Leonida Lari, în Sovietul Suprem al URSS, l-a Somat pe Gorbaciov să Elibereze Popoarele
10 Noi 1951 - 4 noiembrie 1975, 26 Oct 1949-11 Dec 2011
Leonida Lari, Bursuceni, Bălți, Basarabia 26 Oct 1949-11 Dec 2011
Leonida Lari
(pseudonim) căsătorită cu actorul Iorga a fost o poetă, jurnalistă, scriitoare, activistă, om politic și
militantă pentru reunirea Basarabiei cu România. S-a născut în Bursuceni și a
murit
prematur de cancer mamar (? diagnostic oficial, nu tot ce spun autoritățile este
și
adevăr) la 62 de ani la Chișinău. A fost deputat al RSS Moldova, în
Sovietul Suprem URSS de la Moscova unde au prins-o Lovitura Antiromânească din Dec
1989! Discursurile sale din Sovietul Suprem sunt unice prin curajul de a cerea
eliberarea popoarelor cucerite de ruși-sovietici! Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii
Mișcării Naționale de Eliberare a Basarabiei, fiind membru al Biroului Permanent
al Frontului Popular din Republica Moldova. Între 1990-1997 a fost
Președinta
Ligii Creștin Democrate a Femeilor din Moldova. Începând cu anul 1992 este
deputat în Parlamentul României din partea PNȚ, o scurtă perioadă, și apoi din
partea Partidului România Mare al cărui președinte a fost regretatul
Corneliu
Vadim Tudor care ne-a părăsit la 65 de ani, direct din Spitalul Militar
Central, cel mai probabil asasinat ca și alți mari patrioți mai ales după 1989!
Printre ei se află Pavel Coruț sechestrat în Spitalul MAI, Gerota de unde n-a
mai ieșit viu la 71 de ani și după ce publicase 180 de cărți multe desconspirând
pe Bubulii Planetari!
Leonida Lari s-a născut în Bursuceni, Bălți, Basarabia. Ne-a părăsit
prematur la 62 ani, pe 11 Dec 2011 datorită unui cancer stimulat prin iradiere
ca și la fratele său Leonard Tuchilatu (10 Noi 1951 - 4 Noi 1975) . Părinții
săi au fost Ion şi Nadejdea Tuchilatu învățătoare.
Leonida Lari a fost o poetă, publicistă, scriitoare, activistă, om politic,
deputat în Sovietul Suprem de la Moscova, o mare patrioată și militantă pentru
reunirea Basarabiei cu România, parlamentar în România.
A scris nenumărate articole în presa din Basarabia, România și nu numai. A
condus ziare și reviste, a fondat Organizația de Femei din Basarabia, care a
participat alături de ea la acțiunile legate de unire, etc.
A absolvit Facultatea de Filologie, Universitatea din Chișinău. A fost
colaborator (1971-1973) la Muzeul de literatură Dimitrie Cantemir, redactor
(1985-1988) la revista Literatura și Artă, redactor șef (1988-2003) la Glasul
națiunii, prima publicație în grafia română din Republica Moldova cu începutul
când aceasta nu-și declarase independeța față de URSS care va fi în 1991!
Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării Națională din
Basarabia în anii 1988-1991. A fost Deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) și membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica
Moldova între 1990 și 1992. Între 1990 și 1997 a stat în fruntea Ligii Creștin
Democrate a Femeilor din Moldova. Începînd cu anul 1992 este deputat în
Parlamentul României.
Pe 7 Noi 1989 ea a reușit să blocheze marea paradă organizată în
fiecare an de Armata Sovietică ai cărei soldați aveau muniție de război! RSS
Moldova a fost unica republică sovietică unde parada nu s-a putut ține. Datorită
dialogului ei convingător cu soldații și comandanții prezenți s-a evitat o baie
de
sânge! Tinerii sub 18 ani s-au culcat pe caldarâm în fața tancurilor sovietice.
Au
fost și incindente și ceva arestări. Președintele Nicolae Ceaușescu (asasinat în
ziua de Crăciun 1989, care ar fi trebuit să fie sfântă, cu complicitatea acestor
generații apatride care am pângărit-o jucând Lambada în timp ce era ciuruit cu
sute de gloanțe) a cerut curajos, la Congresul 14 PCR desfășurat între 20-23 Noiembrie 1989,
atât eliberarea lor dar și a Basarabiei! Și nu era prima dată când a somat pe
sovietici să elibereze pământurile răpite de Stalin cu complicitatea lui
Churchill și Roosevelt pe care după trădarea handicapatului de la 23 Aug 1944 și
până azi îi pupăm în Curteni!
Revenim la mare manifestație de la Chișinău contra ocupantului sovietic,
armata blocase accesul manifestanților la Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt
unde
an de an se depuneau coroane, se recita, se țineau discursuri,etc. Leonida era
înțeleasă cu ceva femei din organizația sa ca la un semn al ei să rupă brusc
cordonul de soldați. Mai întâi a reușit să-i convingă s-o lase doar pe ea la
statuie.
Când a ajuns acolo a făcut semnul și femeile au rupt cordonul soldaților! Așa
s-a
terminat manifestația sovietică! Inainte, circa 7 ani n-o mai angaja nimeni fiind
ciumată pentru regimul instaurat de ocupantul sovietic. De obicei mai făcea
traduceri dar în această perioadă mai avea și un copil mic
de
alăptat. Atunci, prin geamul casei, s-a tras cu gloanțe de război asupra sa!
În însângeratul Dec 1989 când Lovitura Antiromânească a "salvatorilor" a
reușit la București, Leonida Lari era încă deputat, din partea RSS Moldova, în
Sovietul Suprem de la Moscova.
Atunci a fost singura ființă umană (nu din masculinii lași) din Sovietul Suprem, care a avut curajul să-l
înfrunte pe Gorbaciov și să-i ceară să elibereze republicile sovietice foste teritorii ale altor țări și care au fost cucerite prin forță! Nu
există
bărbat român, din România sau din afara graniței actuale, care s-o egaleze la
curaj
și să facă fapte la vedere cu pieptul expus la primul glonț tras de inamic!
Îmi permit s-o consider egală cu Ecaterina Teodoroiu! Cred c-ar fi procedat
la fel dacă România ar fi fost într-o situație dramatică! Ca și la Ecaterina
Teodoroiu, ai cărui frați căzuseră pentru apărarea țării, singurul ei frate,
Leonard a
fost asasinat la nici 24 de ani! Cred că rușii au făcut-o pentru a-i da o lecție
sorei
mai mari care de-a lungul vieții le-a creat mari probleme.
O doctoriță care-l îngrijea pe Leonard se îndrăgostise de el și i-a spus
plângând că nu mai poate fi salvat deoarece leucemia a fost provocată prin
iradiere
puternică pe o anumită perioadă din timpul satisfacerii stagiului militar!
Activitatea politică
Leonida Lari a fost membru PRM aproape 10 ani. A avut trei mandate de
deputat primul din 1992-1996 fiind obținut pe listele PNȚCD.
La începutul lui Feb 2005 a demisionat din PRM pe motivul că preferă:
libertatea de a gândi și de a acționa și un limbaj civilizat chiar față de
adversarii
politici.
Jurnalul de Chișinău a susținut c-a avut un motiv egoist, deloc principial,
deoarece n-a mai fost realeasă în structurile de la centru ale PRM-ului.
Pe 6 Ian 2007, Adevărul anunța că: Deputatul PRM Leonida Lari-Iorga șia
depus cerere de reînscriere în PNȚCD.
Activitatea literară
Este autor a 24 de volume de poezie și proză, precum și traducător din
marea poezie universală.
Leonida Lari a obținut următoarele premii: Premiul România Mare,
Premiul "Flacăra, Totuși iubirea", Premiul revistei "Cronica" (Iași), Premiul
"Tibiscus" – Serbia, Premiul "Academiei Române" pentru poezie, "Mihai
Eminescu".
Leonida Lari a devenit Cetățean de onoare al muncipiului Bacău (1993) și
Cavaler al Ordinului Republicii (1996, Republica Moldova).
