Omagiu adus de Străini Reginei Limbilor OMenirii
Pe
lângă omagiul adus de către străini Românei și Neamului
Românesc, mai jos prezint cercetările unor autori (străini sau români) legate de vechimea și creațiile
strămoșilor noștri din Regatul lui OM și al lui Burebista! Acest regat avea o întindere
de circa 10 ori mai mare decât ceea ce mai avem azi și pe care prin indolența
acestor generații apatride riscăm să pierdem totul! 1.
Psammuthes faraon din a 29-a Dinastie a
Egiptului, câteva luni în 393
sau 392 îen. Herodot, Istorii, Cartea II-a relatează poate despre cea mai mare
frământare a unui faraon despre care, în general, avem o altfel de impresie.
Este
vorba de faraonul Psammuthes pentru care detronarea a fost o eliberare și
reintrarea
în viața care i-a plăcut dusă până atunci rezumată și aici:
Am făcut multe experiențe în viața mea ca să aflu care a fost cel mai
vechi popor de pe pământ și ce limbă vorbea acel popor. În fine, am ajuns la
convingerea că limba cea mai veche a fost a frigienilor, adică a pelasgilor şi
prin
urmare acesta este poporul cel mai vechi.
După cum se vede faraonul Psammuthes crede că frigienii și pelasgii
reprezintă același popor. Cred că mai degrabă a dorit să semnaleze înrudirea
acestor două populații enigmatice care au dispărut subit din istorie!
Frigia a fost în partea central-vestică a Asiei Mici înglobată azi
de Turcia. Se spune că frigienii au stăpânit Asia Mică între căderea Regatului
Hitit,
sec.8 îen, și cucerirea Regatului Lidiei, sec.7 îen. După invazia
cimerienilor în
secolul al VII-lea îen și distrugerea capitalei lor, orașul Gordion (situat la
circa 70 km
de Ankara capitala Turciei) frigienii au căzut succesiv sub dominație persană,
macedoniană, romană. Regatul a atins cea mai mare întindere pe vremea regelui
Midas. În Frigia se afla celebrul Nod Gordian tăiat de către Alexandru cel Mare
din cunoscuta poveste din care soluția lui a rămas ca o pildă până azi!
Numele de pelasgi a fost inventat de autori greci. A fost utilizat de unii
autori antici când se refereau la cei ce-au precedat elenii din spațiul Greciei
antice
și de azi. Semantica s-a modificat și denumirea implică foștii locuitorii
autohtoni
din jurul Mării Egee înainte de apariția culturii și limbii grecilor.
Pelasgii vorbeau o limba diferită de limba greacă care nu exista. Despre
spațiul maxim, limba vorbită și ce europeni sunt urmașii pelasgilor există
multiple
polemici!;
2. Marele profesor Nicolae Densușianu dedică circa o jumătate din cartea
sa Dacia Preistorică (1152 pagini A4) Pelasgilor, Limbii lor, Marelui Imperiu
Pelasg, etc. Iată unele concluzii de la pag. 668:
Încă înainte de
imigrațiunea Grecilor, Celților și a Germanilor în
ținuturile Europei (adică de stabilizarea lor aproximativă în zonele de
azi-GB),, cea mai
mare parte a acestui continent, era ocupată de o rasă de oameni veniți din Asia
(???, dacă este ceva adevăr în această invenție a grecilor poate fi vorba chiar
de reîntoarcerea unora
în spațiul străbun, din motive bine întemeiate), pe care autorii grecești îi
numiau în
general Pe1asgi și Turseni.
Acești Pelasgi formase în timpurile ante-elene, cel mai întins, mai
puternic, și mai remarcabil popor, o națiune, care din punct de vedere moral și
material a schimbat fața Europei archaice.
Pelasgii ne apar în fruntea tuturor tradițiunilor istorice, nu numai în
Elada și în Italia, dar și în regiunile din nordul Dunării și ale Marii Negre,
în
Asia Mică, în Asyria și în Egipet. Ei representă tipul originar al poparelor așa
numite arice, care a introdus în Europa cele de întâiu beneficii ale
civilisațiunii.
Urnele estensiunii lor etnografice, precum și ale activității lor industriale,
le mai aflăm și astăzi pe cele trei continente ale lumii vechi; începând din
munții
Norvegiei până în pustiurile Saharei, de la isvoarele râurilor Araxe și Oxus
până
la Oceanul Atlantic.
Însă istoria lor politică și istoria civilisațiunii lor sunt acoperite de
întunerecul vechimii.
Pentru o înțelegere a celor afirmate de autor mai sus trebuie să dăm
coordonatele celor două râuri Araxe și Oxus.
Râul Aras (Araxe,Araz,etc.) izvorăște aproape de orașul Erzurum, în Turcia,
curgând pe
frontierele dintre Turcia și Armenia, Iran și Armenia, Azerbaidjan și Iran, apoi
intră în Azerbaidjan
și se unește cu râul Kura, care se varsă în Marea Caspică. Lungimea totală este
de 1072 km iar
bazinul său acoperă o suprafață de 102000 km2.
Oxus este numele latin la Amu Darya un râu important din Asia Centrală și
Afganistan.
Răsărit în Munții Pamir, la nord de Hindu Kush, Amu Darya este format prin
confluența râurilor
Vakhsh și Panj, în Rezervația Naturală Tigrovaya Balka, la granița dintre
Afganistan și Tadjikistan,
și se varsă de acolo spre nord-vest în rămășițele sudice ale Mării Aral. În
cursul său superior, râul
face parte din granița de nord a Afganistanului cu Tadjikistan, Uzbekistan și
Turkmenistan. În
istoria antică, râul a fost considerat ca granița Iranului Mare cu așa numit
Turan, care
corespundea aproximativ cu Asia Centrală de astăzi.
Turan (poate fi legat și de numele Turseni utilizat de autor mai sus) este o
regiune istorică
din Asia Centrală. Termenul este iranian și se referă la o anumită cultură
preistorică a omului sau
la o zonă geografică. Turanienii au fost un trib iranian de care se leagă
alfabetul și cultura
Avestană.
Denumirea de Pelasgi inventată de greci a fost utilizată mai mult de autorii lor.
Așa cum a apărut a disparut deoarece n-a fost utilizată pe termen
lung
mai ales c-au început să se afirme entități zonale sau locale numite popoare!
O
confuzie similară dar ușor explicabilă este noțiunea de goți despre care cei mai
reprezentativi spun că sunt de fapt geți! Diferența e făcută doar de o vocală!
Nicolae Densușianu are un subiect intitulat
Pelasgii sau Proto-Latinii
(Arimii) ceea ce sintetizează totul! Susține că Pelasgii sau ProtoLatinii se mai
numeau Arimi care erau vechii locuitori ai Daciei care de asemenea se mai
numeau rumoni sau rumuni. În plus aceștia au migrat pe un teritoriu vast din
Europa, Asia și Africa de nord! Iată ce mai susține:
Latinii erau o ramură a Arimilor albi. În Italia erau și
Priscii Latini care formau doar o ramură din familia cea mare și extinsă a
Arimilor. Latinii cei vechi aparțineau grupei arimice celei mai de nord sau
Arimilor albi. În Europa, afară de Italia, existau în timpurile primitive, două
grupe mai însemnate de Latini. Prima era legată de populațiunile de langă Marea
Baltică și Marea de nord: Biarmii, Olbrimii și triburile cele albe al Germanilor
arimani. Grupa doua, cea mai importantă o aflăm în părțile de nord ale
peninsulei balcanice, lângă Dunărea de jos, peste care domnise in timpurile
troiane (probabil legate de Troia din Asia Mică-GB) Telephus, supranumit
Latinus;
3. Savantul japonez dedicat istoriei civilizațiilor u(O)Mane, Minoru Nambara, (1930-2013,
124 publicații în 5 limbi) a rămas legat etern de
neamul nostru. Într-o vizită în România a ajuns în ținutul de basm Maramureș
care
l-a șocat. Cu acel prilej a făcut o caracterizare inimaginabilă pentru Neamul
Românesc. Este cu
atât
mai valoroasă cu cât vine de la un OM din îndepărtata Japonie care își respectă
demnitatea și profesia sa. Citatul este preluat din Enigma Insulei sau Călătorie peste
Șapte Milenii, Radu Stan Carpianu, Editura Getica, București 1990:
Maramureșul este satul primordial. Nu știi precis de unde vine și te
copleșește până la urmă acest sentiment. Poate din port, din bisericuțele de
lemn,
din făptura omului. Este un complex de realități care converg în a simți aici că
te
afli în satul primordial. Țăranii Maramureșului nu vin de nicăieri. Ai
sentimentul că au venit direct din cer în Maramureș. În alte țări simți, știi că
oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment. Aici, în Maramureș, este
omul primordial în noblețea sa princiară, nu primitivă, în frumusețea lui de
înaltă civilizație.
