|
Preotul Ioan Popescu, Un Dobreștean Patriot de Excepție dar Necunoscut
Ioan Popescu, Cândești, Dâmbovița 28 Sep 1896 – 27 Noi 1987 Dobrești, Argeș
Când unul trece, altul vine / În astă lume a-l urma /
Precum când soarele apune
El și răsare undeva / Mihail Eminescu
Ioan
N. Popescu, popa Ionel, cum era cunoscut și rămas în memoria
locuitorilor de pe valea Cârcinovului, s-a născut la 28 septembrie 1896 în satul
Cândești Deal, ca fiu al preotului Nicolae Stan Popescu
și al Paraschivei, fica lui Cârstea Cercel, din comuna
Dobrești. Satul împreună cu Cândești Vale, Valea Mare, Aninoșani și Dragodănești
formează comuna Cândești din județul Dâmbovița la hotarul cu județul Argeș. Prin
Cândești Deal și Valea Mare comuna Cândețti este vecină cu Boțești care la
rându-i este vecina din nord a comunei Dobrești.
Mama sa i-ar fi insuflat
credința cum că ar fi urmașii domnitorului Petru Cercel. În legenda
File de Istorie face subtil legătura sa cu domnitorul Petru Cercel încheind-o
așa: Că d-aia ne sunt Dobreștenii ambițioși și buni de gură / Că-n fiecare din
ei curge sânge de domn, o picătură ... / Poate că am două picături de sânge din
Petru Cercel / Că și eu bombardez cu versuri, contemporanii, tot ca el, 2 Oct
1976, Ionel Bătrânu.
A fost un om de mare omenie cu
vederile foarte largi deoarece a avut ca mentori spirituali pe Ion Mihalche –
nașul său, pe Spiru Haret și pe Mihail Eminescu. Toți au militat și au făcut
ce-au putut pentru ridicarea nivelului de trai și de educație a celor care
lucrează efectiv pământul țării. Tot ei dau jertfa de sânge enormă deoarece
guvernanții se ghiftuiesc pe seama înzestrării și instruirii armatei. Nu
întâmplător cartea se încheie cu trei subiecte intitulate: Dărnicie boierească,
Lăcomie boierească și Supliment comemorativ 1907-1977.
Este un secol de când armata în loc
să fie pregătită să tragă în inamici a tras în proprii frați sau părinți și a
ucis circa 11000 de țărani flămânzi cărora le-au rămas pentru toată viața
familiile numeroase fără principalul sprijin. Începe suplimentul cu: Gemea sub
jugul sărăciei, de veacuri, țărănimea toată, / De mari boieri și de ciocoi, ca
vitele, exploatată.
În Dărnicie boierească,
sătenii roagă pe boierul satului să-i ajute să construiască o școală nouă pe
terenul deja cumpărat de ei. Acesta refuză dar le spune că ar da bani dacă s-ar
construi o pușcărie pentru țăranii care-i atacă moșia. De nevoie împinși tot de
aceștia țăranii adunau din pădurea lui vreascuri pentru foc, mai scăpau vitele
de sub control și unii chiar furau pentru a-și hrăni copiii. În Lăcomie
boierească este povestea unui țăran păcălit de același boier local care n-a mai
supraviețuit decât până prin 1946 când a fost fugărit de săteni, a pierdut totul
iar pe moșia sa s-a format în 1949 CAP-ul satului.
Părintele a copilărit șapte ani în
satul natal Cândești Deal. Apoi a plecat pentru totdeauna întorcându-se în satul
mamei sale Dobrești. A făcut școala primară de 5 clase aici și a terminat-o în
1909. A stat în gazdă la preotul Ioan Dumitrăchescu care era căsătorit cu Lina
sora mamei sale și care n-au avut copii dar au înfiat-o pe Niculina viitoarea
soție a lui Ion Mihalache!
Între 1909 este admis la
Seminarul Teologic din București, unde se termina cu opt clase și cu
examen de absolvire! În vara lui 1917 terminase doar șapte clase și toți elevii
seminarului au fost trimiși pe front la compania 2-a sanitară. După un timp au
primit ordin de lăsare la vatră dar nemții ajunseseră la Dragoslavele. Din
proprie inițiativă a plecat să caute la București compania de la care tocmai
venise și care se rătresăse la Zorleni lângă Bârlad! A plecat cu trenul către
Bârlad și a făcut o săptămână din cauza haosului din stații, calea ferată,etc.