Impresii personale despre Leonida Lari
Destinul a făcut să întâlnesc
pe mulți dintre acești mari patrioți inclusiv pe cei citați mai sus! Leonida
Lari a mai avut un frate, patriot și poet de viitor, care a murit de cancer
galopant imediat după stagiul militar din armata sovietică (într-o garnizoană
din Țările Baltice) unde a fost mai întâi
bătut bestial de o gașcă de lași tătari/cazaci/ucrainieni și ruși! Au fost
născuți de patrioata Nadejda Tuchilatu pe care am cunoscut-o de asemenea în casa
la curte cumpărată de Leonida Lari din
cumpere pe strada Vulturilor, sector 3 din spatele
bulevardului Decebal și nu departe de Piața Muncii! Pe Leonida Lari împreună cu
cele două verișoare primare Roșca, Ilinca și Valentina le-am întâlnit
întâmplător în Piața Unirii. Surpriza a fost mare căci pe LL o știam de la
televizor iar pe Ilinca din excursia de la Țebea Sep 1997 (vezi Alexandru
Șoltoianu)! Cum eu și verișoarele eram foarte săraci (și la fel LL care avea
patru fete la facultate trei ale ei iar o fată sărmană înfiată) le-am invitat la mine în
loc de restaurant unde mă făceam de ... Au acceptat și mi-a făcut o vizită în garsoniera
mea de la Piața Iancului unde am vorbit câteva ore lângă o friptură cu vin! Apoi eu
i-am făcut câteva vizite în căsuța Vulturilor patrioți!
Ulterior, Leonida Lari m-a invitat și am participat la cununia
religioasă a
ficei sale Romana care a avut loc tocmai la Sinaia! Naș a fost celebrul Adrian
Păunescu!
Au fost câțiva scriitori din Basarabia printre care și Grigore Vieru, Anatol
Ciocanu,etc! Mai sus am pus și cele două autografe primite de la marea
patrioată
care și-a dat viața pentru Neam și Țară după ce și-o dăduse și fratele ei poetul
Leonard Tuchilatul! Asasinarea acestuia a fost de fapt avertismentul pentru ca
sora lui să se potolească dar efectul a fost contrar!
Am vorbit ore
întregi la telefon, probabil înregistrate de cei care ar fi trebuit să păzească
și să descotorosească țara de trădători! Am discutat inclusiv pe temele ei
familiale
după cum o să povestesc. Mi se adresa cu frate Gheorghe. Poate că-i aminteam
cumva de
fratele ei eu neștiind pe atunci de el și de povestea vieții lui. Cum am spus, am fost invitat și am participat la ceremonia căsătoriei ficei sale Romana,
ceremonie desfășurată la Sinaia și având ca naș pe Adrian Păunescu!
De câteva ori n-am menajat-o! Odată am sculat-o din somn și am făcut-o să
plângă în casa ei și mi-a zis cam așa: piei drace cine te-a trimis? Apoi s-a
calmat
și-am discutat în detaliul subiectul foarte important și trebuia să-l cunoască
fiind
legat de Vadim și PRM! Și-a riscat viața permanent pentru cauza
românilor, pentru reintroducerea grafiei latine în Basarabia, pentru legiferarea
limbii române ca singura limbă oficială în Basarabia, pentru reunificare!
Iar
foarte
mulți români lași au bârfit-o inclusiv în ziare, la televizor și chiar o
buruiană
a făcut-o televizat chiar de la tribuna parlamentului!
Cum am Întâlnit-o pe Leonida Lari
La începutul anilor 90 o văzusem odată la televizor căci TVR și noile
posturi erau sub controlul salvatorilor trădători! Similar am apucat să-l văd și
pe
marele patriot Alexandru Șoltoianu! În gând mi-am zis c-aș dori să vorbesc cu
ei!
Curios, ambele dorințele mi-au fost îndeplinite în doar câțiva ani!
Într-o zi eram prin Piața Unirii și văd trei persoane din care o recunosc pe
Ilinca o cunoștiință din excursia de la Țebea 1991. Întâmplarea este povestită
la
Pavel Coruț! Incredibil dar în față fața mea era Leonida Lari împreună cu cele
două
verișoare primare ale ei, Ilinca și Valentina Roșca! Acestea și-au recuperat
cetățenia română, avută de părinții lor, și încercau să supraviețuiască în
București!
Pentru că toți patru eram săraci și nu ne permiteam să îngrășăm pe un
patron din centru le-am invitat la mine acasă și au acceptat. Câteva ore s-au
spus
vrute și nevrute. M-au felicitat pentru biblioteca mea de circa 2000 de cărți!
Trecerea de la PNȚCD la PRM i-a atras multe insulte și calomnii în presa
scrisă, audio și video! Unele au fost comandate chiar de către șarpele cu
ochelari
(porecla pusă de Alcibiade din România Mare a lui Vadim), șeful SRI, Virgil
Măgureanu. Acesta l-a folosit chiar și pe renumitul ziarist Ion Cristoiu
director la
mai multe cotidiene. În perioada 1992-1997 a fost director la Evenimentul pe
care
l-a făcut să fie vândut în sute de mii zilnic! Desigur după ce-a avut ideea să
dea
știrea bombă dar falsă că undeva în țară o găină a născut direct pui vii!
Leonida Lari i-a transmis lui Cristoiu să se ferească de ea, mai ales în public
că-i va trage o mamă de bătaie de nu va mai avea curajul să apară în fața
românilor!
Cunoscându-i calitățile, crezând că are și unele paranormale, Virgil Măgureanu a
încercat ani de-a rândul să și-o facă subalternă! I-a înregistrat, abuziv-fără
mandat,
convorbirile deși era parlamentar! A apelat la un vecin scandalagiu și i-a dat
comanda să-i tulbure liniștea oricând din zi și din noapte. Leonida Lari reușise
să-și cumpere o casă la curte aflată pe strada Vulturilor.
Am făcut câteva vizite în "bojeuca Vulturilor" unde locuia cu cele patru
fete, cu mama ei și cu cățeii și pisicile sale ținute doar în casă și pe care
îmi venea
să le arunc cum a făcut Birlic cu celebrul Bubico!
În timpul nopților nu prea dormea și compunea poezii deoarece muza ei era
cea mai bună! De aceea, când toți dormeau, afară de lighioanele pomenite care
stăteau pe lângă ea, aveam unele convorbiri telefonice chiar mai lungi de o oră!
Una legată de căsătoria Romanei, prima căsătorie din familia ei, a fost de circa
trei
ore! Toate convorbirile de acest fel, care erau și foarte importante din punctul
de
vedere al subiectelor abordate, au fost înregistrate de oamenii șarpelui cu
ochelari.
Din 1990 eram într-un război de salvare de la dispariție a Institutului
Național de Cercetare și Dezvoltare în Informatică – ICI. Prima tentativă, din
perioada
1990-1993, a firmei Ernst&Young, am dejucat-o singur dar am suportat prima
exmatriculare din cele trei din perioada 1993-2004. Ernst&Young
era " firma de casă și de
neam
" a odraslei lui Walter Newlander. Venise cu Pierre Schelemberg și cu 10000
dolari,
primise zeci de milioane dolari de la Petre Roman și Adrian Severin, bursucul
trădător cu Ucraina! Livrase la firma mamă zeci de miliarde!
Dar rechinii internaționali nu s-au
lăsat și au venit și-au creat imediat alt pui de cuc, firma SIVECO care le-a
luat locul și după 10 ani era gata să înghită institutul! Firma parazitase institutul
10 ani cu complicitatea inițială a aceluiași director
general care a devenit și VicePreș al Academiei Române! Suntem în 2003 cu al
doilea director general trădător după primul și care ocupa funcția ilegal din
2001. Doina Banciu era de profesie subinginer energetician dar și consiler al
ministrului MCTI Dan Nica alt trădător de rang statal! Institutul trebuia să primească ultima lovitură de
grație
printr-un așa numit contract de colaborare public-privat. Știam de ce s-a
încuibat
firma care inițial avea doar doi angajați, tată și fică, excroci versați! Am
somat-o pe
directoarea Banciu să evacueze firma Siveco și toate firmele care parazitau institutul.
Dar la
începutul lui Martie 2003 m-au exmatriculat a doua oară.
N-am avut minte și i-am cerut ajutorul Leonidei Lari care avea prea multe pe cap!
Totuși ea a încercat să-i forțeze
mâna și să-l facă să se implice pe profesorul de istorie Radu Ciuceanu
care era președintele Comisiei de Abuzuri!
