagină m-am uitat din nou la pagina Wikipedia și constat că nu mai susțin prostiile anterioare și-au revenit la câteva fraze din textul meu care este detaliat mai jos. Este bine c-au eliminat boala psihică dar trebuiau să lase și explicațiile pentru ca românul să priceapă ce înseamnă să-ți respecți jurământul chiar cu prețul vieții! Pe atunci mai erau așa români! Azi majoritatea nu mai  respectăm nimic nici ziua de Crăciun din Dec 1989 care ar fi trebuit să fie sfântă după cum ne prea lăudăm și ne facem cruce zilnic! Iată frazele actuale din Wikipedia: S-a sinucis la o zi după ce a aflat de moartea lui Șt. O. Iosif, un fel de frate de cruce, pe 23 iunie. Cei doi și-au făcut un jurământ de credință pe care criticul sămănătorist l-a respectat. Chendi află a doua zi, când se și sinucide respectându-și astfel jurământul. Amândoi au fost îngropați cu jale la cimitirul Belu, în aceeași zi de 25 Iunie 1913!          Ilarie a fost fiul preotului Vasile Chendi și al Elizei Hodoș, nepoata lui Al.Papiu-Ilarian. Urmează clasele primare la Bandul de Câmpie, iar apoi Gimnaziul Evanghelic German din Mediaș și Sighișoara, azi Liceul Josef Haltrich. Între 1891-1894 frecventează Seminarul Teologic din Sibiu, iar între 1894-1898 Facultatea de Litere de la Universitatea din București.          La Sibiu colaborează la redactarea Enciclopediei române a lui Corneliu Diaconovici, apoi la redacția Tribuna poporului de la Arad. Se mută în 1898 la București unde devine bibliotecar la Biblioteca Academiei. Înființează revistele Viața literară, 1906, Viața literară și artistică, 1907 și Cumpănă, 1909. Ultima a condus-o împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel. Aceștia doi au iubit aceeași femeie pe Natalia Negru cu care Ștefan O. Iosif are o fică dar de care divorțează în 1911 și care se căsătorește cu Dimitrie Anghel. Dar nu durează decât până în 1914 când Dimitrie Anghel trage, din gelozie, asupra soției și apoi se împușcă și moare de septicemie! Ilarie Chendi, face parte din primul comitet al Societății Scriitorilor Români, 1909.          Se sinucide la mai puțin de 42 de ani. I-au înmormântat în Cimitirul Belu, în aceeași zi cu mare jale! Motivul sinuciderii nu a fost zdruncinarea nervoasă, cum susțin nefondat public unii critici chiar pe Wikipedia, pagină pe care am încercat s-o corectez dar... Ultimii doi ani de viață îi petrece în Spitalul Pantilimon din București unde a fost internat de Ștefan Octavian Iosif. Își aștepta sfârșitul. L-a ultima vizită făcută de Octavian Goga (?) Ștefan O. Iosif, Zaharia Bârsan le-a cerut un revolver ca să nu se mai chinuie. Curios Ștefan O. Iosif este marcat profund și moare de atac cerebral chiar a doua zi la Spitalul Colțea!          Cândva Ilarie Chendi se făcuse frate de cruce cu poetul ardelean Ștefan Octavian Iosif (Brașov 11 Sep 1875 - 22 Iun 1913 București) ceea ce însemna pe atunci a fi mai mult decât prieteni! Ritualul străvechi de milenii constă în final la a bea sângele unul de la altul. Prima metotă consacrată era crestarea fiecăruia la o mână și colectarea sângelui într-un vas pe care-l amestecau și din care beau și spuneau un jurământ! A două metodă era crestarea fiecăruia la o mână după care suprapuneau crestăturile și apoi extrăgeau și beau sânge unul de la mâna celuilat și desigur spuneau un jurământ. Jurământul depus de cei doi a fost foarte profund deoarece și-au jurat credință veșnică atât în viață cât și în moarte. Acest jurământ presupunea că dacă unul moare celălalt trebuia să-l urmeze la scurt timp! Cum? Singura metodă era desigur sinuciderea! Pe atunci încă mai erau oameni care își respectau cuvântul dat cu sacrificiul vieții! Cu atât mai mult frații de cruce!         