Stațiile CFR erau pline cu trenuri de marfă și de refugiați. A ajuns la companie
pe 18 noi 1916! când nemții ocupaseră Bucureștiul! A găsit la companie peste 100
de seminariști. I-au dat îmbrăcăminte specifică și în loc de instrucție sanitară
toată luna decembrie i-au frecat cu instrucție de mers prin zăpadă!
De Crăciun li s-a deschis o magazie
și li s-a spus să ia fiecare ce dorește. Apoi li s-a spus că fiecare este pe
cont propriu dar trebuie să se prezinte toți la Goești lângă Târgul Frumos! Au
plecat în grupe pe lângă linia de cale ferată a dormit prin diverse sate pe jos
căci în paturi dormeau rușii. Au ajuns într-o săptămână, li s-a dat un pumn de
fasole și o strachină de mălai și s-au rugat de săteni să le facă ceva de
mâncare cu acestea! S-au umplut de păduchi! Nu mai puteau să scape de ei și
puneau cămașa la flacăra de la gura sobei și plesneau după ceva timp!
În februarie au fost repartizați la
diverse unități, regimente și spitale. Părintele a ajuns la un centru de triaj
de la Bacău instalat în grajdurile unui regiment de obuziere. În loc de centru,
părintele folosește permanent termenul de depozit datorită condițiilor și
mizeriei! Cu camionul aduceau câte 7-8 răniți sau bolnavi de pe front.
Majoritatea erau bolnavi de tifos exantematic. Zăceau pe jos, fără paturi, sute
sau chiar mii de bolnavi. Dimineața brancardierii scoteau câte 10-15 morți și-i
duceau la groapa comună! Părintele era obligat să-i înregistreze și la venire
dar și la plecarea din depozit. Doctorii care îi vizitau zilnic dispuneau ca
unii să fie trimiși la spitale.
Era acolo și un centru pentru
convalescenți adică pentru cei ce trecuseră de faza grea a bolii sau a rănilor
și erau pe vindecare. Lor și sanitarilor li se dădea câte o pâine neagră plină
cu pleavă și o ciorbă de varză sau de cartofi în care se vedeau doar coji. Și
mulți au supraviețuit și cu așa ceva!
După victoria de la Mărășești toată Moldova a respirat ușurată, uitând chiar și
de foame!
A aflat că în august la seminarul
Veniamin din Iași se va ține examen de absolvire a clasei a opta precum și
examenul de diplomă absolvire seminar.
S-a dus deși nu deschisese nici o carte din clasa opta. Dorea să respire puțin
alt aer dar să afle ce se cere și să se pregătească pentru examenul de anul
viitor. A primit învoirea doctorulului colonel, un ordin de serviciu de o
săptămână! La Iași a avut norocul să întâlnească un văr jandarm care l-a dus la
un spital. Aici era o echipă de sanitari condusă, iar noroc, de consăteanul său
Vasile Gheorghescu care i-a dat un pat și a intervenit să-i dea și mâncare la
cantină.
Deși făcuse doar șapte clase de
seminar, s-a prezentat la examenul de clasa opta și răspunzând bine s-a
prezentat și la cel de absolvire seminar. La subiectul cum se justifică războiul
din punct de vedere moral a luat nota 10 iar la celelalte discipline a răspuns
mulțumitor A ținut și o predică bună fiind felicitat de membrii comisiei.
Deoarece expirase ordinul de servici s-a întors la Bacău aflând după c-a
absolvit Seminarul pe primul loc cu media 9!
S-a îmbolnăvit de febră tifoidă și a
fost internat la Parohia ortodoxă Lazaret din Bacău unde s-a vindecat. De aici a
fost trimis într-un centru pentru convalescenți de pe Muntele Pietricica, de
lângă Piatra Neamț, care avea barăci imense din scândură. A stat aici până în
ianuarie 1918 când au ars toate barăcile, probabil le-a dat foc cineva. S-a
întors la compania sa și a fost trimis la spitalui 366 din Bacău. După semnarea
păcii s-a dus la companie de unde a primit ordin de demobilizare. Ca să se
întoarcă acasă în apropierea Paștelui a trebuit să treacă prin Galați și Brăila!