De atunci câțiva japonezi dar și mulți alți străini, de pe toate continentele
lumii, s-au îndrăgostit de România. Unii chiar și-au părăsit țările natale și
s-au
stabilit definitiv prin Maramureș și prin alte locuri din
țară.
Aceștia au devenit mai patrioți decât majoritatea românilor din aceste generații
lipsite de demnitate!
Pe urmele lui Minoru Nambara a călcat și Profesorul Universitar Norio
Inagaki absolvent al Facultăţii de Istorie, Artă şi Cultură din Tokio. De circa
două
decenii acesta este pasionat de folclorul românesc. A înregistrat sute de
cântece şi
jocuri din toate zonele României. Lucrarea sa de doctorat este dedicată
obiceiurilor şi
jocurilor populare româneşti. Mai adaug doar pe
Campionul Japonez la Karate,
Noubuki Nukina care s-a căsătorit cu o româncă numită Georgiana, s-a mutat în România, s-a
creștinat ortodox, a avut trei copiii, pe Sara-Georgiana și încă doi băieți mai
mici. Toți din familie au în prenume ceva legat de Sfântul Gheorghe!
Sara-Georgiana a fost de mică o celebritate internațională, a reprezentat
România și folclorul românesc pe diverse scene ale lumii,etc. Din păcate a
plecat prematur dintre noi lăsând o familie îndurerată toată viața! Vezi
Sara Nukina pagina mea dedicată lor și pe care familia a accesat-o după
pierderea ireparabilă! Într-o noapte m-a sunat din Viena tatăl ei și mi-a spus
de situația din familie și mai ales de starea soției;
4. Marele patriot Mihail Eminescu (asasinat la comanda primului
rege importat după trădarea și exilarea marelui Domnitor Alexandru Ioan Cuza
care a murit prematur în pământ străin) era conștient de confuziile și falsurile legate de
neamul românesc fapt pentru care a scris versurile următoare nepublicate încă:
De la China pân la Rin
De Geto-Daci pământu-i plin,
De la Vistula-n Grekia,
Este scumpa mea Dakia.
Mulţi au fost, puţini mai sunt,
Căci destinul lor e crunt.
Au venit năvălitori,
Ca şi hoardele de ciori! |
Peste Daci s-au aşezat,
Pâinea toată le-a mâncat.
Aurul lor l-au furat,
Chiar și naţia au furat.
Urmaşii Geţilor de azi,
Noi români ca nişte brazi,
Ne împuţinăm mereu,
Căci n-aveam un Deceneu |
5. C.S. Nicolaescu Plopșor, Cel mai vechi Hominid din Europa (două
milioane ani, craniu uman din Bugiulești, Vâlcea, numit Homo olteniensis /
Australonthropus olteniensis - GB), Știință și Tehnică nr.7 / 1982, p.30;
6. Cele mai vechi desene rupestre din Europa Centrala s-au găsit în
Peștera Coliboaia din Bihor și au circa 35 milenii. Bine conservate, ele
reprezintă
animale din acea epocă bizoni, rinoceri, capete de urs,etc. Credem că pe undeva
este și desenul unei mâini implicată la realizarea lor. Deci am avut și pe cel
mai
vechi artist din Europa Centrală!;
7. În grota de lângă satul Brânzeni și râul Prut, raionul Edineț, nordul
Republicii Moldova. A fost găsită Columbia (numele dat în onoarea rachetei
americane) unul dintre cele mai misterioase artefacte ale strămoșilor noștri.
Vechime între 45-35 milenii!;
8. Madona din Coșăuți, circa 20 milenii. Coșăuți este un sat de
pe malul Nistrului și din Nordul Republicii Moldova;
9. Amuleta de lângă satul Mitoc situat lângă râului Prut. Are
circa 30
milenii. Unii susțin c-ar fi primul calculator al strămoșilor noștri;
10. Calul rupestru din Peștera Cuciulat din satul Cuciulat, com Letca,
jud. Sălaj. Este pe malul drept al râului Someș, sub Culmea Prisnel. Peștera
este
cunoscută în lume deoarece aici au fost descoperite primele picturi rupestre
paleolitice de pe suprafața României. Dintre acestea cea mai impresionantă este
cunoscută sub denumirea de Calul de la Cuciulat cu o vechime de circa 15
milenii.
Specialiștii susțineau în 1978 că peștera de la Cuciulat este unică în Europa
Centrală, putând fi asemuită cu celebrele peștere din Altamira, Spania, Lascaux,
Rouffignac și Chauvet, Franța.
În 2010 s-a descoperit că în Peștera Coliboaia sunt 14 desene rupestre ce
înfățișau animale preistorice. Deoarece Peștera Chauvet deținea recordul de
vechime câțiva francezi au sosit și au constatat autenticitatea picturilor
rupestre și vechimea de peste 35 milenii, fiind considerate că
aparțin celei mai vechi culturi europene, după cum spunea chiar Jean Clottes,
specialist UNESCO;
11. Gânditorul și Perechea sa, ceramică de peste 6000 ani vechime,
Cultura Hamangia, jud. Constanța. Unul din cei mai vechi sculptori "moderni" din
lume care rivalizează cu marii sculptori contemporani inclusiv cu Constantin
Brâncuși care a sculptat idei nu obiecte!;
12. Avem Planul unei locuințe cu o vechime de peste 6000 ani. A fost
descoperit în situ de la Vădastra, de către arheologul
Constantin Mateescu;
13. Arh. Silvia Păun a catalogat 186 de semne din sistemul ancestral de
scriere din regatul lui OM și al lui Burebista! Este așa numita
Scriere pe
Răboj, nebăgată în seamă, până acum de nimeni important dintre cercetătorii sau
savanții străini din domeniu! Excepție este doar faraonul
Psammuthes din a 29-a Dinastie a Egiptului care a domnit doar câteva luni în 393
sau 392 îen, aplecat spre cercetare și cunoașterea lumii!
Mai mult, arh. Silvia Păun, a comparat cele mai cunoscute sisteme de
scriere arhaică printre care Feniciene, Rune, Glagolitic-Chirilic,
Berber-Tassili,
Etrușce,etc. Pe lângă faptul că acestea au maxim zeci de semne, multe semne se
regăsesc în Scrierea pe Răboj. Se știe că dintr-o mulțime mare poți face mulțimi
mai mici, dar dintr-o mulțime mică nu poți face una mult mai mare!
Printre aceste semne se află și tabla de țintar pe care cercetătoarea trece ca
vechime peste 5 milenii! Deci pot spune direct, fără să-mi fie frică de eroare,
că jocul de Țintar a fost inventat de strămoșii noștri. La acea vreme
importanța jocului este mai mare ca inventarea șahului după circa 4
milenii mai târziu. Eu am învățat țintarul de la părinții mei care-l jucau cu
boabe de fasole și de porumb! Cu țintarul își dezvoltau
logica și gândirea în puținul timp liber de
odihnă zilnică căci nu era radio, televizor, PC,
Internet, Mobil, table, șah, cărți,etc. Țintarul este net superior jocului de table
(ce să mai zicem de barbut!) preferat
de prea mulți români în locul țintarului sau al șahului. La ruși totul este
pe invers și consecințele se văd permanent!;
14. Pe cele trei tăblițe de la Tărtăria este Primul Mesaj Scris din Istoria
Omenirii. Nu erau arse și s-au păstrat printr-o întâmplare miraculoasă fiind
acoperite de un strat de cenușă rezultată dintr-un ritual! Au fost descoperite
în 1961
în localitatea Tărtăria, județul Alba de echipa cercetătorului clujean Nicolae
Vlassa.
Cineva a făcut o prostie înainte de datarea exactă anume a decis să le ardă ca
să fie
protejate mai bine!
1. Tăblițele au fost datate în jurul anului 5300 îen. de către cercetătorul
german Harald Haarmann. Deci acum circa 7500 ani aveam deja un sistem de
scriere și o limbă dezvoltată care se știe că precede scrierea.
Tăblițele de la Tărtăria au fost și sunt subiectul a numeroase polemici
printre cercetători deoarece unii sunt deranjați de cei care susțin c-ar
reprezenta cea
mai veche formă de scriere din lume.
Tăblița discoidală cuprinde patru grupuri de semne despărțite prin linii și
este cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din semnele gravate
pe
ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești dar și la
scrierile
feniciană, etruscă, italică veche, iberică. Au și semne din Scrierea pe Răboj.
Se știe că scrierea din Sumer a apărut după circa 1.5 mileniu. Cu toate
acestea este încă considerată, desigur eronat, cea mai veche din lume!
2. Academicianul bulgar Vladimir I. Georgiev, în articolul
Mesopotamia sau Sud-Estul Europei, Magazin Istoric nr.3 / 1972 sussține că:
tăblițele de la Tărtăria sunt cu un mileniu mai vechi decât tăblițele scrierii
sumeriene. Dacă în toate cele trei cazuri (s-au descoperit tăblițe similare și
în
Bulgaria la Karanovo și Gracialnița-GB) este vorba de scris, atunci se impune o
concluzie surprinzătoare: avem de-a face cu cea mai veche scriere din lume!