Cum am spus, Ștefan Octavian Iosif moare de atac cerebral la Spitalul Colțea pe 22 Iunie 1913. Apropiații au făcut totul ca Ilarie Chendi să nu afle de moartea fratelui de cruce. Dar vestea nu putea fi ascunsă din cauza ziarelor și a doua zi se sinucide respectându-și astfel jurâmântul! Face acest gest deși avea un băiat mic pe care l-a lăsat fără tată! Au fost îngropați cu mare jale la cimitirul Belu, amândoi în aceeași zi de 25 Iunie 1913!          Ilarie Chendi era căsătorit cu fata vestitului personaj real Chir Costea Chioru (celebrul personaj real din romanul Ciocoii Vechi și Noi a lui Nicolae Filimon. Pripășit în țara tuturor posibilităților ca orice străin este luat repede în brațe de către escrocii locului. Fiind mult mai versat decât aceștia (puișori de găină în fața lui) și-a făcut repede o avere impresionantă. Fiind expert din naștere a recurs la toate metodele vechi de când lumea, utilizate chiar și azi la noi! Deși fiu de preot, ca orice ardelean ajuns în capitala regățenilor, Ilarie Chendi a gândit pragmatic când a hotărât să aibă ca socru pe Chioru care vedea foarte bine chiar cea mai mică monedă! Dar nu cunoscuse dedesubturile provenienței averii acestuia. Ca orice român era genetic de o naivitate pe care n-o depășim până la sfârșitul vieții, mai ales noi din categoria masculinilor. Deși școlit, n-a fost în stare să-și imagineze cum va fi tratat de socru sau chiar de fica acestuia. Cu siguranță, diferența dintre culturi, mentalități, educație, etc., a avut influență asupra stării sale sufletești, mai ales că era un patriot de excepție! Mai există ceva. De când este lumea, poeții, scriitorii, artiștii de orice fel, geniile mereu preocupate de ceva, rar sunt înțeleși de consoartele lor! Nici fratele de cruce n-a avut o căsnicie reușită, a divorțat deși avea o fetiță mică.         Ilarie Chendi și-a respectat jurămânul și și-a urmat imediat fratele! Nu avem îndoieli că jurământul de credință a fost sacru pentru el fiindcă a lasat fără tată un băiețel care-l va căuta toată viața! Nu știm dacă fratele său Ștefan și-ar fi respectat jurământul dacă pe 22 Iunie ar fi murit nu el ci Ilarie Chendi!          În localitatea Arad, pe str. Ilarie Chendi nr. 1-3, se găsește Casa Ilarie Chendi, înscrisă în Lista monumentelor istorice.          Pe 7 Feb 2008 la Biblioteca Metropolitană București s-a lansat ediția Ilarie Chendi, Scrieri, în 10 volume, realizată de profesorul universitar Dumitru Bălăieț, pe parcursul a peste 25 de ani de cercetare. Blestemul legat de Ilarie Chendi          Sunt sceptic la subiectul blesteme dar știu două cazuri când și-au făcut efectul în timp! Poate este o pură întâmplare! Totuși cei implicați care au auzit pe persoana care îi blesteamă sau au știut cumva de existența unui blestem legat de ei sunt afectați mental la nivel de subconștient și pe care-l reactivează dacă își aduc aminte de el și-l face mai puternic și mai nociv pentru mentalul lor! Primul exemplu n-are spațiu aici dar al doile legat de neamul Chendi parcă a existat și a avut efect asupra a patru generații despre care am aflat eu căci poate fi mai adânc. Ilarie Chendi, al doilea din lanțul blestemului a rămas de mic fără mamă! Fiul său (?Mihai) rămâne de mic fără tatăl său! Dar acesta are și el o poveste incredibilă. Absolvent de facultate, temeinic și conștiincios pregătit, se pare că, în guvernarea Antonescu-Horia Sima, a fost apropiat (chiar ministru secretar de stat) al ministrului