În Mai a aflat că la 1 iunie la
Azilul Elena Doamna din București se dă examen de diplomă pentru a profesa ca
învățător! Încurajat de succesul de la Iași s-a prezentat la acest examen
deoarece în clasele 6 și 7 de seminar avusese un profesor foarte bun de
psihologie, pedagogie, didactică, metodică, logică, etc. Dar nu avea lecții
practice cu copii care se făceau în clasa 8-a. S-au înscris peste 150 de
candidați care absolviseră o școală normală, un liceu, un seminar afară de
elevele de la la școala normală a azilului. Părintele a fost printre puținii
care au rezolvat problema iar la subiectul de la istorie a răspuns foarte bine!
A fost felicitat de comisie dar și de institutoarele de la școala unde a ținut
lecția practică! Peste o săptămână s-a văzut cu media 8.90 și pe locul 6 între
cei 113 de reușiți!
Astfel, de la război s-a întors
teafăr, cu diploma de preot, fără să mai facă și clasa opta de Seminar, dar și
cu diploma de învățător fără să facă un liceu sau o școală de învățători de șase
ani! O performanță unică care nu ține de noroc ci de pregătirea serioasă
anterioară cu mentori unici precum Ioan Dumitrăchescu, dar și de geniul său!
Căci părintele a fost genial în tot ceea ce a făcut!
Pentru hirotonisire trebuia să se
însoare repede. Preotul Iosif Voiculescu din Dragodănești, Cândești, Dâmbovița,
îi oferea biserica, fata cu toată gospodăria, o bucată de pământ și 40000 lei!
Era gata să încheie tranzacția când mama Lina, sora mamei sale și soția
preotului Ioan Dumitrăchescu, i-a transmis că părintele ține foarte mult să-i
urmeze ca preot la biserica sa din Dobrești. Este gata să demisiuneze imediat
pentru a depune dosarele de pensionare la ambele slujbe. Îl mai sfătuiește să ia
pe fata preotului Gheorghe Predescu care are 40 pogoane de pământ de la maica-sa
și încă 80 pogoane la Beleți de la taică-său. Părintele avea și el similar de la
mama sa în Dobrești precum și în Cândești de la tatăl său! Nu putea să ignore
voința părintelui Dumitrăchescu care-l găzduise 5 ani și care-i dăduse o
educație aleasă!
Pe 13 Ianuarie 1918 se căsătorește cu
Ivenița Predescu, în Februarie a fost hirotonisit iar pe 1 martie 1919 a fost
numit preot la parohia Ungureni- Drăgoiești, Ialomița. La 15 Martie s-a aprobat
schimbul de parohii între părintele Dumitrăchescu și părintele Popescu care
astfel venea ca preot la Biserica Înălțarea Domnului din Cornet! Toate aceste
tertipuri au fost facilitate de mentorul său pentru a grăbi intrarea în slujbă
în Dobrești a preotului Popescu, pentru a se stabiliza și cu locuința fiind
proaspăt căsătorit!
S-a mutat cu chirie în casa lui
Constantin Ionescu iar în toamnă s-a mutat tot cu chirie la hanul lui Nițescu
care era în centrul satului pe locul unde azi se află Căminului Cultural! La 1
Sep 1919 s-a înființat al treilea post de învățător pe care a concurat cu Vasile
N. Oprescu. A câștigat postul cu 8.90 dar a fost numit cu titlu provizoriu
deoarece nu exista o a treia sală de clasă deoarece noua școală era pe
finalizare. Era alocat la clasele patru și cinci.
A început anul într-o sală a hanului
închiriat de el pentru a locui și unde au fost aduse bănci de la școală. A
început cu o promoție de excepție pregătită de părintele, învățătorul și
directorul Ioan Dumitrăchescu. Printre aceștia erau: Nicolae Cristocea, Nicolae
Șetraru, Gheorghe Rădulescu, Constantin Marinică, și Gheorghe Gheorghescu. Cu
aceștia patru, după orele de școală, s-a apucat să pregătească o dramă istorică
cu versurile Zorile ale lui Șt. O. Iosif. De Crăciun, Paște și vara.