3. Arheologul rus V. Titov susține că scrierea primitivă din țările Egeene
(din vecinătatea mării Egee numită cândva și Marea Tracică) își are originea în
Balcani prin mileniul 4 îen. și nu a fost influențată de scrierea din Sumer
cum
doresc și susțin unii care aduc tot felul de argumente tot mai stupide, mai
caraghioase. El susține clar: La Tărtăria s-a ivit cea mai veche scriere a
omenirii.
4. Savantul rus Boris Petrov, a publicat în 1975 în nr.12 al revistei
Tehnica Tineretului, volumul Tainele Veacurilor, p.171-179, articolul Cuvintele
vii ale Tărtăriei, în care a dat o traducere de pe tăblița rotundă Tărtăria,
având ca
reper unele tăblițe din Sumer.
5. Sumerologul rus A. Kifisin: Strămoşii românilor au exercitat o
influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a
vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei ;
6. Ca o concluzie chiar unii din cei mai prestigioși cercetători ruși
consideră că pe aceste tăblițe sunt semne din cea mai veche scriere din istoria
popoarelor lumii.
7. La final vedem adevăratul suflet al rusului care respectă valoarea și pe
semenii planetari valoroși. Acest tipar este reprezentat de poetul rus Andrei
Nadirov din Leningrad, orientalist ca pregătire profesională.
A scris poezia emoționantă Unde ești tu Tărtărie;
15. Sistemul de Memorare al Anilor din regatul lui OM și al lui Burebista! Strămoșii noștrii traco-geto-daci utilizau un sistem în care
Anul 0 de Start Numărătoare era anul 5508 îen. deci înapoi cu 7530 ani! Cronicarii moldoveni mai exprimau evenimentele
în sistemul nou (cu 0 la "nașterea" lui Hristos) dar și în sistemul
utilizat de
strămoșii noștri. Cronicarii încă mai erau conștienți să știe cel puțin începutul! Ca urmare
strămoșii noștri trebuiau să cunoască măcar durata anilor. Precizia duratei
anului era cu patru zecimale și a fost depășită doar în ultimul secol de
calculul cu aparatura ultra modernă! Calendarul Iulian (cu 0 la "nașterea" lui
Hristos) a fost corectat cu 13 zile de Calendarul Gregorian căci timpul notat
era în urma celui real și perturba activitățile umane legate de începutul
anotimpurilor. Și cei mai analfabeți țărani vedeau că a venit primăvara și se
apucau de lucrări, nu se luau după calendarul autorităților! Unii credincioși
habotnici (mai ales în zona ortodocșilor slavi răsăroteni) n-au acceptat
calendarul papal și o țin tot după ritul vechi, adică după calendarul Iulian
depășit de circa o jumătate de mileniu când a fost corectat de savanții din
jurul papei Grigore XIII-lea și impus din Octombrie 1582
(Era pe vremea domnitorului Petru Cercel care a domnit doar doi ani, 1583-1585,
după o pribegie lungă pe la marile curți din occident și mai ales de la Curtea
Caterinei de Medici! În numai doi ani a mutat din nou, fără acceptul turcilor,
ca și celebrul Vlad Țepeș, capitala de la București la Târgoviște, a construit
Biserica Domnească din Curtea Domnească de aici, a adus îmbunătățiri mari
orașului Târgoviște,etc. A fost mazilit și asasinat de turci)! Strămoșii noștri geto-traco-daci aveau cunoștințe de astronomie
gereu de imaginat! Pentru a obține aceste date și cunoștiințe la Sarmisegetuza au construit
chiar un Complex Astronomic! Astfel ei cunoșteau durata exactă a
celor patru anotimpuri și chiar durata unei zile!
Sistemul biblic activat la Facerea Lumii este cu 1.5 milenii mai
târziu decât cel din Regatul lui OM și al lui Burebista! După acest sistem și
deci după Biblie Pământul are circa 6 milenii! O gogoașă mare pe care o
înghițim nemestecată de circa două milenii! Și câte mai înghițim!;
16. În 1990, Generalul Vasile Dragomir datorită căruia avem
cartografiată detaliat zona Sarmisegetuzei Regia, fosta capitală a
Daciei, mărturisește: Aici se afla un colos al unei civilizaţii vechi de peste
10000
de ani (zece mileni !!! - GB). Este o civilizaţie materializată prin ceva
caracteristic numai lor. Eu mă pricep la două lucruri: ştiinţă concretă, în
cazul
meu, geodezie - cartografie, şi milităria. Eu odată am demonstrat, prin
măsurători concrete, profesional făcute, cu aparatură precisă, că dacii aveau
cunoştinţe astronomice, cum numai la maya le-am mai întâlnit. (În
realitate ale dacilor erau net superioare dacă, spre exemplu, precizia duratei
anului era cu patru zecimale depășită doar de măsurătorile cu aparatura
modernă-GB);
17. La Sarmisegetuza, în anii 1994-1995, s-a descoperit un
sistem de
aducțiune dar și de deversare ape bazat pe conducte înzestrate cu îmbinări de o
precizie uimitoare. Ceea ce este încă și mai uimitor este că ele sunt plasate
sub
nivelul arheologic al civilizației dacice clasice, datarea cu radiocarbon C14
indicând că ele au o vechime de peste 7000 de ani.
Având în vedere cele de mai sus dar și u nele legende preluate inclusiv de
Discovery, se crede că sub capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia s-ar afla
îngropat
un oraş secret, de mărimea Bucureştiului.
Nu întâmplător, în anii 90 rușii au scanat zona. Până azi n-au furnizat nici o
informație legată de obiectivul avut și despre ce-au constatat sau au
descoperit!;
18. Martin Opitz von Boberfeld (23 Dec 1597
- 20 Aug 1639) a fost un poet erudit, dascăl și diplomat german. În 1622
a
venit în Transilvania la invitația principelui Gabriel Bethlen
și a fost
profesor de
literatură și filosofie la gimnaziul academic din Alba Iulia.
Aici a scris poemul Cumpăna Dorului Zlatna (titlu tradus), și-a început opera monumentală
Dacia antiqua.
Un mic extras din Cumpăna Dorului Zlatna, Martin Opitz:
O! Lisabon iubite, pe unde-am fost umblat
Ținut ca Zlatna voastră să văd nu mi-a fost dat
Petrec acolo zile darnice și bânde
Cu oamenii de care nu mă pot desprinde
Mai buni nu sunt în stare să cred
că s-ar afla
În lume pretutindeni pe unde-aș umbla
/.../
Din depărtate Asii venind pe cai gonaci
Pe Greci să îi supună pe Mezii vechi, pe Traci
Cu biciul lui Atila cu oardele-i de sciți
Nu poate frânge neamul nepieritoare-i ginți!
Într-un pârdalnic tropot năvala lor sporește
Iar slavii vă-nconjoară ca marea într-un clește
Și totuși limba voastră prin timp a străbătut
E dulce cum e mierea și-mi place s-o ascult!
Prin ce miracol însă și cum a biruit
Aevea limba voastră, pe drept rămân uimit!
/.../
Cu vorba lor aleasă pot să te supună
Au judecata dreaptă ori cât le-ar fi de greu
O! despre ei multe ți-aș povesti mereu!
|
19. La 1842 savantul german W. Hoffman, (374 lucrări, 466 publicații)
neplătit de nimeni pentru a manipula lumea cum din păcate se obișnuiește foarte
mul, face urmatoarea apreciere despre români și limba noastră (Beschreibung der
Erde,1842, W. Hoffman, citat de dl. Gheorghe Gabriel în prefață la
Retrospective,Anton Dimitriu, Editura Tehnică, București
1991):
Capete clasice care pot fi
luate
ca model pentru camee. Capetele acestea au înauntru ceea ce prevestește
înfațișarea lor pe dinafară. În adevăr, nicăieri nu vei putea găsi o putere de
înțelegere rapidă, o minte deschisă, un spirit mai ager, însoțit cu mlădierile
purtării, cum o afli la cel de pe urma român.
Acest popor, unit și ridicat prin instrucție, la cea mai înalta civilizațiune,
ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanității. Și ca o
completare, limba sa atât de armonioasă și bogată că s-ar potrivi celui mai cult
popor de pe pământ.
Cum am văzut mai sus, cu două secole înainte predecesorul și compatriotul
său Martin Opitz se îndrăgostește de română și de români și proiectează o
operă monumentală Dacia antiqua!;
20. Irlandezul Miceal Ledwith
(consilierul special al papei Paul Ioan al II-lea) este printre puținii care au avut acces la cei 230 de
kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva secretă a Vaticanului. În 2012 și apoi
la Cluj în 2014, a făcut
o
declaraţie şocantă pentru toți savanții lumii plătiți sau nu să susțină de
secole o
falsă teorie legată de civilizația umană și mai ales despre limbile popoarelor:
Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi
limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume
cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage
limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă
latină,
ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe
oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi
oferit un vehicul minunat lumii occidentale - limba latină.