afacerilor externe Mihail Sturza. Ca funcționar cu rang înalt a participat la activitățile guvernului care a fost înlăturat ca urmare a rebeliunii legionare din Ian 1941 când legionarii au încercat să preia conducerea țării și să-l înlăture pe mareșal și desigur armata! De teama represaliilor ordonate asupra unora dintre rebeli fiul Mihai Chendi (care se despărțea la rându-i de un fiu mic botezat Ilarie în memoria bunicului său) a decis să fugă din țară deși nu era ușor. Filtrele armatei armatei disciplinate de Mareșal funcționau foarte bine față de acum deși tehnica era din preistorie.          La granița cu Ungaria fugarii formează un grup, plătesc o călăuză, închiriază câteva căruțe cu coviltir, trec granița cu bine, merg câțiva km prin pădurile Ungariei. La un moment dat Mihai Chendi părăsește căruța pentru nevoi fiziologice și care i-au salvat viața. Aude și vede cum toți tovarășii săi sunt împușcați de un grup de unguri complici sau nu cu călăuza sau căruțașii care participau la astfel de acțiuni. Banii, bijuteriile și lucrurile de valoare găsite la ei și în căruțe au fost preluate de tâlharii ucigași unguri.         Deși iarnă, singur și cu ce avea pe el, a reușit să supraviețuiască și să ajungă în occident. După zeci de ani a revenit, cu pașaport fals, o singură dată să-și vadă soția și fiul pe care nu l-a mai recunoscut find foarte mic când l-a părăsit. Întâlnire cu Ilarie Nepotul lui Ilarie Chendi, 1995          Soarta a făcut ca istoria poetului Ilarie Chendi, a fiului și a nepotului său să fie aproape trasă la indigo. Nepotul Ilarie Chendi, a fost o personalitate deosebită, un om foarte bun, tolerant, foarte pragmatic, o figură șarmantă și izbitor de asemănător cu renumitul actor William Clark Gable din vestitul film Pe aripile vântului! În plus este un talentat povestitor, probabil o moștenire de la regretatul său bunic, și pe care din păcate nu l-a fructificat!          După 1989, nepotul Ilarie Chendi și-a făcut repede o firmă de imobiliare. Prin 1995 împreună cu prietenii mei, care doreau să cumpere un apartament, am ajuns din întâmplare la sediul firmei sale care era parcă prin Militari deși apartamentul era central. Când am dat mâna s-a prezentat Ilarie Chendi! Am fost șocat și-am zis: nu se poate, a înviat Ilarie Chendi? Dânsul: Cine mai știe de Ilarie Chendi? Eu!          Astfel de la acest nepot am aflat cele de mai sus care mi se par foarte importante și nu trebuie să se piardă!  În Biblioteca Academiei Române, 1989           De marele patriot Ilarie Chendi mă leagă o întâmplare foarte rară din anul 1989 când am aflat mai multe despre acesta și astfel eram cam la șase ani între aceste două întâmplări! Din întâmplare în întâmplare am dat la Biblioteca Academiei de Doina (cu variante 8 ale lui Mihail Eminescu) și critica aflate în volumul 3 ediția Perpessicius! Aici se făcea referire la poemul La Arme al lui Mihail Eminescu! Am ajuns la bibliotecă pentru un articol sau un studiu legat de pe Lângă Plopii fără Soț și care nu mă lăsa în pace de circa 10 ani. Tema s-a desprins din discuțiile cu prietenul meu Dumitru Anghel, tâmplar cu patru clase care mi-a deschis ochii asupra lui Mihai Eminescu cum n-a făcut-o nici un profesor de liceu și chiar universitar!  