Radu Ciuceanu intrase ca deputat, 2001-2004, pe
listele PRM după ce anterior fusese și deputat liberal! Simțind un moment prielnic,
piticania trădătoare, i-a
cerut
Leonidei Lari să-i scrie o prefață la una din cărțile sale vrând să rămână în
istoria
posterității ca mare scriitor! Leonida Lari l-a girat pe
excroc cu prefața amândoi neștiind că va mima că mă ajută din greu! Nici nu putea
căci
era doar o
marionetă girant public pentru gașca antiromânească din Parlament și
din
toate structurile importante ale statului român! Pentru acest rol
era
mituit consistent cu bani legali din mai multe locuri unde nu presta nici o
muncă
decât cea de marionetă!
Nu întâmplător Radu Ciuceanu a câștigat rapid în instanțe suma de 600000
euro despăgubiri pentru perioada din închisorile regimului sovietic din România
cu
slugile alogene! O mai fi câștigat cineva o asemenea sumă? Alții pentru
20000
euro se judecă 5-10 ani!
A fost pus director - fondator la șmecheria creată tot de alogeni (care au
contribuit din plin la totalitarism și la distrugerea elitei românești pentru
a-i lua
locul) intitulată Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului. Și de
aici
primea lunar bani mulți pe lângă cei de parlamentar,etc! Avea mașină cu șofer la
scară. Deși avea familie, erau bârfe că avea o amantă cu circa 40 de ani mai
tânără
care probabil era Ministra Finanțelor lui Ciuceanu Radu!
Pe ambele posturi era folosit ca girant de către gașca antiromânească făcând
toate jocurile! Radu Ciuceanu m-a pasat la o membră din Comisia de Abuzuri
absolventă de filologie! Lua salariu mare dar nu înțelegea nimic și nici nu
trebuia
să se implice căci toate comisiile sunt doar pentru manipularea românilor naivi
de
când se nasc și până mor! Și, culmea, ne încăpățânăm să nu învățăm nimic nici
măcar din propria experiență. Ce să mai pretindem să învățăm din experiența
unuia
mai învățat căci n-avem nevoie deoarece suntem mult mai deștept și la acest
capitol!
Experiența a fost utilă căci aveam să văd o mică parte din mizeria din
ultimii 24 de ani din parlament jucat pe degete de unguri și de ceilalți
alogeni!
Radu Ciuceanu a obținut astfel prefața de la Leonida
Lari! Mi-am pierdut timpul cu niște gunoaie umane! Mai grav este că din cauza
mea a fost păcălită Leonida Lari cu prefața la cartea unui decrepit, oportunist
și fără
de scrupule! Probabil că și-a turnat la greu colegii de suferință din închisori
și apoi
pe cei de afară după ce-au ieșit din iad!
Când scriu și reactualizez aceste amintiri, aflu că din 2019 Radu Ciuceanu
este membru de onoare al Academiei Române. Aici este un mediu grav infectat
în continuu încă după vremea primului importat Carol I. Acesta s-a făcut
membru de onoare încă din 1867, la un an după înscăunarea pe tron ca urmare a
trădării marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza care în nici șapte ani a făcut
atâta
bine neamului românesc cât n-au făcut cei patru regi de import într-un secol!
(Din
contră, au trădat permanent neamul românesc! Culmea el și urmașii lui la tron, handicapați și trădători, au fost
făcuți
academicieni de onoare sau nu! Mai mult, cei trei urmași la tron au fost făcuți chiar
Mareșali ai Armatei Române! Dar papa, pentru Trădarea Neamului în favoarea celor două mari
puteri, Regele Carol I a primit pe 7 Apr 1909 gradul de feldmareșal german din
partea prințului moștenitor Wilhelm. Pentru trădarea de la 1878, Imperiul Rus i-a conferit pe 17 Sep 1912 demnitatea de mareșal al
armatei imperiale ruse. Înmânarea bastonului de mareșal a fost făcută
pe 11 Dec 1912 la Palatul Regal din București de către Marele Duce Nicolae
Mihailovici, camaradul lui din Războiul Ruso-Turc în care și-au dat viața peste
15000 de români. Datorită acestor trădări, Armata Română
a fost
lăsată să
lupte cu baionetat și pumnul contra obuzierelor germane de 305 mm!
Ne mirăm cum de-a fost făcută academician
Elena
Ceaușescu, dar nu suflăm un cuvânt despre toți
regii de import!)
Cearta Leonidei Lari cu Vadim Tudor și echipa fidelă lui s-a mutat chiar în Parlament
Nu vreau să reproduc nimic dar o buruiană și-a permis, chiar în parlament și
televizat,
să spună mizerii de țață la adresa marii patrioate! Buruiana este după mine o
buruiană
crescută printre români care se împiedecă de ea!
În 2000 pentru primul tur Vadim a șters podeaua studioului de televiziune
cu odrasla lui Walter Newlander și ceilalți candidați afară de bulibașa de
Chirnogi care nu a participat. Vadim a ajuns astfel în turul doi contra
bulibașei! Dar bulibașa de Chirnogi a
refuzat orice participare la o dezbatere televizată cu Vadim deoarece acesta
l-ar fi
desființat înainte de a mai intra în alegeri!
În schimb toate posturile TV, majoritatea ziarelor, posturile de radio și
site-urile
de pe Internet au răspândit ceas de ceas, zi de zi, zvonurile că dacă câștigă
Vadim acesta bagă țara în război! Au scos-o de la naftalină și pe democrata de
Scufița Roșie, "marea româncă patrioată" (promovată de posturile antiromânești
Europa Liberă, Vocea Americii, Dolce Vele,etc) care ne-a indicat să-l votăm pe
bulibașa!
Astfel, prin această campanie frauduloasă în care s-au pompat resurse enorme
pentru bulibașa, Vadim a fost furat iar românii și România au ratat o șansă
uriașă!
În 2003, Corneliu Vadim Tudor, văzând cum i s-a furat președenția
României în alegerile din 2000 și-a luat o echipă de consilieri israelieni pe
care a
cheltuit milioane dolari. În plus și-a turnat cenușă în cap, pentru așa zisul
holocaust din România împotriva evreilor. Grav este c-a făcut-o în numele poporului român! În PRM mai ereau încă câțiva
oameni patrioți și foarte valoroși precum Leonida Lari, Ilie Ilașcu, Gheorghe
Buzatu, etc. pe care nu i-a consultat și nici nu i-a avertizat! Istoricul
Gheorghe
Buzatu, sub egida Academiei Române, editase o carte datorită căruia i-au sărit
mulți cu cuțitul la gât.
Acesta muncise să demonteze minciunile evreiești pe un fals holocaust al
românilor împotriva evreilor iar Vadim călca pe munca sa și a altora dând apă la
extremiștii evrei! Noi românii avem mult mai multe motive să acuzăm pe evreii
(care s-au salvat în spațiul românesc și au dus-o foarte bine secole de-a rândul
speculându-ne naivitatea și ignoranța) de complicitate cu armata de ocupație
sovietică la holocaustul împotriva neamului românesc în care au pierit elita
neamului și milioane de români, ale căror morminte necunoscute sunt de aici și
până în Siberia! Spre exemplu nu cunoaștem nici măcar mormântul mareșalului Ion
Antonescu care, cu riscuri foarte mari, s-a opus lui Hitler în privința cererii
acestuia
legată de evreii din teritoriul românesc.
Comparați ce-au făcut ungurii cu sute de mii de evrei din Ungaria și din
teritoriul românesc din Transilvania răpit prin Dictatul de la Viena! Ca să nu
fie
acuzați de crime directe i-au strâns sistematic și i-au trimis în Germania! Ca
să
grăbească pe nemți să-i primească le-a plătit o sumă deloc neglijabilă pentru
fiecare
evreu acceptat de nemți! Desigur suma era infimă în comparație cu averile
confiscate de la toți evreii care în majoritate erau cu mult mai bogați decât
ungurul
de rând! Se spune că la începutul războiului doi mondial în zona amintită
raportul
era de 1 evreu la 8-9 unguri!