Irlandezul Miceal Ledwith va rămâne etern legat de neamul lui Saturn OM-ul și al lui
Burebista care a contribuit din plin la civilizația Europei dar și a OM-enirii!;
21. Horațiu în
Odele,I,20: Colhii și dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă
barbară de idiomă latină, sec. I îen. ;
22. Strabon în Geografia:
S-a dat numele de scyt întregii mase latine, ca nume generic. Sec. I en. ;
23. Pliniu cel Bătrân în Istoria Naturală: Grecii ne numesc şi pe noi romanii
barbari, sec I en. ;
24. Pausanias în Descrierea Greciei: Limba priscă, adică limba bătrână, a
fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei vechi ai Italiei, în timpul lui
Ianus,
sec. 2 en.;
25. Justin (Justinus Frontinus, sec. II) a încercat să scrie o istorie a
omenirii
cunoscută la acea dată. A scris totuși Historia Philippicae et Totius Mundi
Origines
et Terrae Situs. Iată ce zice despre geți: De trei ori au atins stăpânirea Asiei, dar ei înșiși au rămas continuu fie
neatinsi, fie neînvinși de vreo putere străină. Pe Darius, regele persan, l-au
alungat din Scitia printr-o scăpare rușinoasă. L-au zdrobit pe Cirus și toată
oastea lui. Pe Zopyrion, general al lui Alexandru cel Mare, l-au făcut să
dispară
la fel cu toate armatele sale.
Armatele romane le cunoșteau din auzite, nu le simțeau. De asemenea, au
fondat Imperiul Parth și Bactrian. Linie de oameni puternici, rezistenți la
eforturi și războaie, forța corpului lor era uluitoare. Nu au făcut nimic din
ceea
ce s-ar fi temut să piardă și să învingă, ei nu își doresc cu ardoare nimic, în
afară
de glorie;
26. Robert Sheringham în De Anglorum Gentis origine disceptatio (Despre
originea englezilor): Astfel chiar Pliniu, Mela, Solinus, îi arată pe geți
ca
poporul Traciei. Toți tracii ar fi fost un singur popor, adică geții,
mărturisește
Mela, sec. I en.;
27. Trogus Pompeius: Dacii, mlădiţe ale geţilor…;
28. Philostorgius în Istoria eclesiastică (368 – 425
en.):
Sciţii de dincolo de
Istru pe care cei vechi îi numeau geţi, iar cei de acum îi numesc goţi… Ulfila a
fost hirotonit episcop al creştinilor din ţara getică;
29. Pliniu cel Bătrân: sciţii erau vechii aramei (Scytharum populi…antiqui
Aramaeos), nu semiți cum s-a falsificat ulterior!;
30. Scriitorul Ştefan din Bizanţ, pe la începutul secolului VI, 520, ne lasă o
listă cu Nume de popoare și descrierea lor. Despre geţi spune că locuiau în
Geția,
ţara geţilor. Dacii se mai numeau Dai și locuiau spre vest până spre Germania şi
izvoarele Istrului (Dunării). Ca Geţi îi numim pe cei care locuiesc înspre Pont
(Pontus Euxinus-Marea Neagră) şi spre răsărit până aproape de Boristene
(râul Nipru de după Nistru);
31. Papa Nicolae I. În anul 860 scrie împăratului Mihai al III-lea al
Bizanțului: Grecii suțineau că latina era limba pe care o vorbeau sciții
(vezi la 22 - GB);
32.Cavacsius,De Administratione Regni Transylvaniae:
Limba română
are mai multă latinitate decât cea italiană (oare de ce? În Peninsula
Italiană sunt zeci de dialecte locale iar populația nu s-ar înțelege dacă n-ar
fi fost creată limba artificială italiana precum a fost creată, din același
motiv, și franceza, etc. - GB);
33. Leclerc G. în Moldo-Valachia, Paris, 1866:
În Italia, Spania, Galia
poporul se slujea de un idiom, de formație mai veche, sub numele de
lingua
românescă, ca pe vremea lui Cicero;
34. Curtenay Baudoin. La 1900 arată că în vechea slavonă se găsesc multe
cuvinte românești, mai ales în cea bisericească. Pe de altă parte
impunerea
slavonei (și a alfabetului chirilic în loc de al nostru) în biserică și chiar în
administrație a făcut parte dintr-un plan perfid al patriarhilor de la
Constantinopol de grecizare a românilor și chiar al slavilor de răsărit-rușilor!
Slavonizarea care a durat peste o jumătate de mileniu a produs daunele
ei Limbii Române care a fost foarte puternică și și-a urmat cursul victorios.
Limba Română a fost ajutată enorm de marele domnitor Alexandru Ioan Cuza care a
dat de pământ cu slavonizarea și a revenit la matcă! În plus a apărut și marele
Mihai Eminescu care a produs miracole! Nu întâmplător a fost asasinat iar
domnitorul exilat și-a murit prematur în pământ străin deoarece importatul de pe
scaunul lui nu i-a permis să moară în țara lui pentru care și-a pus chezășie
chiar viața supraviețuind câtorva atentate!
În același timp cu acțiunile de mai sus, ungurii și slavii de nord-vest (polonezii și cehii) care au
fost catolicizați au adoptat alfabetul zis latin pe baza căruia în ultimul
mileniu și-au creat propriul alfabet adăugând prea multe caractere cu
diacritice! Spre exemplu alfabetul unguresc are 44 de unități din care
cele 26 caractere zise latine, 5 cu diacritice,7 dublete (din cele 26 litere)
precum și o tripletă! Desigur cele 44-26 =18 încearcă să suplinească în scris
anumite sunete! Similar cehii au alfabet de 42 de unități de scriere din care
14 diacritice! Polonezii au alfabet de 48 de unități din care diacritice 9! Dar limbile lor nu sunt fonetizate și nici nu vor ajunge așa
niciodată decât dacă le vor abandona și vor adopta Româna singura limbă de pe
planetă fonetizată (și chiar natural)!
Cum am mai spus, dar o repet, noi avem cel mai optimizat alfabet format din 26 + 5
diacritice! Dar acestea sunt în corespondență biunivocă literă-sunet vocal! De
aceea atât scrierea cât și întreg vocabularul este optimizat la maxim atât la
scriere cât și la pronunție! Excepție o fac unele cuvinte împrumutate obiectiv
sau nu din engleză (sau alte limbi) și care n-au fost pe deplin
românizate-fonetizate deoarece sunt unii dăștepți din minister care au introdus
cel puțin regula să se scrie și să se pronunțe (pentru cele împrumutate din
engleză) cum o fac englezii! Dar așa riscăm să defonetizăm porțiuni din
vocabular și nu numai și începem să învățăm regulile de doi bani englezești care
prin scrierea și limba lor au prăpădit inutil din pădurile planetei care este în
proces de deșertificare!
Secole de-a rândul
papii au încercat și catolicizarea noastră și au reușit doar scindarea gravă a
românilor ortodocși din zona de influență hasburgică. Așa au apărut
greco-catolicii care sunt sub jurisdicția papalității și care sunt motiv de
dihonie între români! Fenomenul s-a petrecut în Banatul nostru istoric din care
la Trianon, falșii noștri aliați au făcut cadouri la sârbi și unguri,
Transilvania, Maramureșul istoric de la nord de Tisa, Bucovina, zona
Hotin, trei zone aflate azi sub cizma cazacilor!
În acest plan diabolic papii, prin acțiunile lor, au ajutat indirect pe turci să
ocupe Constantinopolul și să islamizeze popoarele din Balcani cu rezultatul
visparul religios de azi și bombele NATO date asupra, culmea, tot a creștinilor
care secole au murit ținând piept musulmanilor! Mai grav, în timp ce românii
luptau singuri contra lui Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului (care în
șase ani a primit două lecții usturătoare de la Iancu de Hunedoara și Vlad
Țepeș, doi voievozi români) cățelușul papilor handicapatul
de Matei Corvin l-a sechestrat 14 ani pe marele Vlad Țepeș
și l-a atacat chiar cu oastea de români și pe Ștefan cel Mare și Sfânt!