Așa am avut norocul și-am descoperit capodopera Doina în Vol3, Opere Complete ediția proiectată de Perpessicius care a orbit pe manuscrisele lui Eminescu! M-am apucat să copiez manual din volumul 3 cele circa 30 pagini A4 și astfel circa o săptămână am fost pe post de șoarece de bibliotecă de care am fugit toată viața! Dar în acest timp am dat peste numele poemului La Arme care m-a intrigat ! Intuiam că este poemul frate cu Doina și îl tot apostrofam pe Perpessicius că (din cauza rigorii proiectării volumelor) nu l-a dat măcar la subsolul materialului de 30 pagini dedicat Doinei! Copiatul Doinei a fost și el cu peripeții căci pe parcursul săptămânii mi-au fost aduse circa 3 volume diferite și cu unele pagini rupte în zona Doina! Presupun că unele au fost scoase de cerberii epocii Ana Pauker&co. (instalat ca urmare trădării unui handicapat la 23 Aug 1944 a cărui amantă era prietenă cu Ana Pauker și era completată la satisfacții de către Emil Bodnarenco românizat Bodnăraș și devenit Ministrul (ne)Apărării Naționale) Pe atunci ni se băga pe gât ca poet național un coreligionar de-al acestei găști antiromânești (nepedepsită nici moral încă pentru distrugerea a sute de mii din elita neamului românesc), un neica nimeni numit Alexandru Toma! Desigur alte pagini poate au fost smulse din lene de anumiți nesimțiți români căci deja ne-am molipsit majoritatea!         Eram pe finalul copiatului și așteptam să-mi vină Vol3, cu teamă că n-ar fi complet în zona rămasă necopiată din Doina! De câteva zile de când am aflat și de La Arme acesta mă intriga și parcă-mi ordona să-l găsesc dar nu aveam idei unde este și nu mai aveam răbdare de stat în Biblioteca Academiei mai ales c-am avut norocul să găsesc și ce-mi doream să finalizez studiul datorită căruia am venit și datorită căruia am avut noroc cu carul c-am pescuit două piese rare! Mă scol de la masă și mă învârt prin sala de lectură care avea pe doi-trei pereți rafturi pline cu ziare sau cărți ce puteau fi consultate fără a le cere pe fișă! Ajung la rafturile din spatele băncii la care mă așezam eu când copiam și scanez repede cu privirea peste ele! Deodată privirea se oprește pe cotorul unei cărți destul de prăfuită și uzată! O extrag din raft și văd că are titlul Mihail Eminescu, ediție critică 1905 îngrijită de Ilarie Chendi! Mă duc la cuprins și surpriza a fost poemul că aici era redat poemul meu La Arme! Nu vă imaginați în ce extaz eram că l-am putut citi căci acesta, ca și sora sa Doina (și multe altele), fuseseră interzise după trădarea handicapatului de mai sus! L-am copiat cu febrilitate mai întâi pe acesta, apoi am avut norocul să copiez și restul din Doina și-am plecat acasă foarte bogat!         Dar am plecat pentru totdeauna și din această bibliotecă patronată pe atunci de celebrul Gabriel Ștrempel care se credea stăpânul absolut! Și aici am mai avut o surpriză mare legată de această obrăznicătură pe care am cunoscut-o forțat! Cred că revenisem după mai bine de două decenii în Biblioteca Academiei și trebuia să-mi fac permis de acces! Am depus cererea și actele dar nu-mi venea permisul! Am fost nevoit să ajung la directorul stăpân care am aflat că se numește Gabriel Ștrempel! Deoarece eram un matematician care dorea să citească despre Eminescu, i-am trezit curiozitatea poate mai rău ca la securitate! A trebuit să suport interogatoriul lui și apoi mi-a eliberat permisul!  Dar n-a fost singurul intrigat am mai fost chestionat și de o bibliotecară care probabil furniza informații stăpânului deși nu intrasem în capitalismul lui Petre Newlander și al bulibașei de Chirnogi care au pus stăpânire pe țară după Lovitura Antiromânească din Dec 1989! Deși n-am excelat memoria numelor, când i-am aflat numele (la registratură dar pare că era și pe ușa biroului său) mi se părea că-l știam cumva. Cumpărasem cândva o carte voluminoasă Mitologie Română de Romulus Vulcănescu! N-am citit-o complet nici până azi! Dar atunci am răsfoit-o și-am dat la cuprins despre o legendă cu Rohmanii sau cam așa ceva! Intrigat m-am dus să citesc și acolo autorul lăuda pe un anumit Gabriel Ștrempel care-ar fi descoperit un manuscris vechi (real sau fals?) legat de acești Rohmani!  