S-a ajuns aici după ce hasburgii au reușit să alunge pe turci din zona
pașalâcului de după bătălia de la Mohaci, 1526, și alipirea zonei la zona din
Ungaria ocupată cu acel prilej și datorită căreia i-au salvat de la dezastrul
total pe
unguri! Mohaci este consecința politicii handicapatului de rege Matei Corvin
(jumătate român ca fiu al lui Iancu de Hunedoara) pe care ungurii îl preamăresc
îl
loc să judece obiectiv și să-l așeze unde-i este locul! Adevărații cavaleri ai
Europei
acelor vremuri au fost Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare și Sfânt care au oprit
cucerirea Europei de către Imperiul Otoman! Matei Corvin în loc să-i ajute l-a
sechestrat 14 ani pe Vlad Țepeș care s-a dus să-l convingă de unire eforturi iar
asupra Moldovei s-a dus cu oastea de români transilvăneni (distrusă de Ștefan în
lupta de la Baia 1468) să se bată cu frații lor moldoveni!
Vadim a făcut-o în scris în România Mare! Mai mult, în campania
prezidențială din 2004, a plătit câteva milioane de euro unei echipe de evrei
pentru consultanță! Se pare că aceeași echipă a încasat mult mai mult din
miliardele furate pe seama românilor naivi de către contracandidatul său. De
data
aceasta nu mai era bulibașa de Chirnogi ci bulibașa de Tărtășești, viitorul
pușcăriaș
Adrian Năstase!
Bulibașa, foarte "demn și curajos" aproape s-a sinucis în direct și televizat
dar glonțul n-a vrut să-l nimerească fiind prea aproape sau pentru că i-a
tremurat
mâna de mare curajos! În piesa de teatru de doi bani a apărut încă un așokar
foarte
vigilent! Desigur lângă aceștia și de mirosul miliardelor de euro furați, nu
putea
lipsi un doctor excroc care pasă-mi-te i-a salvat viața printr-o falsă operație,
etc.!
Consecința acțiunii lui Vadim este articolul din Revista Mea, Israel
După articolul lui Vadim, în Revista Mea din Izrael (unde după 1989 au
fost publicate multe "lături" la adresa neamului românesc) evreii dau replica,
sub
titlul: Vadim cățelul nostru!
Circa 10 ani îl apărasem pe Vadim de toate acuzațiile aduse de clevetitori
printre care erau și prieteni / cunoștiințe de-ale mele care nu erau capabili să
facă a
suta parte din ceea ce acesta a făcut pentru neamul nostru!
Într-o noapte în garsoniera mea se încinsese așa de tare atmosfera încât era
gata să sculăm vecinii. Deodată aud foșnet la ușă. O deschid, și sub ușă era o
foaie ruptă dintr-o revistă scrisă cu ocazia zilei lui Elena Ceaușescu din 1988
sau
chiar din ultimul an 1989! Era o poză oribilă a Elenei Ceaușescu special
deformată
de editori care probabil știau că nu mai este timp ca să fie prinși și
pedepsiți!
Sub ea o poezie scârboasă semnată Vadim! Persoana care a strecurat-o
sub ușă dispăruse și nu a fost trimisă întâmplător știind de atitudinea mea de
apărător al lui Vadim!
Altă dată noaptea, eram cu lumina aprinsă căci nu mă culcasem. sunt sunat
de cineva (din servicii desigur) care îmi spune să-i dau drumul la ușa de la
bloc că
are informații că în apartament la mine ascund niște arabi care i-au furat nu
știu ce
lucruri sau bani! Aceste ciudățenii erau legate de atitudinea mea din presă,
institut,
atitudinea mea față de Vadim care mi-a publicat articole foarte tari pe care nu
mi
le-ar fi publicat nimeni dar și legăturii mele de după 1989 cu un personaj
foarte
puternic poreclit Parizianu de vecinele mele cu care a stat la gargară când nu
mă
găsea acasă în rarele vizite!
Toate au culminat cu desele telefoane noaptea în care eram amenințat cu
moartea urmate de amenințări directe și fizice ziua în Parcul Bucur Obor! Era
perioada de judecată cu guvernul, Petrom și OMV pentru a anul contracul trădător
cu OMV semnat de bulibașa de Tărtășești dar și de Parlamentul trădător din
legislatura 2001-2004 care au consfințit trădarea prin Legea nr.555/Dec 2004!
Am informat o parte din presă dar și pe Vadim despre acest proces dar n-au
dat nici măcar o notiță deși a durat circa un an și jumătate! Am riscat totul,
inclusiv
viața după cum am arătat mai sus, pledând singur în instanța TMB și CAB contra
unor avocați din firme de avocatură plătite cu bani grei.
Un prieten mi-a spus că un general a afirmat c-au fost mituiți chiar
salariați din servicii ca să nu apară nimic în presă despre acest proces! Unde
au fost deontologii de la toate posturile TV sau de la toate trusturile de
Presă?
De ce stresați pe români cu BREAKING NEWS cu gunoaie și minut de
minut? Nu vă este teamă pentru complicitatea la manipularea de trei decenii a
acestui popor credul și naiv?
Atitudinea lui Vadim și articolul din Israel, Vadim cățelul nostru,
m-a înfuriat
la culme și m-am dus glonț acasă la Leonida Lari pe care am trezit-o din
puținele
ore de somn după o noapte nedormită!
I-am dat articolul, a citit doar titlul și câteva fraze și a început să plângă.
S-a înfuriat pe mine și mi-a zis cam așa piei diavole
cine te-a trimis, mi-ai stricat
nu
numai ziua de azi! De unde îmi ziscea frate Gheorghe acum eram diavol! N-am plecat, nu m-a dat afară cu bodigarzii ei, un câine (în casă
liber
complet la circulație prin toată casa și unul mult mai serios afară în cușcă și
legat)
și câteva mâțe toate cu nume după modelul lui Creangă din bojdeuca din Țicău!
De câteva ori doream să-i arunc bodigarzii pe fereastră fiindcă nu suport
câini și pisici în casă! Mai mult odată am amenințat-o că nu mai stau de vorbă
cu ea
dacă o mai văd cu țigara! Pe atunci eu încă nu suportam fumul de țigară și pe
fumători având o impresie foarte proastă despre aceștia, deși unii erau rude cu
mine
și foarte simpatici! N-am putut s-o descurajez, dar m-am apucat și eu la
bătrânețe
de fumat!
După ce s-a mai calmat mi-am cerut iertare spunându-i că nu eu i-a stricat
ziua și somnul ci șeful ei sub care se complac și care terfelește numele ei, a
lui
Ilașcu, etc. Iată dialogul pe tema Vadim:
LL: ce să facem? GB: dați-l afară! LL: cu cine să-l înlocuim? GB: cu Ilie
Ilașcu? LL: ... Nu-mi permit să scriu! Reieșea că n-au cu cine să-l înlocuiască
pe
Vadim. Dintr-o dată a spus adevărul fără să vrea și fără să se gândească:
Vadim
este un sacrificat!
A spus un mare
adevăr și la această concluzie reflectez și azi!
Am plecat de la ea bulversat de ce i-am produs și apoi de discuția avută. Cu
proxima discuție mi-a spus c-a sunat-o pe Lidia
sora lui Vadim, și i-a cerut să se ducă la nouă biserici ortodoxe, să aprindă
lumânări
și să se roage pentru iertarea păcatelor fratelui ei! Trebuie spus că familia
lui
Vadim nu este de creștini ortodocși ci este dintr-o sectă de adventiști sau de
altă
confesiune!
Corneliu Vadim Tudor a fost unul dintre cei mai mari patrioți ai acestei
perioade de trădare națională. Datorită lui, săptămânalelor (create de el și de
Eugen
Barbu și alții) România Mare și Politica, articolelor sale și ale celorlalți
care au
avut un spațiu de publicare, partidului România Mare,etc. s-a retrezit spiritul
național adormit în foarte mulți români iar dușmanul a început să aibe frisoane!
În ultimile luni de viață el a publicat ceea ce s-a abținut să publice anterior.
A abordat toate problemele neamului românesc! În scrierile sale ultime este un
fel
de testament al neamului actualizat care completează testamentul lui Mihail
Eminescu și nu numai!
Din motive importante el a trebuit să joace mult teatru să aibe tribulații dar
apropiații lui aveau obligația să-l înțeleagă și să-l urmeze căci el era doar un
mesager al strămoșilor noștrilor. Orgoliul și vanitatea lui l-a împins să facă
greșeli
mari și să-și îndepărteze oameni foarte valoroși! Dar și aceștia trebuiau să-l
ierte
căci Vadim era un sacrificat, după cum a spus-o spontan Leonida Lari! Mai este
ceva, în toate s-a băgat nepermis Lidia sora lui! Dar a acționat și "diavolul"
care
dansa, dansează, râdea și râde cu gura până la urechi! Deoarece vede cât de
dezbinați suntem, cum ne-am risipit prin lume fără să ne pese și lăsând de
izbeliște
ceea ce ne-a mai rămas din patria străbună trasată de Burebista cel mai mare
rege al
neamului nostru care a fondat cel mai mare regat din Europa, cam de șapte ori
mai
mare față de ce mai avem acum!