Acesta a fost atacat cu oastea și de cățelușii polonezi ai papilor!;
35. Nicolae Iorga, la 2 iulie 1903, cu prilejul înaugurării cursurilor de vară
de la Vălenii de Munte spune: Originea neamului românesc trebuie căutată în
traci, cu mii de ani înaintea altor popoare şi aceasta ne dă dreptul de a ne
considera, noi românii, ca singurii moştenitori ai acestor locuri;
36. Pitagora (580 - 495 îen) în Legea 1143:
Călătoreşte la geţi nu ca să le
dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pământurile sunt fără
margini, toate pământurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai
înțelepți, ne spune Homer;
37. Homer, în Iliada, despre traci:
Armatele lor străluceau de scuturi de
aur şi tezaurele lor erau aşa de preţioase că regele Priam a putut să ia înapoi
de
la greci, capul fiului său mort, numai după ce le-a dat acea faimoasă cupă
tracică de aur;
38. Herodot, Istorii, Cartea IV:
Geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre
traci;
39. Platon (427 - 347 îen) elev al lui Socrate şi profesor al lui Aristotel,
surprinde o discuţie între elevul Carmides și Socrate în care profesorul îi
spune ce-a
învăţat, când a fost la oaste, de la un medic trac:
Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu
trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu
poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm
îngrijire
trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la
cele
mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit.
Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate
lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vin de la
suflet şi
de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi
în
primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de
sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin
descântece.
Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete
înțelepciunea;
40. Dionisie-Areopagitul (sec. I en):
În ceea ce urmează voi scrie despre
cea mai mare ţară care se întindea din Asia Mică până în Iberia şi din nordul
Africii până dincolo de Scandinavia… Ţara imensă a dacilor. (Fontes, I, p. 529)
;
41. Marco Merlini, arheolog italian, despre plăcuţele de la Tărtăria:
Oasele
ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru
să
gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii
sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai
României, ci întregii Europe;
42. Friedrich Hayek, filozof austriac: Rumânii sunt poporul din Europa
care s-a născut creştin;
43. În anii ’70, Franklin Murphy, cancelarul Universităţii California din Los
Angeles - UCLA, a inițiat un studiu asupra resturilor arheologice din mileniul V
înaintea erei noastre, în toată Europa. A trimis-o în acest scop în Europa pe
lituanianca Marija Gimbutas care era profesoară de arheologie la
Universitatea
din California-UCLA. În mod surprinzător, investigațiile au arătat că în Spania,
Franța, Anglia, Germania nu există resturi arheologice din mileniul V. Cu
excepția teritoriului carpatic.
Concluzia transmisă la UCLA de
Marija Gimbutas a fost că: Nu ne este clar de ce în Europa nu găsim nimic. E un
deşert pur şi simplu în mileniul V înaintea erei noastre, dar în România am
găsit
peste 30000 de statuete. Harta descrierii arealului arheologic din studiul
Marijei
Gimbutas indică foarte clar care este realitatea. Studiul publicat de doamna
Gimbutas se numește The Goddesses and Gods of Old Europe și se referă la
Europa Veche, Europa carpatică şi zonele pericarpatice.
Datele obținute pe baza probelor arheologice arată că în mileniile V, IV, III
înaintea erei noastre (deci acum mai mult de 6000 ani) existau pe teritoriul
carpatic
culturile Cucuteni, Ariuşd, Vădastra, Boian, Gumelniţa, Hamangia, Petreşti,
Turda,
Vinca şamd. Dar pe vremea aceea nu existau Franţa, Anglia, Marea Britanie, iar
Roma la anul 753 îen era doar o legendă a lui Romulus și Remus salvați de
laptele unei lupoaice!
Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 îen, axată pe o
societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a
precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca
bronzului şi fierului. A devenit de asemenea evident, că această străveche
civilizaţie europeană, precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o
perioadă de reală armonie, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii;
44. Louis de La Vallée-Poussin, Histoire du monde. Indo-européens et
Indo-iraniens...: Limba locuitorilor de la nordul Dunării de Jos este la
originea
limbilor indo-europene, iar vorbitorii acesteia sunt strămoşii Omenirii;
45. Gordon V. Childe, 1926, The Aryans a Study of Indo-European Origins:
Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României.
Într-adevăr,
localizarea centrului principal de formare şi expansiune a indo-europenilor,
trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării;
46. Eugène Pittard (1917, La Roumanie - Valachie, Moldavie, Dobroudja):
Strămoşii etnici ai românilor urcă neîndoielnic pînă în primele vârste ale
Umanităţii, civilizaţia neolitică română reprezentînd doar un capitol recent din
istoria ţării;
47. Daniel Ruzo, 1968, explorator sud-american, La Historia Fantastica de
un Descubrimiento (Povestea Fantastică a unei Descoperiri - GB):
Carpaţii sunt
într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi
culturi
cunoscute până în ziua de astăzi;
48. William Schiller, arheolog american, Where was Born the Civilization
(Unde s-a născut civilizaţia - GB): Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte
astăzi
poporul român, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus… acum circa 13000 -
15000 de ani;
49. John Mandis: cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere, au
fost făcute la Turdaş şi Tărtăria;
50. Per Olof Ekström, scriitor suedez: Limba română este o limbă-cheie,
care a influențat în mare parte toate limbile Europei;
51. Paul MacKendrick, fost profesor de istoria artelor la Universitatea
americană din Wisconsin. El a scris o carte intitulată Pietrele dacilor vorbesc.
Dar
înainte de a publica această carte, a scris mai multe cărți din aceeași serie:
Pietrele
grecilor vorbesc, Pietrele romanilor vorbesc, Pietrele ibericilor vorbesc,
Romanii
perini etc. Deci cunoștea toate civilizațiile și vizitase mai ales vestigiile,
construcțiile mari rămase de pe urma acestor civilizații. Văzuse tot ce e în
Grecia,
tot ce e în Roma, în Latium și în Italia, în Spania ș.a.m.d. Și iată ce spune
acesta la
pag.8: Sarmisegetuza dacică, cetatea și locul sfânt al lui Decebal din creierii
munților este una din cele mai impresionante așezări pe care le-am văzut până
acum. Și la pag.9: Îmi consacru cartea acelor oameni ai antichității române
și istoriei lor de peste șase milenii;
52. Cercetătorul Gabriel Gheorghe și-a dedicat viața cercetării
Civilizațiilor U(O)Mane și a limbilor popoarelor. A citit mii de cărți
dedicate
domeniului. Una din cele mai interesante este The Cambridge History of India.
Din 1922 și până în 1946 au apărut șase volume consistente!
Iată motivele care au impulsionat apariția acestei cărți. La acel moment
englezii aveau colonii popoare inferioare lor din punct de vedere al dezvoltării
sociale și culturale. Și totuși indienii le erau superiori din punct de vedere
cultural. Atunci au vrut să știe de unde vin și care le este istoria!
Au fost studiate cărțile vedice care sunt cele mai vechi monumente
literare ale umanității. S-a observat că în Vede nu există mențiuni despre fauna
specifică Indiei de azi: lei, tigri, cămile, elefanți. Cu toate acestea există
dese
mențiuni despre fauna carpatică precum urs, lup, vulpe, etc.
Noi nu avem o ediţie a Vedelor, dar în ediţia franţuzească se spune:
Nu
există arheologie vedică. Nicio urmă atribuită arienilor nu a fost găsită pe
solul
Indiei. Nici olărit, nici bijuterii, nimic care să reprezinte ilustrarea
Vedelor. În
schimb toate le găsim în Carpaţi. De ce Vedele sunt atribuite Indiei dar toate
descrierile sale le găsim în Carpați?
Diodorus Siculus, scriitor grec, agricultura a fost cea care i-a scos pe
oamenii din starea de sălbăticie. Dar mai e un fapt hotărâtor: sarea. E util să
știm
că niciun mamifer nu trăiește dacă nu are în corpul său 0,15% sare din masa
trupului. Deci un corp de 100 kg ar trebui să aibă minimum 150 grame sodiu,
altfel
inima nu se mai contractă și animalul moare prin stop cardiac.
Poate că ați văzut la țară că vaca din curtea țăranului se duce și linge
bulgărele de sare. Este ceva instinctiv.
Ei bine, de la granița cu China până la Oceanul Atlantic, la suprafața
solului, sare ușor de exploatat nu este decât în spațiul carpatic. Da, zăcăminte
de
sare de acum șase mii de ani există și la Salzburg în Germania, există și în
Polonia
sau în alte locuri, dar la 30 metri adâncime. Cu ce săpai la adâncimea asta și
de
unde știai unde este sarea? Pe când la noi te duceai cu un bolovan, dădeai în
masivul de sare, luai bulgărele de sare și îl aduceai și îl puneai în curte ca
să nu-ți
moară vaca și așa mai departe…
Mulți savanți străini nu menționează sarea. Ei spun că nu le este clar de ce
de aici pleacă totul. Dar asta este realitatea.
Iată deci condițiile hotărâtoare care au determinat ca civilizația să se
stabilească aici. Astfel Gabriel Gheorghe ajunge la concluzii demonstrate
precum:
1. Ultima glaciaţiune Wurm s-a întins până la Carpaţii Păduroşi.
Spaţiul românesc nu a fost afectat de glaciaţiune. Germania, de exemplu, a fost
acoperită de gheaţă. Unde trăiește o populație, măcar scheletul rămâne acolo, că
nu poți să îl iei cu tine când mori. Și cei care vin după noi le găsesc. Ei
bine, în
mileniul cinci Franța nu are schelete, Germania nu are, dar găsim schelete din
vremea aceea în spațiul carpatic.