Timpul Capitalei, 1990          În Iun 1990, în Timpul Capitalei nr.8 (fondator și director Teodor Nor), după zeci de ani de interzicere și uitare republic La Arme, Doina oficializată dar și secvențe tari din cele 8 variante la Doina! Am crezut că-i fac surpriză lui Teodor Nor cu La Arme dar acesta mi-a cântat ceva din el! N-a luat ușor decizia de a-mi publica articolul cu aceste două poeme și secvențe din variante! A fost chemat de potaia Petre Newlander (Roman, fiul cominternistului notoriu Walter Newlander, desigur rude cu ai lui Gabriel Ștrempel. L-am făcut premier, l-am pupat la fundeni ca și pe bulibașa de Chirnogi-Oltenița) care l-a amenințat nu numai cu interzicerea săptămânalului Timpul Capitalei dar și cu o nouă pușcărie!         În Feb 1991, poetul și patriotul George Bocșa, după luni de chinuri petrecute la Chișinău, scoate o ediție unică Degetul pe Rană în care pe două pagini mari A3 față-n față la mijloc sub titlu Eminescu și Basarabia apar La Arme, Doina dar și o parte din critica lui Perpessicius! Eminescologul M.N. Rusu care scrisese zeci sau sute de articole despre Eminescu căutase zeci de ani poemul La Arme! Fănuș Neagu îl anunță și-i dă un exemplar! M.N. Rusu îl republică a treia oară în articolul Eminescu Caudela I, Viața Capitalei nr11, 27 Mar 1991! Renumitul compozitor Eduard Caudela, cunoștiință apropiată a lui Eminescu, a compus muzica pentru La Arme pe care adevărații patrioți români îl cântau între cele două războaie mondiale!         Am dat întâmplător chiar peste acest număr din Viața Capitalei, fosta Săptămâna cu sediul lângă Cișmigiu, resuscitată după 1989 din lașitate sub acest titlu! Am vrut să-l cunosc personal pe M.N. Rusu și să-i fac o surpriză. Personal m-am dus la sediu și i-am lăsat un bilet! Apoi m-a contactat și m-a dus parcă la Gambrinus unde-am stat de vorbă pe berea dânsului căci eu eram ca vai de ei! Cu lunile nu primeam salariul de mizerie deoarece excrocii și trădătorii doreau să scape de majoritatea salariaților dar mai ales de mine! Aveau ca obiectiv ca două firme de rechini internaționali (de-ai lui Petre Newlander sau Ștrempel) să-și adjudece fraudulos institutul ICI, cel mai mare institut de informatică din țară! Cu un preț foarte mare, l-am salvat singur de două ori într-o perioadă de 11 ani când am fost concediat abuziv de trei ori din el! I-am spus că, din anumite considerente pentru care l-am criticat, moțul și poetul George Bocșa (văr cu celebrul patriot, artist și profesor Ioan Bocșa) a modificat maghiari cu dușmani! I-am sugerat să-l republice corect dar a menționat că greșeala din textul publica nu i se datorează lui ci autorilor Degetului pe Rană! Ilarie Chendi Publicații         1. S-au dus în țară, nuvelă, Sibiu 1893;         2. Începuturile ziaristicii noastre, 1789–1795, Orăștie 1900;         3. Zece ani de mișcare literară în Transilvania, 1890–1900, Oradea 1901;         4. Preludii. Articole și cercetări literare, București 1903;         5. Foiletoane, București 1904, ediția a II-a 1925;         6. Fragmente. Informațiuni literare, București 1905;         7. Impresii, București 1908, ediția a II-a 1924;         8. Portrete literare, București 1911;         9. Schițe de critică literară, București 1924.      27 Iun 2022, 21 Noi 2023       Gheorghe Ghe. Borcan