Din 2004, după episodul Comisia de Abuzuri n-am mai întâlnit-o, n-am
mai vorbit la telefon! Am avut o perioadă lungă foarte grea! Mulți ani nu mi-am
sunat nici pe mama decât foarte rar!
După cum s-a văzut Leonida Lari conștientă că nu mai are mult s-a retras la Chișinău,
locul ei de suflet afară de satul natal care este pe primul loc pentru cine are
ceva inimă! Ne-a părăsit prematur la vârsta de 62 de ani atacată de cancer (?)
provocat care nu iartă și de care a murit mai întâi iubitul ei frate Leonard
Tuchilatu!
S-a
întors la pământul pentru care ea și fratele Leonard și-au sacrificat viața! Dar
au
sacrificat și copilăria copiilor, liniștea și minimul lor de confort, etc.
Se căsătorise de tânără cu un artist tot tânăr cu nume de famile Iorga
o familie mixtă cu mama acestuia rusoaică! Mai avea un frate mai mare profesor și
un
artist genial care știa să cânte la peste 20 de instrumente, din care unele erau
invenții proprii! La o asemenea demonstrație am asistat la nunta Romanei, fica
cea
mare a Leonidei Lari!
Cum am spus a născut, crescut și educat trei fete toate absolvente cu
facultăți la Chișinău sau București unde s-a mutat cu întreaga familie inclusiv
cu
mama Leonidei Lari rămasă văduvă de zeci de ani! Pe lângă fetele ei a mai înfiat
o
fată sărmană care a fost tratată ca și pe fetele ei și care a făcut o facultate.
Datorită luptei pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei îmbrășișată încă
din fragedă tinerețe, Leonida Lari împreună cu soțul și cu întreaga familie au
avut
foarte mult de suferit. Circa șapte ani n-a mai angajat-o nimeni și avea trei
copii
mici. S-a tras prin geam asupra ei în timp ce alăpta! Pe 7 Noi 1989, Chișinăul a fost singura capitală de republică
sovietică unde a fost blocată grandioasa serbare sovietică prin care imperiu își
sărbătorea an de an, manipulați de alogeni, grandioasa Revoluție
din Octombrie 1917! Imperiul era în Agonie și încă încerca să domine prin frică
în țările cucerite în timpul și după al doilea război mondial! Cuceririle au
fost consfințite de Pacea de la Paris 1946-1947 decisă de încă două mari puteri
conduse de excrocii Churchill și Roosevelt! Aceștia, ca orice mari excroci, au
făcut cadouri lui Stalin teritoriile altor popoare mici pe care le-au sacrificat
în avantajul lor! Tineri și copii români s-au culcat în fața tancurilor sovietice. Au fost morți,
răniți, arestați! Leonida Lari cu câteva mii de femei (din
Organizația creată de ea) se afla în prima linie în fața
tancurilor sovietice și a cordonului de militari dotați cu gloanțe de război. În
rusă le vorbește soldaților și comandanților să nu tragă în demonstranți. Foarte
fină psiholoagă, le
spune
ce-ar zice mamele lor dacă ar afla c-au tras în copii neînarmați: Ce-ar zice
chiar ei dacă acasă la ei alți militari ar trage în frații lor. Datorită ei s-a evitat măcelul. Apoi
ca să închidă intervenția militară a recurs la un șiretlic. A
cerut voie să le lase pe femei să depună flori și coroane la statuia lui Ștefan cel Mare
și Sfânt. Dar i-au permis numai ei. Ajunsă la statuia marelui voievod, le face un semn
convenit după care femeile mult mai curajoase ca masculinii au rupt barajul! Comandanții
n-au mai avut ce face erau înmuiați de vorbele patrioatei și n-au mai putut
interveni în demonstrație!
Pe 20 Noiembrie, la București, la Congresul 14 al PCR, fostul președinte Nicolae Ceaușescu a
somat pe Gorbaciov să elibereze arestații, să retrocedeze Basarabia,
Bucuvina și celelalte teritorii românești răpite după trădarea
fonfănitului-handicapat! Iată de ce a fost omorât în ziua de Crăciun în numele nostru și cu
acceptul acestor generații isterizate / manipulate / fără demnitate și care am
pupat în Curteni pe autonumiții Salvatori în realitate Trădători de Țară și Neam!
Am început cu cel al bulibașa de Chirnogi și deși ne săturasem după 6 ani am
revenit încă 4 ani din toamna lui 2000! N-a contat că în perioada de patru ani bulibașa
de
Chirnogi cu bulibașa de Tărtășești și tot parlamentul au înstrăinat, pe nimic și
pe
treizeci de ani, petrolul cu sonde și rafinării precum și gazul natural,
combinatul
SIDEX Galați (ce valora circa 5 miliarde dar evaluat la 50 milioane de $ din
care n-am primit nimic fiind un subtil cadou făcut excrocilor care ne-au furat
și trădat permanent începând cu Berlin 1878, Trianon 1920, 1939-1940, Yalta
1943, Paris 1946-1947, Dec 1989), etc. Și în aceeași perioadă au cumpărat de la
premierul excroc șef al lor, Tony Blaier (care a descoperit dar n-a descoperit
că Sadam fabrica arme chimice și de aceea cu excrocii americani au făcut
dezastru în Orientul Mijlociu, Afganistan și în alte zone de pe Continentele
Lumii) două
nave
casate de englezi și pe care au cheltuit încă douăzeci de SIDEX-uri sau cât au
primit de la hasburgii de la OMV pe concesiunea de care am vorbit!
Leonida Lari Vrea să mă Facă Ginere
Cum am spus, pe lângă cele trei fete ale ei, Leonida Lari a mai înfiat o fată
sărmană pe care a crescut-o și educat-o ca pe propriile ei fice! Aceasta a
absolvit de
asemenea o facultate în București! Când eram pe la ea în strada Vulturilor, la un moment dat îmi zice:
frate Gheorghe însoară-te cu ea arătând spre fata adoptată! Eu eram deja prea
bătrân, din insinct n-am dorit să mă căsătoresc și acest fapt a fost benefic
pentru împlinirea destinului meu. Pe de altă
parte
nu concepeam să îngroap viața unei fete cu circa 30 de ani mai tânără! Din
egoismul uman așa s-a procedat secole / milenii de-a rândul la noi și în toată
lumea! Femeia a fost considerată doar o sursă de plăcere sau o necesitate de a
avea
moștenitori pentru transmiterea averii!
Fire romantică, dar și pragmatică (ca majoritatea femeilor care depășesc repede
pe bărbați ce se maturizează
mult mai greu) se gândea atât la mine dar și la fata ei care
și-ar fi
unit destinul cu cineva "garantat serios și de casă" chiar dacă era bătrân și
sărac!
Până în atunci nici una din cele 4 fete nu era măritată deși toate
depășiseră douăzeci de ani! Greu să găsești o partidă acceptabilă mai ales că
tinerii
vor distracție cât mai mult timp și nu sunt dispuși să-și asume responsabilități
de a
fi capul unei familii! Fetele se distrează și ele cât pot de mult, dar strâng și
ceva
bănuți pe "modeling" sau "top less"! Când s-au săturat și consideră că
nu mai sunt căutate, găsesc un moș bogat pe care să-l "îngrijească
până
la o moarte dar să fie rapidă" sau un fraier care să nu se prindă ce face și ce
învârte!
Dacă de moș au norocul să scape repede (sau i-au grăbit cumva
plecarea prin metoda cu perna pe gură în somn) unele mai încearcă un moș dacă
vor mai mult! Cât despre viața "extraconjugală" au devenit experte!
I-am spus că fata își va găsi cumva un bărbat serios și mult mai tânăr!
Romana, fata cea mare se Mărită cu un American
Suntem prin 1998. Pe la ora unu noaptea mă sună
sora Leonida Lari care nu avea inspirație pentru poezie și era foarte abătută!