2. În mileniul V îen. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în
Europa. De ce în spațiul carpatic? Ei bine, condițiile de mediu au fost
hotărâtoare.
3. Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate Officina
Gentium, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie, India, Persia, Grecia, Italia,
Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;
4. Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai
probabil, iniţial în Ardeal. Din Ardeal provin strămoşii indienilor şi
persanilor,
albanezii, grecii, plecați prin Macedonia şi Tesalia, latinii, celții, germanii,
iar
strămoşii slavilor au ieșit prin strâmtoarea Moravă.
5. Transilvania, este un leagăn al civilizației de unde au plecat toate
popoarele. Din acest spațiu au plecat indienii, persanii, grecii antici,
latinii,
celții, germanii și slavii. Și desigur au plecat cu limba vorbită atunci
deoarece
oricine pleacă dintr-un spațiu nu poate renunța ușor la limba maternă. Limba
este marca originii de unde te-ai născut și de unde ai plecat!
6. Observaţi că toate gradele de rudenie apropiată numai în limba română
sunt definite prin reduplicări de silabe: ma-ma, pa-pa, ne-ne, da-da, le-le,
ba-ba. Deci era modul cel mai simplu pentru ca unui copil să îi spui: e mama, e
tata, e nenea,etc. Acest lucru se găseşte numai în română.
7. Cuvântul mama este peste tot,
este universal şi e natural, pentru că un copil îl pronunţă spontan. De ce
trebuie să spună mother, muther. Toţi copii germani spun la început mama nu
muther. La fel este și la englezi, copiii nu spun de la început mother;
53. Toate cărţile româneşti spun Vedele indiene. Acestea nu sunt
indiene, ci carpatice, sunt opere ale poporului român. Jawaharlal Nehru,
fost
prim ministru
al Indiei, în Descoperirea Indiei (București, Editura de Stat pentru
literatură politică, 1956, p. 77 și 73) spune: Vedele sunt opera arienilor care
au
invadat bogatul pământ al Indiei. Se prea poate ca devierea spre agricultură să
fi
fost imprimată de noii veniţi, de arienii care pătrundeau în India în valuri
succesive, venind dinspre nord-vest. Ei au adus ideile lor care au născut
Avestha
în Iran şi Vedele în India.
1. Satvaparapa Dosha Goswami, un istoric indian, spune clar:
Pe
vremuri Vedele erau transmise pe cale orală. Dar mai târziu înţeleptul Vyasa a
dat tuturor shastrelor Vedelor o formă scrisă.
2. Rabindranath Tagore, un mare poet indian, spune: Când arienii au
venit în India, pădurile noastre le-au oferit adăpost lor şi turmelor lor
împotriva
căldurii soarelui. Ei au putut să găsească acolo tot ceea ce aveau nevoie.
Astfel,
triburile lor patriarhale s-au statornicit la început și, susţinută de condiţii
naturale, cultura lor s-a putut dezvolta în voie.
3. Raportul guvernului indian, India 1956:
Din punct de vedere numeric
indii sunt grupul cel mai numeros. Ei se găsesc în principal în nordul Indiei,
în
centrul Decanului şi pe coasta de Vest. Ei au capul lung, feţele nu prea lungi,
iar
bărbia nu e foarte proeminentă. Pielea cafeniu deschis. Din punct de vedere
genetic şi fizic ei fac parte din neamul din sudul Europei. Fără îndoială Rama
şi
Sita sunt plecați din Munţii Buzăului;
54. Cartea lui Nicolae Miulescu,
Dacia țara zeilor, expune detaliile legate de aceste aspecte. La Sarmisegetuza
s-a descoperit o inscripţie sub formă de trident, cel folosit după aceea de
familia Brâncoveanu, aşa cum a fost și este cunoscut şi în India, simbolul lui
Shiva;
55. Clement Alexandrinul, unul dintre
părinții Bisericii greci, născut la Atena spune în Stromatele: Grecii au luat
totul de la barbari. Ei bine, acești greci au plecat de aici prin mileniul
doi-trei. Referitor la aceasta, un mare elenist francez, Pierre Leveque,
a
publicat într-o carte, L’Aventure grecque (Aventura greacă),
harta plecării
grecilor din spațiul carpatic. Nu este de la noi, este de la un mare elenist
francez;
56. Collin Renfrew, unul dintre cei care au introdus datarea cu carbon
radioactiv 14. National Geographic i-a publicat în noiembrie 1977, un articol
intitulat Europe changing past (Europa își schimbă trecutul) în
care
arată că: Date radiocarbon revizuite relevă o metalurgie înfloritoare în lungul
Dunării pe la 4000 îen. În estul Europei uneltele de cupru – care au fost datate
în comparație cu cele găsite în Grecia pe la 2300 îen. – au fost făcute în
ceea ce
sunt azi România, Bulgaria, pe la 4500 îen. Iată deci că sunt mai mult de 6000
de ani. Toată lumea este de acord că avem o civilizație de 6000 de ani. Dar
istoria oficială din România pornește de acum 2000 de ani, de la Traian și
Decebal;
57. Gordon East,
Géographie
historique de lʼEurope: Regiunea cuprinsă între Alpii austrieci la vest și
Dobrogea la est forma o provincie de cultură foarte avansată al cărui centru
teritorial era Transilvania;
58. Dacia se întindea până la Marea
Baltică! Profesorul Trinkovski, un mare istoric polonez, care spune:
Noi,
polonezii, suntem urmașii daco-geților care s-au întins până la Marea Baltică și
la fel spun și alți profesori, care recunosc că strămoșii lor sunt dacii și
geții;
59. Ralph Rowlett,
profesor de antropologie la Universitatea din Missouri, Columbia, SUA a
participat în decurs de 20 de ani la cercetări pe diverse situri arheologice din
România. Și el spune: Pe teritoriul României pot afla prin intermediul
arheologiei informații despre cea mai mare parte a preistoriei europene.
Teritoriul României, situat în centrul geometric al continentului a servit
deseori drept pod între Europa de Est, și cea de Vest, Europa de Nord și cea de
Sud. De aici,din spaţiul carpatic, respectivele culturi s-au răspândit înspre
Europa de Vest, spre Marea Mediterană, Orientul Mijlociu şi Asia de sud;
60. Andre Piganiol, profesor la
Sorbona spune: Civilizaţia Europei este o civilizaţie târzie cu excepţia
Balcanilor. Civilizaţia acestor țări din Europa trebuie căutată la nordul
Peninsulei Balcanice;
61. Profesorul Robert Sheringham a
scris în latină o istorie engleză de 550 de pagini, De Anglorum Gentis Origine
Disceptatio (Cercetare asupra originii neamurilor englezeşti). Aici spune:
Strămoşii noştri sunt geţii și Geţii sunt cei mai puternici, sunt civilizaţi, au
obiceiuri vechi. Cartea este de fapt un imn de glorie adresat geţilor. Acest
autor este o celebritate în epocă, este citat şi de Carolus Lundius
şi
de o serie de alţi autori. Deci iată că strămoşii englezilor sunt geţii;
62. Theodor Mommsen, istoric german:
Răsăriţi din aceeaşi tulpină din care s-au născut şi popoarele elene, italice şi
germanice, celţii au imigrat fără îndoială, ca şi acestea, dinspre partea
orientală a Europei;
63. În revista People of all nations,
nepublicată în România, Florand Farboreaux scrie:
În timp ce vechii britoni
alergau sălbatici prin păduri cu corpurile vopsite, pradă celor mai degradate
superstiţii, civilizația de pe teritoriul actualei Românii era una avansată,
având ordine, disciplină şi cultură;
64. Germanus înseamnă în latină frate bun,
din aceeaşi părinţi. Au fost
numiți așa de către împăratul Romei, Cezar. Probabil pentru că vorbeau aceeași
limbă cu ei. Iată o dovadă: În 1567 Heinrich Pantaleon publică în Elveția o
carte
numită Cartea eroilor naţiunii germane. Cine sunt eroii naţiunii germane? Se
poate vedea scris negru pe alb: Dacus, Zamolxis, Dromihete, Burebista,
Deceneu, Decebal, etc. Deci acum 500 de ani aceștia erau considerați de
Pantaleone, care era un mare savant german, eroii națiunii germane!
1. În mod similar, în anul 1667 Laurentius Toppeltinus publică cartea (în
latină): Despre originea şi căderea transilvănenilor, unde spune clar:
Strămoşii
germanilor sunt dacii.