În 1922 reușește să se mute în
propria casă și încep să apară și copiii lui! Până în 1923 a fost învățător
titular în Dobrești dar și preot la Biserica Înălțarea Domnului din Cornet. A
renunțat la funcția din învățământ pentru a se dedica proiectului de construcție
a bisericii Adormirea Maici Domnului, proiect început prin 1911 de către Ioan
Dumitrăchescu. Dar acesta s-a concentrat pe construcția noii școli finalizată în
1920!
După multiple greutăți, biserica va
fi sfințită în 1937 de către Miron Cristea, primul patriarh al României care din
punct de vedere religios a devenit independentă înființându-se în anul 1925
instituția Patriarhului! Au fost prezenți zeci de mari personalități din toată
țara!
După moartea părintelui Ioan Dumitrăchescu au rămas vacante posturile de
președinte la băncile Dorința și Biruința. Sătenii l-au impus silit pe părintele
Ioan Popescu!
A contribuit la înființarea băncilor
populare Dorința și Înfrățirea, a condus cooperativele de producție și consum
Biruința și Treimea. A înființat fanfara, a inițiat o școală țărănească în care
tehnicieni agricoli predau lecții sătenilor.
La numai patru decenii de existență
corul din Dobrești sub bagheta lui Nicolae Șetraru (al cărui destin a fost
schimbat benefic de părintele Ioan Popescu, vezi finalul la această biografie) a
ocupat locul 3 pe țară la Arenele Romane, București 1939 și locul 2 pe țară la
concursul de la Craiova din 1943! Au avut concurente coruri cu renume din toate
proviincile țării. La aceste succese a contribuit substanțial și părintele Ioan
Popescu care a aplanat un conflict care putea duce la neparticiparea corului la
aceste concursuri. Părintele a decis să-l pună dirijor pe Nicolae Șetraru în
ciuda faptului că aveau angajat dirijor profesionist susținut de Ion Mihalache
fapt ce-a iscat o neînțelegere între naș și fin. Până la urmă nașul a trebuit
să-i felicite!
În memorii, părintele ne spune că
Nicolae Șetraru avea o voce minunată și învățase temeinic muzica la Școala
Normală dar era prea timid. El trebuia să-l încurajeze mereu. Datorită
incidentului din 1939 Șetraru a rămas titular și astfel în 1943 a adus de la
Craiova și locul II pe țară!
În 1937 deja avea la activ, cu trupele sale de teatru, peste 30 spectacole dar
nu prea avea sală și așa s-a gândit să construiască o clădire cu sală mare, etc.
De aici a rezultat de fapt proiectul Căminului Cultural conceput cu nașul său
Ion Mihalache!
Între 1938 și 1941 cu contribuția
sătenilor conduși de părinte dar mai ales a lui Ion Mihalache, nașul său, s-a
construit căminul cultural multifuncțional, cel mai mare cămin cultural la acea
vreme, și mult după, din satele țării. Căminul multifuncțional cum nu există
altul similar în toate satele țarii, a fost rodul cooperării dintre el și nașul
său de cununie, Ion Mihalache, al cărui colaborator apropiat i-a fost. Împreună
cu Ion Mihalache au reușit să impună deschiderea unui izlaz comunal la care se
tot opunea boierul local Crăsnaru care de-a lungul timpului s-a comportat
mizerabil cu sătenii lui. La subsol a funcționat până în 1948 o școală de
gospodărire pentru fete și baia comunală. La parter este o sală mare de
spectacol cu scenă, bibliotecă și sala de lectură, două săli pentru dispensar
care a funcționat aici până în 1947 când a fost mutat în casa soților Mihalache.
Tot la parter în două camere a funcționat un magazin al cooperativei. La etajul
1 erau patru săli pentru birourile căminului și ale cooperativei, și o sală
pentru muzeu. La etajul 2 erau 5 camere pentru oaspeți.