Simțea nevoia să dialogheze cu diavolul de frate-său! Am vorbit peste două ore
și
discuția a stimulat înregistraratorul extern! După unele și altele (ca preambul)
trece la subiectul care o frământa foarte mult și vrea să-mi afle părerea știind
că nu mă prefac și că nu o menajez. Îmi zice că se mărită Romana. Am felicitat-o, le-am transmis urături,
etc.
În sfârșit se spărgea gheața și se ușura situația la șase suflete
afară
de "bodigarzi" care aveau mai mult spațiu de joacă! Dar când îmi spune că se
căsătorește cu un american a căzut cerul pe mine! Până la cei 48 de ani învățasem că,
deși îi spui părerea cinstită cuiva, nu mai poți schimba prostia unuia care
crede că face bine și se trezește cu
capul în gard! Știind asta și problemele ei nu ușoare legate de cele 4 fete plus
mama sa, ar fi trebuit s-o menajez dar n-am putut să nu-i spun
sincer părerea unei mame frământată de viitorul ficei/ficelor ei afectate încă
din copilărie de lupta dusă de ea!
Am început s-o descos să aflu detalii deși punctul meu era deja
format și categoric. Dacă Leonida Lari era o anonimă, aș
fi
tăcut și poate aș fi menajat-o!
Mi-amintesc cum o rudă de-a mea unică la părinți care au muncit din
greu s-o crească și s-o școlească cu facultate i s-a pus pata să se mărite!
Terminase de câțiva ani facultatea, foarte plăcută, chiar frumoasă, sociabilă,
fată mare, lucru foarte rar de pe atunci, dar începuse să-i fie frică că rămâne
nemăritată și fată bătrână!
A fost foarte răsfățată de mică și avea înclinații de a domina orice cocoș!
Primul pretendent care a cerut-o de soție (ciudat de repede) părea că-i îndeplinește orice moft!
Îl
văzusem de vreo două ori, odată acasă la el într-o vilă de lângă Parcul 23
August
unde a dat o petrecere! După eveniment eram sigur pe părerea mea pe care mi-o și
făcusem chiar mai înainte de la o primă întâlnire între cuscri unde am fost prezent!
Era înainte de 1989, iubitul locuia cu bunica și cu mama lui care era șefă la
Sanepid pe capitală! Se lăuda că se duce zilnic la servici cu taxiul! Viitoarea
mireasă mă tot întreba atât la telefon dar și când mergeam pe la ea ce părere am despre izbit! O lăsam
mereu fără răspuns! Deși știa că tăcerea este un răspuns dorea să-i răspund!
Fiind prea încrezută, și fără respect de masculini, știam
că decisese și că părărea mea era ca să-și satisfacă curiozitatea!
Lucrurile se precipitau, mai era circa o săptămână până la căsătoria civilă.
Presat din nou de viitoarea mireasă și dorind să-i fie bine și să nu greșească
la un asa pas decisiv, i-am zis direct în față:nu dau
nici doi
bani pe E și nici pe tine dacă te căsătorești cu EL! S-a schimbat repede la
față deși i se întâmpla foarte rar așa ceva! Avea o înfumurare care o determina să nu
țină cont de nici un sfat părintesc și nici de al unei rude sărace și sincere
care îi
dorea numai binele! Acest comportament rezultat din educația de mică, îi va juca
câteva feste foarte neplăcute în viață!
Ca s-o fac să mai reflecteze la cea mai importantă decizie pe care o lua în
viață i-am mai spus ce să facă în săptămână dinainte de semnarea actelor civile! Nu m-a ascultat, s-a
căsătorit,
au făcut ceremonia doar pe banii săracilor ei părinți nu ai lui sau ai mamei lui
cu
taxiu la scară! Părinții le-au dat bani de luna de miere la mare deși EL avea
un
serviciu oarecum plătit bine. I-au cupărat mobilă și au dus-o la vila cu
sindrofia
care era la circa 10 minute de mers pe jos de la mine!
Dar, după circa o lună, în care vorbisem doar la cununia civilă și la masa
ceremoniei, cam pe l-a miezul nopții mă sună s-o ajut la căratul zestrei înapoi
acasă
că s-a săturat de El! Am refuzat categoric, spunându-i că înainte de pronunțarea
divorțului poate s-o facă doar cu acordul soțului! Altfel poate implica în rău
pe cei
care-o ajută și intră fără permisiunea acestuia în locuința lui / lor! Totuși a
avut norocul că izbitul nu s-a opus și-a reușit să divorțeze repede! Au trecut
încă circa 7 ani și iar era să facă o prostie să se
mărite cu un foarte bun doctor, divorțat dar care era cu circa 25 de ani mai
mare ca
ea! Medicul mi-a făcut un mare bine,
recomandându-mi un chirurg foarte bun care mi-a salvat tatăl la vârsta de 80 de ani
și astfel a mai trăiască încă 11 ani! Cu toate acestea, m-am amestecat din nou
și-am făcut-o cu ou și cu oțet! De data aceasta a înțeles și
m-a ascultat! Dacă o făcea nu ar fi avut nici un urmaș și în plus rămânea văduvă
după vreo 10 ani! În plus, după circa un an a furat-o un străin cunoscut la mare care după
circa o jumătate de oră de dialog în nu știu ce limbă i-a zis tu vei fi nevasta mea!
Străinul nu fusese căsătorit și avea cam aceeași vârstă cu ea. Fiind totuși
șocată dar cinstită i-a spus c-a fost căsătorită și-a divorțat după o lună,
și-au trecut 7 ani, etc. N-a contat băiatul
s-a ținut
de cuvânt a pătimit multe până a furat-o legal! Așa acum femeia are doi copii reușiți, o fată
și un
băiat. A fost ultima șansă deoarece i-a făcut după 40 de ani! Amândoi copii sunt
foarte frumoși și isteți și au fost în topul european la juniori la jocul
practic de șah! Ea a avut serviciu foarte bun de unde s-a pensionat. Are vilă, mașină,etc. dar
după vreo zece ani de căsătorie, soțul iubitor s-a încurcat cu o prietenă a ei
divorțată pe care a cunoscut-o la o întâlnire de 20 de ani de la terminarea
facultății! A
fost singurul bărbat care i-a suportat 10 ani toate capriciile! Ca femeie este
împlinită. Dar a trecut milimetric pe lângă cărarea de a plimba la bătrânețe
doar un
câine în loc de un nepot / nepoată! Din alte puncte de vedere se poate discuta!
Și eu era să fac o prostie pe la 35 de ani! În a doua
ieșire a mea la mare, am cunoscut o fată specială care la bunătate, vrednicie,
altruism față de părinți, familie, rude semăna cu o soră de-a mea cea mai
vrednică și mai altruist copil al părinților mei! Dar era din afara țării! Ținea foarte mult la mine și
după
câțiva ani de dialog prin zeci de scrisori am discutat și de căsătorie! Era cu 7
ani mai
mică ca mine dar avusese un eșec pe la 25 de ani și-a divorțat repede! Eu,
foarte
naiv încă, aveam diverse motive solide sau nu pentru această căsătorie! Fetele
se
maturizează mult mai repede iar după un eșec sunt mult maturizate și poate mai
atente la pasul următor! Fiind foarte sinceră, cu riscul de a mă pierde, a
discutat cu
mine subiecte străine de mintea mea dar și foarte importante pe ca o căsnicie
să
reziste în timp! Practic mi-a deschis ochii și mintea! După discuția cu mama
care
mi-a zis esențialul în două fraze, am închis subiectul! Căsătoria ar fi
fost
catastrofală pentru mine dar și pentru fată care ar fi avut al doilea
eșec!
Când discutam despre căsătoria Ramonei aveam aceste două exemple din
care învățasem mult! Dar cu Ramona se adăuga încă un motiv mai tare decât toate!
Mama ei și lupta dusă de strămoși, bunici, mamă și fratele ei Leonard țineau de
lupta neamului! Iar mama nu-și mai aparținea și nu mai aparținea nici copiilor
ei care aveau obligația să respecte lupta și jertfa mamei pentru neamul
românesc! Patrioata și mama
Leonida Lari gândea cam așa. Ea și familia și-au sacrificat viața pentru neam și
le-a afectat mult pe fetele ei încă din copilărie!
Este bine ca fetele ei să nu meargă pe calea ei și să-și trăiască
propria viață de om normal, de rând care-și crește copiii și-și vede de munca sa!