2. Și Leibnitz, o
glorie a umanităţii, în cartea sa Collectanea Etymologica (publicată la Hanovra
în anul 1717) spune și el că strămoşii germanilor sunt dacii şi geţii;
65. Familia lui Vlad Țepeș, nepotul marelui voievod Mircea cel Bătrân,
făcea parte dintr-un ordin secret numit Ordinul Dragonilor,
înființat de
germani,
similar cu Ordinul Cavalerilor Teutoni.
De aici, s-a ales cu porecla Dracul pusă probabil chiar de către sași germani
și ei, colonizați în zona Brașov, Făgăraș, Sighișoara de către regii maghiari.
De ce?
De ură că trebuiau să plătească taxe de comerț și nu mai puteau să facă ce
doreau în
Țara Românească de când pe tron s-a urcat Vlad Țepeș (1456-1462)! În 1462, cu o
oaste mică de țărani neinstruiți și neînarmați, a înfrânt oastea turcească
(instruită,
înarmată și de circa 20 de ori mai numeroasă) condusă de
Mahomed II cuceritorul
Constantinopolului, sperietoarea Europei.
După acest război a plecat la Matei Corvin (fiul lui Iancu de Hunedoara
mort în
Aug 1456 de ciumă după victoria asupra aceluiași Mahomed II) regele Ungariei ca
să negocieze
un plan de apărare contra Imperiului Otoman!
Matei Corvin în loc să-l ajute la închis în Cetatea Vișegrad unde l-a ținut
14 ani! Între timp Matei Corvin l-a atacat în 1468 și pe Ștefan cel Mare,etc. Rezultatul
acestui rege inconștient
a fost dezastruos pentru popoarele din această zonă inclusiv pentru maghiari! După lupta de la
Mohaci, 1526 (la 25 ani după moartea cățelușului papilor) Ungaria a fost cucerită parțial
și-a devenit
pașalâc turcesc circa 150 ani. Norocul lor a fost armata hasburgică care la 1526
a cucerit restul Ungariei iar după 150 ani a alungat pe turci și-a preluat
controlul asupra Regatului Ungar!
Matei Corvin n-a acționat așa de capul lui ci a executat un ordin al papei
de la Roma care s-a temut foarte mult de alianța românilor cu germanii ceea ce
i-ar
fi dat peste cap planurile sale complexe de a stăpâni întreaga Europă care
trebuia
catolicizată! Papii de la Roma știau și-au păstrat secretul
privind
istoria civilizației europene și rolul primordial al geto-traco-dacilor. Românii
nu trebuiau și nu trebuie să-și cunoască trecutul glorios! Familia lui Vlad Țepeș știa adevărul și de aceea a aderat la
Ordinul Dragonilor care avea obiectivele proprii pe Europa în totală
contradicție cu
cele ale Papei care avea obiectiv catolicizarea și șefia
regilor din toate țările catolice!
De câteva secole papa se chinuia cu diverse planuri să catolicizeze spațiul
românilor și să-l domine prin structura administrativ statală combinat cu cea
bisericească. Nu s-au lăsat și-a atras în acest plan și pe maghiari, care aveau
propriul plan de cucerire și maghiarizare a românilor! Dar
papalitatea a
eșuat! Ulterior a pierdut Anglia și țările aflate sub influența germanilor care,
după
revolta husiților, au devenit protestante! Papalitatea era să
piardă și
pe francezi care un timp, sătui de agresiunea papilor, și-au investit propriul
papă la
Avignion spațiul catolic fiind divizat între Roma și Paris!
Planul de catolicizare n-a reușit deoarece românii nu aveau conștiința că
de la
Râm se trag un fals propagat de reprezentanții
Școlii
Ardelene, foști studenți bursieri la Roma, plătiți și manipulați de Papalitate!
Falsul a fost preluat (din bună credință și naivitate) și de unii cronicari
moldoveni! Noi românii aveam propria conștiință de identitate chiar dacă era în
capul la
câțiva conducători deoarece de milenii restul erau analfabeți! Dar azi avem
chiar analfabeți cu licență în istorie care nu cunosc aproape nimic din istoria
glorioasă a
noastră și adoptă o istorie wow!
Un plan similar, utilizând religia noastră ortodoxă,
a încercat să-l implementeze grecii prin patriarhii de la Constantinopol! Ei au
utilizat pe bulgari și pe sârbi care, similar ca ungurii, aveau propriul lor
plan de
cucerire și slavizare a românilor și a spațiului păstrat din
regatul
lui OM și al lui Burebista! Prin impunerea slavonei în biserică și chiar în administrație
dar și impunera forțată a alfabetului grecesc al călugărilor
Metodius și Chiriliu au produs mari daune în limbă, scriere și
progresul nostru! A trebuit să vină marele domnitor
Alexandru Ioan Cuza ca să
taie
nodul gordian și să revină la alfabetul și la limba noastră cele mai evoluate
din
istoria civilizației u(O)Mane! Din păcate nu l-am protejat, l-am trădat și a murit prematur, la 53
de
ani, în pământ străin! După nici șapte ani de domnie în care a implemaentat
reforme vitale ca oxigeniul, cum n-au implementat în 75 de ani regii de import!
Din contră ne-au trădat și-au implementat politica pangermană în spațiul românesc! Cu
toate acestea îi adulăm, îi glorificăm, îi recompensăm gras, și-i denigrăm pe
adevărații patrioți care s-au jertfit pentru interesele neamului și au murit
prematur
de regulă asasinați de dușmanii noștri! Nici acest adevăr nu ne
trezește gândirea și conștiința!;
66. După 1970 Profesorul Reynolds,
Universitatea din Wisconsin,
publică cartea The geat of Beowulf. Este de fapt cea mai veche epopee britanică, scrisă
în sec IX, dar se referă la fapte şi din sec.VI. Rezultatul cărţii: Geaţii sunt
geţii! Profesorul Reynold scrie: Geţii sunt desemnaţi în sursele latine ca fiind
cel mai strălucit popor dintre toate popoarele germanice;
67. Cronicile spaniolilor spun
că nu
puteai fi rege al Castiliei sau nobil castilian (Castiliza era zona care
reprezenta Spania în vremea aceea) dacă nu dovedeai că te tragi din goţi. Dar
s-a făcut multă vreme confuzie cu acești aşa-zişi goţi. Într-o carte celebră a
istoricului Iordanes, Despre originea şi faptele geţilor, se arată foarte clar
că goții sunt geţii. Şi peste 40 de autori sunt de acord că cei pe care înainte
îi numeam geţi îi numim acum goți. Deci este o schimbare de vocală, nu este un
alt popor, nu avea de unde să apară;
68. Mommsen, Istoria Romei (7 volume mari dintre care numai 4 sunt
traduse în România) spune clar: Nici vorbă de legenda lui Eneas de la Troia.
Troienii sunt plecaţi din Carpaţi, la fel ca şi grecii. A fost un război
fratricid
(războiul greco-troian). În concluzie şi latinii sunt plecaţi din Carpaţi. O
spune
Mommsen clar. Au venit prin Europa, au mers prin Alpii Austriei şi au coborât
către sud. O profesoară de la Universitatea din Milano, Pia Loza Zambotti spune
clar (într-o carte publicată în 1947): Din spaţiul carpatic au venit în Italia,
traversând fie Marea Mediterană, fie prin Munţii Alpi coborând în sud şi au dat
naştere latinilor.
Și despre pelasgi este un subiect
extraordinar. Pelasgii sunt strămoşii grecilor, latinilor, troienilor,etc.