Activitatea culturală excepțională
din Dobrești n-ar fi fost posibilă fără acest cămin! Denumirea inițială a
căminului a fost căminul Dumitrăchescu și Dobrescu, apoi Mihail Eminescu și
imediat după 1989 la presiunea liderilor PNȚ și a liderului PNȚ Ion Diaconescu
(originar din comuna vecină Boțești și rudă prin alianță cu Ion Mihalache)
căminul a preluat numele marelui politician și om de omenie Ion Mihalache.
Dar azi, după trei deceni, căminul
are geamurile sparte (chiar și la fața principală de la șosea) și plouă de mult
prin acoperiș! Ce să mai vorbim de renovare interioară,etc. Toate se desfășoară
la fel ca la nivel de țară. Guvernatorii locali și primarii sunt interesați
decât de buzunarele lor. Cu acceptul majorității care nu-și recunoaște niciodată
vina căci de trei decenii girează pe cine nu trebuie!
Prin 1948 autoritățile i-au luat
cheile părintelui Ioan Popescu și l-au demis din funcția de director al
Căminului Cultural. Cei doi străini, care l-au amenințat că-l vor duce undeva
dacă nu predă cheile, au ars, în curtea căminului, peste 2000 de cărți ale
bibliotecii comunale au distrus și alte documente importante din arhivă. Norocul
a făcut că peste ceva timp a fost numit director Nicolae Șetraru care a salvat
ce s-a mai putut salva!
M-am cutremurat din nou când am aflat așa ceva! Să ne amintim cum ungurii au
ars, în Piața Brașovului circa 80000 cărți românești. Au fost adunate din regat
și apoi cărate clandestin pe cărări de munte, în desagi, de către celebrul Badea
Cârțan pentru copiii românilor din Transilvania care nu aveau acces la cărți
românești. Acum unii români se comportau precum hunii sau alți cuceritori!
Părintele fiind rudă prin alianță și
cununat de Ion Mihalache a fost decenii de-a rândul ținta atacurilor pornite
chiar de la localnici de nimic fiind chiar arestat și anchetat. După 1946, unii
zeloși care doreau să parvină repede căutau fel de fel de subiecte legate de
dușmanii poporului,etc. La nivelele superioare PCR nu mai suportau expresiile
dese ale sătenilor din Dobrești legate de reperul Căminul Cultural și nu Centru
satului. Desigur că erau alimentați cu subiecte de la slugile locale! Nu mai
suportau deoarece era un cămin unic în țară și aminteau permanent de marele om
politic Ion Mihalache care, prin tot ceea ce a făcut pentru Dobrești a devenit
un fiu al satului. Crezând că vor scăpa de acest simbol au căutat un înlocuitor
în crearea așa numitei Societăți Culturale. Dar degeaba, nu le-a reușit iar
creația lor a fost uitată foarte repede!
Pe lângă slujba de preot, părintele a
avut un rol important în activitatea corală. De asemenea a fost creator și
dirijor de echipe de teatru pentru care a compus texte și a fost chiar cenzurat
de către mai marii căminului,etc.
Pentru binele sătenilor, pentru a obține fonduri în a termina construirea
bisericii și altor obiective, părintele a schimbat trei partide: PNL, PNȚ și
Partidul Națiunii. N-a trădat, n-a renunțat la principiile sale și a continuat
să construiască și să ducă la bun sfârșit ceea ce a început deși vremurile îi
erau potrivnice.
Desigur ca să salveze întregul a
făcut și compromisuri pe care pigmeii le umflă fără măsură deoarece nu suportă
stejarul care ocrotește viața tuturor viețuitoarelor din el, și asigură
oamenilor umbra de soare sau umbrela dacă sunt prinși de ploaie și nu au unde să
se adăpostească! , coautorul.
Pe 30 Iunie 1977 în Post Scriptum la Legendele Satului Dobrești, autorul spune:
"NU MAI VĂD Scrisul ... lucrarea iat-o; Si non e vero e ben trovato. Dacă nu-ți
place, la coș o pune; De-intâi încearcă să scrii mai bune..."!
(Si non e vero e ben trovato,
expresie italiană care s-ar traduce cam așa: Chiar dacă nu este adevărat, este
totuși bună ..., GB)
O copie bătută la mașină i-a dat lui
tata cu care era bun prieten și pentru a face exemplare pentru copiii lui. Din
păcate circa 14 pagini lipseau și cu greu am făcut rost de manuscris din care am
completat ceea ce-am crezut că lipsea.