Și
Ramona gândea că nu vrea să mai îndure ceea ce-au îndurat părinții, dorește
să aibă o viață normală dar pe care, din cauza acțiunilor mamei sale, nu și-o poate realiza pe pământ românesc!
Poate avea ceva dreptate dar nu și-a
respectat mama și nici lupta acesteia! Nu cred că s-a gândit o clipă la implicațiile
gestului ei
care va fi expus opiniei publice și va umbri lupta dusă de mama ei! Egoismul
personal al ei și Instinctul de conservare a fost cel care a primat! Probabil și alte surori, afectate de lupta mamei, nu mai erau
dispuse să facă sacrificii personale mai ales că, deși aveau facultăți, nu
vedeau nici
un viitor în țară cu un eventual job remunerat de mizerie!
Ramona s-a expus unui viitor incert departe de neam și țară și va primi o palmă de la viață
pentru sfidarea mamei și
românilor!
În finalul discuției i-am spus cu fermitate să nu accepte această căsătorie! Fără prea
mare siguranță în glas îmi dă replica: frate Gheorghe nu pot să mă opun la iubire! Atunci
furios am zis: iubire pe dracu, cuvânt utilizat doar de câteva ori în viață! Am
uitat să
scuip în sân pentru c-am pronuțat cuvântul drac!
Discuția s-a încheiat tensionat, turnasem spirt pe rană și nu merita și cred
c-am făcut-o și să plângă. În plus, deși discuția a fost târziu în noapte, se pare
că una din fice a prins frânturi din această discuție și i-a spus Ramonei care
nu mă
privea cu ochi buni!
Căsătoria Ramonei cu Americanul
Deși rănită de discuția pe căsătorie, Leonida Lari n-a rămas prea mult timp
supărată pe mine și mi-a trimis o invitație la cununia religioasă și masa
ceremonială
care a avut loc la Sinaia! Naș era nimeni altul decât celebrul Adrian Păunescu!
Invitați de seamă din Basarabia, România. Desigur părinții și câțiva prieteni ai
mirelui din SUA! Dintre basarabeni Grigore Vieru, Anatol Ciocan și alți poeți /
scriitori / jurnaliști! Toți invitații au avut asigurat un pat pentru o noapte
la hotel!
Cumnatul Leonidei Lari ne-a făcut o demonstrație de geniu românesc. A cântat la
circa 15 instrumente, parte inventate de el!
Adrian Păunescu s-a comportat deosebit și a fost singurul care le-a servit
americanilor o lecție de demnitate românească maximă atât prin discursul său cât
și
pentru suma donată finilor! Toate acestea după ce s-a "dat în stambă" și ne-a
făcut
să-l așteptăm o oră în fața bisericii! Poate a dorit să-i "fiarbă puțin în suc
propriu"
pe americani!
Nu știu cine a fost cu ideea urâtă / neplăcută ca după petrecerea de la
restaurant să se strige cât a dat fiecare! Având un coleg de cameră un băiat
simpatic
și priceput din Basarabia, angajat ca organizator, l-am rugat să nu strige suma
mea,
cam salariul meu pe o lună, deoarece am crezut că este prea mică! Mare mi-a fost
mirarea să văd pe alții mai mari care au dat mai puțin ca mine. Umil ca
întotdeauna,
un mare poet a zis: "de la mine mai puțin de la Dumnezeu mai mult"!
Dar americanii m-au șocat prin zgârcenia lor deoarece au dat fiecare cam
100$! Nimeni nu cunoaște motivul acestei zgârcenii!
Adrian Păunescu s-a achitat onorabil ca naș donând și cea mai mare sumă pe
care n-am reținut-o! Ne-am distrat fiecare cum a știut mai bine, am
făcut
urări, și ne-am luat rămas bun retrăgându-ne la puțină odihnă!
A doua zi de dimineață mi-am luat bilet la Rapidul de la ora 17 cu gândul să
ajung cât mai repede acasă fiind obosit atât fizic cât mental. Din București
plănuisem să urc un pic măcar până pe la cota 1500 să revăd frumusețile patriei
din
acest loc pe care nu-l mai văzusem de mult, de circa un sfert de secol! Astfel
ajung
acolo sus cât mai repede și mă tolănesc pe iarba verde și deosebită. Am în ochi
o
panoramă vastă căci am avut norocul și de o zi splendidă!
Somnul mă prinde și visez c-am pierdut Rapidu! Mă trezesc, alerg și
ajung la gară pe ultimile minute de la ora 17! Un tren rapid / accelerat era
gata de
plecare! Mă urc speriat că-mi pierd trenul și nu mă asigur că este rapidul meu!
În
tren mă apucă iar somnul și visez c-am să pierd un tren. Mă trezesc brusc și
constat că
sunt aproape de Buzău! Dacă depășeam Buzăul următoarea gară pentru reîntoarcere
la ruta Ploiești-București, era foarte departe tocmai la Făurei!
După circa o oră am norocul să mai prind din Buzău un tren înapoi spre
Ploiești și să mai am o mică rezervă de bani pentru bilet! Așa de rapid m-am
întors
de la Sinaia la București că în loc de două ore și jumătate am făcut vreo 5 ore
în
plus. Astfel am norocul că ajung în Gara de Nord după ora 24! Metroul nu mai
circulă iar, după 1989, taxiul este doar pentru patroni sau pentru americani
care
fură românce valoroase! Nu am bani de taxi și circa 5 km, până la Piața
Iancului, a
trebuit să-i parcurg pe jos și cu atenție la haitele de așokari care au cucerit
Bucureștiul chiar ziua! Deși ar trebui să țin pentru mine și să nu afectez cumva
memoria marei patrioate Leonida Lari trebuie să continui ca unii români să
învețe din acest exemplu și din faptul că pentru o căsătorie solidă trebuie
respectate niște principii și nu iluzia marii iubiri care constatăm că se stinge
repede! Așa s-a întâmpla și la Romana care și-a creat o iluzie pe care a
transmis-o și mamei sale!
O discuție cu o colocatară din bloc mă face să spun că 90% dintre românii cu televizor nu știu cine
este Leonida Lari și nu le pasă de sacrificiul ei pentru cauza acestui neam
tembelizat de emisiunile manipulatoare de la TV! În schimb dacă-i întrebi de nu
știu care vedetă fără sutien din emisiunile lui Capatos sunt sigur că cel puțin
50%
știu să-ți spună câte ceva sau dacă-i place vedeta / Capatos sau nu!
Românii din Basarabia au avut pe cap toată structura KGB-istă, Armata 14-
a din Transnistria și o minoritate de rusofili agresivi care au asasinat
patrioți,etc. Cu
toate aceste au introdus grafia latină, au legiferat limba română ca unică limbă
oficială în Basarabia, au creat, din garnizoanele armatei de ocupație, grădinițe
pentru copiii de români și nu numai, etc. Tot de la ei a venit inițiativa
reunificării
din 1990-1991 moment unic favorabil dar ratat!
De ce? Din naivitate! Toți au fost păcăliți de bulibașa de Chirnogi, pe care
au făcut greșeala să-l bage în seamă! Cei care au acceptat să aibe dialog față
în față
cu acesta n-au făcut decât să-l legitimizeze, să-i gireze opera de distrugere a
României și de a estompa procesul de reunificare! Degeaba ne mai lamentăm acum
dând vina unii pe alții, crezându-ne unul mai deștept decât alții! Îmi pare rău
s-o
spun dar în fruntea acestor giranți se află Sergiu Nicolaescu, Adrian Păunescu,
Grigore Vieru, etc. De ce te bagi să vinzi dacă n-ai învățat să cântărești fapte
în 25
de ani
Românii genetic sunt foarte dotați cu creier pe care, din păcate nu-l folosesc
sau îl folosesc la găinării ieftine! Compătimește victima dar îmbrățișează și pe
călăul care i-a tăiat capul! Face ghiveci cu patriotul trădat / asasinat
amestecat cu
trădătorul / asasinul moral al acestuia!
Alexandru Ioan Cuza în nici șapte ani a legiferat postamentul-aer și apă al
statului român! A fost trădat, exilat și a murit prematur pe pământ străin! Nu
ne
pasă și adulăm pe licheaua de import Carol I care nu i-a permis să-și mai revadă
țara și să moară pe pământ românesc! Mai mult a făcut generali pe căpitanii din
garda care l-au trădat și arestat pe marele domnitor Cuza!