Ultimii 10 ani de viață i-a petrecut
orb, iar suferința i-a fost curmată pentru somnul veșnic în 27 Noiembrie 1987.
Locul său este în cimitirul Bisericii Adormirea Maicii Domnului la a cărei
construcție a avut o contribuție decisivă și unde a slujit circa o jumătate de
secol! Pe piatra funerară scrie: Am făcut de tânăr muncă voluntară, / Edificii
mândre astfel se înălțară: / Biserica nouă, local de cămin / Sunt o mărturie
c-am trăit din plin. / Am sădit la tineri gustul pentru artă / Și către Hristos
le-am deschis o poartă. / Asta pentru semeni – Cerescule Tată, / Ție Ți-am
păstrat inimă curată.
Părintele Ioan Popescu face parte din
grupul marilor ctitori ai școlarizării, culturalizării și al celor care au
contribuit la ridicarea nivelului de trai și cultural al generațiilor de
dobreșteni. Din acest grup, care a modelat conștiințe și a deschis drumul
marilor personalități naționale plecate sau cu origini din Dobrești, fac parte
Ioan Dumitrăchescu, Alexandru Dobrescu, Ion Mihalache, Ioan Popescu, Nicolae
Șetraru, soții Rădulescu, soții Grădinaru, surorile Mihăiță, ș.a. Datorită lor,
satul și localitatea Dobrești este în fruntea localităților sătești care au
contribuit la dezvoltarea culturii și istoriei neamului fiind un exemplu demn de
urmat.
După câte-am aflat în ultimul an,
afirm că părintele Ioan Popescu este singurul urmaș demn al părintelui Ioan
Dumitrăchescu mentorul său! Dar el a avut mentori foarte mari precum Mihail
Eminescu, Spiru Haret și Ion Mihalache care i-a fost naș dar și rudă prin
alianță! Ca și mentorul său decedat la datorie, a fost o conștiință unicat
închinată locului, neamului și țării. A pus în practică doctrina lui Mihail
Eminescu, a lui Spiru Haret dar și a lui Ion Mihalache!
Deși ar trebui să închei, trebuie să
prezint câte ceva de cum a ajutat elevii foarte buni dar fără posibilități de a
merge la școli mai mari.
La terminarea școlii Ion Rădulescu
și-a înscris băiatul la școala normală din Pitești, Vasile Frâncu a înscris și
el acolo pe cumnatul său. S-a dus la tatăl lui Nicolae Șetraru și l-a întrebat
de ce nu-și înscrie și el băiatul. I-a spus că n-are bani. Vinde bucata de
pământ pe care i-o vei da și o să câștige el pe lună cât face aceasta! Astfel
și-a înscris băiatul! S-a dus la Vasile Oprescu și-l întreabă de ce nu-și
trimite fata la școală. Locul fetei este la oale și la vatale! Este păcat nene
deoarece fata este foarte bună la carte. Uite Lica lui Niculache a ieșit
învățătoare și primește 800 lei pe lună! Părinte am încercat cu băiatul dar
degeaba. Nu vreu să mă mai ard odată. Fata reușește nene Vasile, garantez eu! Cu
ce garantezi? Dacă n-o reuși plătesc eu cheltuiala! Cu condiția asta o înscriu.
Constantin Marinică era un ghindoc
orfan de tată și mai avea trei frați mai mici la școală și mama lor nici o sursă
de venit! Părintele l-a luat acasă să-i legene copiii și i-a zis: Codine te
trimit la școala de agricultură din Nucet (Dâmbovița unde este și o mânăstire)
dar să ști că n-are cine veni după tine. Adică n-are cine să-l ducă și va trebui
să se descurce singur să ia și trenul deși nu văzuse unul,etc! Părintele îi
explică cum să ia și să schimbe trenurile, cum să ajungă la director pe care
să-l roage să-l înscrie la examen,etc. În final îi spune că va reuși! Apoi te
întorci pe unde ai venit iar la toamnă te pregătim noi!
În ajunul plecării la preot vine
Constantin Gheorghescu care zice că vrea să trimită și el băiatul la Nucet! Așa
au dus cei doi copii la gară la Călinești cu căruța și erau gata să piardă
trenul, biletele fiindu-le date pe fereastră! Au reușit amândoi, iar preotul i-a
dat lui Codin haine, încălțăminte și tot ce trebuia pentru școală! După școală
Codin a fost numit casier la o fermă prin Oltenia. După armată vine la părinte
și-i spune că vrea să se însoare. Părintele îi spune că deși fata este bună nu
trebuie să se însoare și să se oprească aici. I-a spus să se ducă la Chișinău la
o școală medie de Agricultură. Codin îi spune că n-are bani. Părintele i-a spus
că are câteva mii de lei de-ai lui fratele său și să-i ceară împrumut. Face
școala la Chișinău și când se întoarce s-a îndrăgostit de o profesoară Geta. Îl
întreabă pe părinte dacă-i dă voie! Nu, trebuie să mergi la facultate. N-am
bani! Fratele tău Gheorghe are la mine câteva mii, cere-i cu împrumut! A făcut
facultatea! Din întâmplare, într-o vară părintele se plimba cu soția prin
Cișmigiu! Îl vede pe Codin, încă student, cățărat pe o scară înaltă și tunzând
arborii! Când a terminat facultatea Ministerul Industriei cere să i se recomande
20 băieți buni pentru a-i face directori peste noi fabrici de marmeladă printre
care se afla și noua fabrică din Dobrești! Așa a ajuns Codin Marinică director
la aceasta!
4 Mai 2021 Gheorghe Ghe. Borcan
Amintiri
Incredibile din Primul Război Mondial
În vara lui 1917 terminase 7 clase de
seminar și toți elevii seminarului am fost trimiși pe front la compania 2-a
sanitară. După un timp am primit ordin de lăsare la vatră dar nemții ajunseseră
la Dragoslavele. Din proprie inițiativă am plecat la București să caut compania
de la care tocmai venisem și care am aflat că se retrăsese la Zorleni lângă
Bârlad! Am plecat cu trenul către Bârlad și am făcut o săptămână din cauza
haosului din stații, calea ferată,etc. Stațiile CFR erau pline cu trenuri de
marfă și de refugiați. Am ajuns la companie pe 18 noi 1916! când nemții tocmai
ocupaseră Bucureștiul! Am găsit la companie peste 100 de seminariști. Mi-au dat
îmbrăcăminte iar în loc de instrucție sanitară în toată luna decembrie ne-au pus
să mergem prin zăpadă!
De Crăciun ni s-a deschis o magazie
și ni s-a spus să luăm fiecare ce vrem. Apoi ni s-a spus fiecare cum puteți, pe
unde puteți să ajungeți la Goești lângă Târgul Frumos! Am plecat în grupe pe
lângă linia de cale ferată, am dormit prin diverse sate pe jos căci în paturi
dormeau rușii. Am ajuns într-o săptămână. Ni s-a dat un pumn de fasole și o
strachină de mălai și ne-am rugat de săteni să ne facă ceva de mâncare cu
acestea! Ne-am trezit plini de păduchi! Nu mai puteam scăpa de ei și puneau
cămașa la gura sobei și auzeam cum plesneau după ceva timp!
În februarie am fost trimiși la
unități, regimente și la diverse spitale. Am fost distribuit la un depozit de
triaj răniți de la Bacău care era instalat în grajdurile unui regiment de
obuziere. Zilnic, cu camionul ne aduceau câte 7-8 răniți sau bolnavi de pe
front. Majoritatea erau bolnavi de tifos exantematic. Zăceau pe jos, fără
paturi, sute sau chiar mii de bolnavi. Dimineața brancardierii scoteau câte
10-15 morți și-i duceau la groapa comună! Eram obligat să-i înregistrez și la
venire dar și la plecarea din depozit. Doctorii care ne vizitau zilnic dispuneau
ca unii dintre bolnavi sau răniți să fie trimiși la spital.
Alăturat era și un depozit de
convalescenți. Lor și nouă sanitarilor ni se dădea câte o pâine neagră plină de
pleavă și o ciorbă de varză sau de cartofi în care nu se vedeau decât coji de
cartofi. Și mulți am supraviețuit și cu așa ceva! După victoria de la Mărășești
toată Moldova a respirat ușurată, uitând chiar și de foame!