Mareșalul Antonescu este împușcat și aruncat la câini într-un loc
necunoscut. Am acceptat să fie declarat criminal de război și să i se interzică
ridicarea și unui bust chiar în curtea bisericii ctitorie a sa. În schimb
fonfănitul trădător (din cauza căruia, o consecință imediată a fost că sute de mii de soldați
români au fost deportați în Siberia și nu s-au mai întors) este adulat are
busturi
peste tot prin parcuri și piețe prin țară. A fost recompensat cu 30 milioane
euro, cu
câteva palate, cu zeci de mii de ha de pământ și păduri pe Valea Prahovei și nu
numai.
Așa am procedat și cu Ceaușescu. Am permis să fie ciuruit cu sute de
gloanțe în ziua de Crăciun după ce timp de 25 de ani a ridicat țara! Orice om
avea
un loc de muncă, aveam sistem bancar, aveam sistem de comerț exterior organizat,
aveam fabrici, uzine, combinate, rafinării, uzine de avioane, industrie
militară,
printre cele mai mari petroliere din lume, hidrocentrale, sistem de irigații,
centrală
termoelectrică, terenuri concesionate de diverse țări, uzină de apă grea,
milioane de
apartamente! A făcut România cunoscută și respectată în lume. În 5 secole nu se
va
mai impune unul ca el!
În schimb l-am adulat și-l adulăm, l-am pupat și-l pupăm în Curteni
trădătorul bulibașă de Chirnogi pătat cu sângele a mii de români. Acesta, ca și
fonfănitul, a predat țara străinilor, a pus țara pe butuci, a creat
milioane
de milogi, a creat exodul a milioane de români, a impus doi regi (unul fiind Cioabă
văr primar cu el) dar și un împărat, a dezonorat și-a creat confuzie mondială când
a
atribuit ROM pentru țigani,etc.! Peste 2000 de miliarde euro au fost furate din
țară,
circa 150 miliarde euro datoria externă! Șomeri milioane, exilați nouă milioane,
milogi milioane! Cel puțin șapte generații vor plăti nesimțirea acestor
generații! 11 Dec 2023 Gheorghe Ghe. Borcan
Rugă către Domnul
Au înflorit și teii, miresme mă-nconjoară
Să uit izmele-acestor mari trădători de Ţară,
Căzute dinspre pleoapă, căzute dinspre geană
Peste o naţiune flămândă si sărmană.
Dar ale cui pleoape si-ale cutărui gene? –
Vai, ale celor care n-au român sânge-n vene
Sau, dacă-l au, nu-i roşu, precum a zis poetul,
În cei lipsiţi de suflet se face ca oţetul.
Dacă-au ajuns sa spună, învâlvorând prostia,
Că România, Doamne, a atacat Rusia!
Poate nu ştim noi, triştii, sau poate-i o stihie -
În România altă istorie se scrie?!
E-o amnezie, Doamne, sau e o rea – voinţă
Să-acoperi cu o fraza un hău de suferinţă,
Să-acoperi cu o frazăr propusă de imperii,
Milioanele de oameni, mânaţi înspre Siberiii!
Scoşi de la rostul vieţii, din câmp sau de la plite,
Băgaţi în trenuri ce-aveau vagoane pentru vite,
Iar partea bărbătească, să nu mai deie viaţă,
Ba aruncată-n ceaţă, ba împușcată-n faţă.
Iar partea femeiască, pentru o pâine-n rate,
Pusă la scos buştenii din ape îngheţate.
Ne-au decimat străinii, că mai suntem, mă miră,
Prin câţiva oameni care au a spinării şiră,
Care gândesc adâncu, fie că-s veri, că-s toamne,
Veniţi de unde vine și fiul tău, o Doamne,
Şi care simt ce este prin darul tău , cerescul,
Veniţi de unde vine poetul Eminescu.
De unde vin profeţii, aprozii, voievozii,
Ce nu se-nvârt ca proştii tot împrejurul cozii,
Care-au vorbit prin scrisuri, care-au vorbit pre gură
Să nu pui pe vânzarea de Ţară semnătură.
Dar ei au pus pe vremea, când înflorit-au teii,
Pe când îndrăgostiţii închină vers femeii;
Dar ei, voind putere, în graba lor nebună,
Şi mama lor sunt gata pe catafalc s-o pună.
Şi pe când marii lumii ne tot întind prospectul,
Ei nu iau în vedere cauza, ci efectul.
Or, cauza e clară: Hitlera și Stalina
Încă prin ”39 şi-au dat, păroasa mână,
Şi-n patruzeci, iunie, când tei surâd în soarte,
Aceleaşi feţe hâde ne-au condamnat la moarte.
Şi tot aceleaşi feţe, Hitlera și Stalina,
Au rupt în părţi Moldova, au rupt și Bucovina.
Şi Antonescu, unul, morţii luând sărutul,
A ordonat: soldaţi români, să treacă Prutul!
Dar asta fuse după sosiţi din patru vânturi,
Dar asta fuse după ce ne-au răpit pământuri.
Şi-acum întoarceţi pleoape, şi-acum întoarceţi gene,
Voi nu sunteți ai Ţării, voi sunteți doar hiene!
După ce fără stemă lăsat-aţi Tricolorul,
Nemernici din născare, voi aţi distrus poporul,
Poporu-acesta paşnic, şi truditor, smeritu,
Nu vă-ntrebaţi că-ajuns-a până-n rărunchi cuţitul,
Pe care l-aţi înfiptu în el ca-n căprioare,
Căci primii capi din Ţară sunt mari în vânătoare.
Dar nu vă e ruşine un pic, în casa voastră,
Când teii vă aruncă miresme prin fereastră
Fără de plată, fără să vă mai ceară banii,
Chiar nu vă e ruşine, că râd de voi duşmanii,
Chiar nu vă e ruşine de mama care-n ploaie
Un colţ de pâine cată la ghena de gunoaie
Cu câinii dimpreună, și că ne mor copiii,
Şi că în Ţară morţii ajung să-nloce viii.
Ah, nu vă e ruşine, ah, cum să vă mai pase,
Că drumul în Siberii e semănat cu oase,
Cu oasele acelor, scoşi de la cîmp şi pliter
Băgaţi în trenuri ce-aveau vagoane pentru vite,
Acele milioane care ţinut-au glia,
Care iubeau o Ţară, numită România!
E crunt Holocaustul în rasa evreiască,
Dar şi mai cruntă este Golgota românească,
De care nu se spune, de care nu-i vorbire,
Mai dă-mi, o Doamne, viaţă, să îi aduc în fire,
Mai dă-mi putere, Doamne, mai dă-mi, o Doamne, stare,
Să înteleagă-odată ce-i rău și ce e bine,
Să-arunce trădătorii de Ţară de pe sine,
Să stau și eu odată, o oră, o clipită,
Să-mi curgă flori în plete, să-apun mai liniştită.
15 iunie 2003 Leonida Lari
|
Leonard Tuchilatu
Leonard Tuchilatu este fratele mai mic cu doi ani al patrioatei Leonidei Lari
(Iorga după soț) și s-au născut în comuna Bursuceni, jud. Bălţi. Părinții lor
sunt Ion şi Nadejdea Tuchilatu învățătoare.
Armata a făcut-o într-o garnizoană sovietică din Ţările Baltice. Aici a fost
bătut crunt de o adunătură de lași ucrainieni și ruși! În plus, ca s-o sperie pe
sora
lui, rușii l-au iradiat, i-au declanșat leucemia și a venit acasă bolnav grav. O
doctoriță care-l îngrijea se îndrăgostise de el și i-a spus, plângând, că nu mai
poate
fi salvat deoarece fusese iradiat!
Cu toate acestea în perioada 1973–1975 a intrat și-a studiat la Institutul de Literatură
Maxim Gorki din Moscova. S-a stins din viața pe 4 Noi 1975 în brațele soției sale
poeta Marcela Bene care i-a fost alături în ultimile luni de suferință.
A fost un om pur, sincer, curajos un patriot ca și sora sa care și-au dat viața
pentru neamul românesc! Deși dispărut de foarte tânăr, Leonard a reuşit să scrie
peste 300 de poezii, câteva poeme în proză, romanul Nea Nae şi nuvele Dansul
păpuşilor şi De partea cealaltă a soarelui. Leonard Tuchilatu rămâne o enigmă
pentru posteritate.
4 Noi 2023 Gheorghe Ghe. Borcan
|