Am citit că în august la seminarul
Veniamin din Iași se va ține examen de clasa 8-a precum și examenul de diplomă
de absolvire seminar. M-am dus deși nu deschisesem nici o carte din clasa 8-a!
Eram cu gândul să aflu ce se cere și să mă pregătesc pentru examenul de anul
viitor. Am primit învoire de la doctorul-colonel care mi-a dat un ordin de
serviciu de o săptămână! La Iași am avut norocul să întâlnesc un văr înrolat la
jandarmerie care m-a dus la un spital unde era o echipă de sanitari condusă de
Vasile Gheorghescu, din Dobrești. Mi-au dat un pat dar și mâncare după câteva
intervenții. Deși făcusem doar șapte clase, m-am prezentat la examenul de clasa
opta și răspunzând bine m-am prezentat și la cel pentru diplomă de absolvire
seminar! Subiectul de bază a fost cum se justifică războiul din punct de vedere
moral! Am luat 10 la acesta care a contat la media generală. Apoi am făcut o
predică bună fiind felicitat de comisie. La celelalte discipline am răspuns
mulțumitor. Deoarece expirase ordinul de ședere, m-am întors la Bacău. Ulterior
mi-a scris un coleg care mi-a comunicat c-am absolvit seminarul pe primul loc cu
media 9!
După ce m-am întors la Bacău m-am
îmbolnăvit de febră tifoidă și am fost internat la Parohia ortodoxă Lazaret din
Bacău unde m-am vindecat. De aici am fost trimis într-un depozit de
convalescenți de pe Muntele Pietricica, de lângă Piatra Neamț, care avea barăci
imense din scândură. Am stat aici până în ianuarie 1918 când ne-au ars toate
barăcile, probabil că cineva le-a dat foc intenționat. M-am întors la companie
și am fost trimis la spitalui 366 din Bacău. După semnarea păcii m-am dus la
companie de unde a primit ordin de demobilizare. Se apropia Paștele și doream să
fiu acasă. Pentru aceasta a trebuit să trec prin Galați și Brăila!
În luna Mai am citit într-un ziar că
la 1 iunie la Azilul Elena Doamna din București se dă examen de diplomă pentru a
profesa ca învățător! Încurajat de succesul de la Iași m-am prezentat la acest
examen deoarece în clasele 6 și 7 de seminar avusesem un profesor foarte bun de
psihologie, pedagogie, didactică, metodică, logică, etc. Dar nu aveam lecții
practice cu copii care se făceau în clasa 8-a. L-a examen s-au prezentat peste
100 de candidați care absolviseră o școală normală, liceu, seminar dar fără
elevele de la la școala normală a azilului. Am fost printre puținii care am
rezolvat problema iar subiectul de la istorie l-am tratat după toate regulile
cerute! Am fost felicitat de comisie dar și de institutoarele de la școala unde
am ținut lecția practică! Peste o săptămână cu media 8.90 eram pe locul 6 între
cei 113 de reușiți!
După toate patimile părintele
supraviețuitor s-a întors și cu diploma de preot fără să mai facă și clasa opta
de seminar, Dar s-a întors și cu diploma de învățător fără să facă un liceu sau
vreo școală de învățători care era de șase clase! Este rezultatul seriozității
de la școala de excepție din Dobrești dar și a lui Ioan Dumitrăchescu, primul și
principalul său mentor! Este un final incredibil.
Avem ocazia să vedem patimile
soldatului român de la un mare dobreștean și mare patriot român!
De aceea am decis că amintirile sale trebuie să stea alături de ale lui
Eminescu, Camil Petrescu și Topârceanu! Să nu fie date uitării
dar și să învățăm ceva de cum nu trebuie guvernată țara și Armata care trebuie
înarmată și pregătită permanent ca să apere ceea ce ne-a mai rămas din moși
strămoși după prea mari jertfe din cauza unor inconștienți, trădători sau
nesimțiți care-și arogă dreptul de a ne decide viitorul!
8 și 29 Noi 2023 Gheorghe Ghe. Borcan
|