Pelasgii sunt plecaţi din Carpaţi, sunt populaţie carpatică;
69. Felix Conseau (1806-1870),
celebru scriitor francez publică Naţionalitatea şi regenerarea ţăranilor
moldo-valahi. Aici ne arată clar cu documente cum pelasgii
au ajuns în Italia şi au dat naştere latinilor, cum au ajuns în Grecia şi au
devenit atenieni, spartani. Aceasta spune şi Herodot;
70. Bonfini: Limba rumânilor n-a
putut fi extirpată, deşi sunt așezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi
aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o
viaţă, cât pentru o limbă;
71. Ludwig Schlözer,
Russische
Annalen - sec XVIII: Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici
wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor,
dacilor și geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate
asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de
milioane;
72. Jules Michelet, Paris 1859, către
trimisul lui Cuza: Fiţi voi înşivă, nu imitaţi pe nimeni. Aveţi sub picioarele
voastre izvoare de apă vie. Nu invidiaţi popoarele bătrâne, ci priviţi-l pe al
vostru. Cu cât mai adânc veţi săpa, cu atât veţi vedea țâşnind mai mult viaţa;
73. André Armand:
Într-adevăr acesta
este unul din cele mai vechi popoare din Europa. Fie că este vorba de traci, de
geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică, era pietrei
şlefuite, până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic
în istoria lumii, continuitatea unui neam;
74. D`Hauterive,
Memoriu asupra
vechei şi actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p. 255-257, 1902:
Latineasca,
departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi, s-ar putea zice că este
mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele
sale cele dintâi şi dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei
observaţii juste, aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a
aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din
care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar
celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai;
75. Huszti András, 1791,
Vechea şi
noua Dacie: Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au
locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor;
76. Bocignoli, 29 Iun 1524, la
Răgusa: Românii despre care am spus că sunt daci;
77. L.A. Gebhardi:
Geţii vorbeau
aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor
din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria
acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci;
78. Abdolonyme Ubicini,
Les origines
de l’histoire Roumaine, Paris, 1866: Dacii sunt primii strămoşi ai rumânilor de
azi. Din punct de vedere etnografic, dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi
origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din
vechime concordă;
79. Jacob Grimm (Istoria limbii germane,
1785-1863): Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din
perioada împăraţilor Claudius şi Nero-GB) pot fi găsite şi în fondul limbii
germane;
80. Cronicile spaniolilor: Geto-Dacii sunt consideraţi fondatorii
spaniolilor;
81. Carolus Lundius,
Cronica Ducilor
de Normandia: Geto-Dacii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice. În
Zamolxis, Primus Getarum Legislator: Să fie clar pentru toţi, că cei pe care
antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după
aceea, printr-o înţelegere unanimă, Goţi. Grecii şi alte popoare au luat
literele de la geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre
raspândirea acestor litere;
82. Germanul Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) a fost o personalitate
umană multidisciplinară rară: matematician, filozof, cercetător al altor domenii
științifice și chiar diplomat. A scris diverse lucrări de matematică, filosofie,
teologie,etc. În Collectanea Etymologica sussține cu siguranța unui german:
Geto-Dacii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai
olandezilor
şi ai anglilor. (Vezi mai sus și legătura lui Vlad Țepeș cu toate acestea-GB);
83. Carlo Troya, istoric italian
(1784-1858): Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare, nu au o
istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele,
Istorie Getică sau Gotică, se împarte în două părţi şi una din ele arată că
geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din
neamul Amalilor;
84. Harald Haarmann, savant german:
Cea mai veche scriere din lume e cea de la Tărtăria, România. Civilizația
Danubiană este prima mare civilizație din istorie, mai veche cu mii de ani decât
cea sumeriană, considerată încă leagănul civilizației;
85. Paul MacKendrick,
Europa de la
Atlantic la Urali: Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care
numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară. Rumânii sunt
membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii. Sus
în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent;
86. William Ryan şi
Walter Pitman,
geologi, 1995: Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop,
este cel al Mării Negre. Robert Ballard, explorator, 1999 confirmă cele spuse de
Ryan şi Pitman;
87. Cavasius,
De Administratione
Regni Transylvaniae: Limba rumână are mai multă latinitate decât cea italiană;
88. Leclerc, Moldo-Vlahia, 1866,
Paris: În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai
veche, sub numele de lingua rumânească, ca pe timpul lui Cicero;
89. Clement Alexandrinul (Stromatele, V-VI): Barbarii (Grecii numeau barbari
pe toți ceilalți dar mai ales pe strămoșii lor din regatul lui Saturn și al lui
Burebista-GB) n-au fost
numai descoperitorii filozofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi
artei…
Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din
filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon
îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora, au învăţat
cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari;
90. Capadocianul Strabon scrie în lucrarea Geografia, despre lumea din
imperiu și din jur inclusiv despre geţi: Boerebistas, bărbat get, luând
conducerea
neamului său, a ridicat pe oamenii aceștia ticăloșiți de nesfârșitele războaie
și i-a
îndreptat prin abstinență, sobrietate și ascultare de porunci, așa încât, în
câțiva
ani, a întemeiat o mare stăpânire și a supus geților cea mai mare parte din
populațiile vecine; ba a ajuns să fie temut chiar și de romani pentru că trecea
Istrul fără frică, prădând Tracia până în Macedonia și Iliria, iar pe celți, cei
ce
se amestecaseră cu tracii și cu ilirii, i-a pustiit cu totul, iar pe boii de sub
conducerea lui Critasiros, precum și pe taurisci, i-a nimicit cu desăvârșire…
Boii erau comunitățile germane de la care a luat numele regiunea Boemia
revendicată și de cehi dar și de germani și anexată de Hitler în 1938 bazat pe
aspectul istoric de acum două milenii! Boii atacau regatul marelui Burebista
care în
vest se învecina cu ei - GB!;
91. Mark Pagel, profesor pe evoluție
biologică la Universitatea Reading din Londra: Acum peste 10000 de ani, în
spațiul carpatic a existat un popor care vorbea o limbă unică, precursoare a
sanscritei și a latinei;
92. Clémence Royer,Bulletin de la
Société d’ Anthropologie, Paris, 1879: Că celţii, germanii, chiar latinii vin din
estul Europei o admit şi o cred. Dar, din contră, toate legendele, toate
tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din occident. De o parte
ca şi de cealaltă noi trebuie să le căutăm leagănul comun la Dunărea de jos, în
această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm;
93. Jean Laumonier,
La nationalité française, Paris, 1892: Românul sau dacul modern este adevăratul
celt al Europei Răsăritene;
94. André Lefèvre,
Les races et les
langues, Paris, 1893: Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia
până în Armoric, Bretania şi Irlanda, galii blonzi, sunt populaţii care vorbeau
dialecte indo-europene;
95. Prof. Fabio Scialpi:
Sunt
intrigat de prezența, pe teritoriul României, a mai multor toponime cu rezonanță
sanscrită;
96. Bonaventura Vulcanius din Bruges,
De literis et lingua getarum sive gothorum, 1597: Geții au avut propriul lor
alfabet cu mult înainte de a se fi născut cel latin. Geții cântau, însoțindu-le
din fluier, faptele săvârșite de eroii lor, compunând cântece chiar înainte de
întemeierea Romei, ceea ce o scrie Cato – romanii au început să facă mult mai
târziu. Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul,
mai mult decât al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam,
care crede din adâncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci după judecata
mea, condamnând puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui
orice; după cum se vede, neamul geţilor s-a ivit aşa dintotdeauna de la natură,
el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic;
97. Otrokocius: N-a neglijat acel
Priscus chiar să ne consemneze, care ar fi fost limbile folosite în jurul lui
Atila. Presupune în acestea că unii dintre huni chiar, datorită legăturilor cu
romanii, îşi dădeau silinţa să înveţe limba gotă (care e înrudită cu alana) şi
cu ausonica. Unde prin limba ausonică, înţeleg valaha, leită latina coruptă
(vulgară);
98. Baudouin de Courtenay:
În slavonă
se găsesc multe cuvinte românești, mai ales în cea bisericească;
99. Fontes II, p. 19:
Legile Belagine
stau la baza civilizației umane;
100. Isidor din Sevilia,
Historia de Regibus Gothorum, Wundalorum et
Suevorum (Istoria regilor goților …-GB): Nădejdea lui Decebal se împlinise:
Imperiul
fusese dărâmat prin loviturile oamenilor de la Dunăre. Roma însăşi
învingătoarea tuturor popoarelor a trebuit să slujească supusă şi să primească
jugul triumfului getic.
Mai sus nu este vorba nu de ultimile două războaie din 101-102 și 105-106
ci de cele anterioare. În timpul domniei împăratului Domițian, izbucnesc o serie
de
războaie cu dacii. Conform lui Iordanes, în Getica, goții / geții au încetat
alianța cu
romanii și au devastat teritoriul din sudul Dunării nimicind armatele și pe
comandanții lor. Geții aliați de nădejde ai Romei față de amenințările din
partea
populațiilor germanice și sarmatice au rupt tratatul deoarece Domițian a redus
stipendia plătită regilor lor pentru apărarea hotarelor. Astfel Geto-Dacii au
trecut
Dunărea, pe gheață, în iarna anilor 85 / 86.
După asasinarea lui Burebista cel mai mare rege al nostru care a unit pe
geto-traco-daci și a creat cel mai mare regat din Europa, regatul s-a făcut
repede
praf fiind divizat în patru regate de către urmași egoiști și inconștienți
dintre care
unii poate au fost complici la asasinat.
Peste regatul proeminent cu capitala la Sarmisegetuza a devenit rege ultimul
dac adevărat care și-a dat viața în lupta cu imperiul roman. Este vorba de
Decebal
care a fost rege între ani anii 87-106.
De Bello Dacico, fragment din jurnalul de război al lui Traian:
Dacii nu-și prezintă zeul sub un anume chip, ci îl cinstesc întocmai ca
parții, sub forma unei flăcări ce arde pururi în templele lor. Din cauza
respectului deosebit ce îl arată zeului si proorocului lor, dacii îi țin la mare
cinste și pe preoții acestui zeu și nu ies din cuvântul lor. Aceștia le dau
învățături practice și îi instruiesc chiar și pe linie militară. Pentru ca
populația de rând să memoreze mai ușor, ei le predau cântând aceste învățături
și reguli de viață;
101. Klaus Schmidt, arheolog german:
Purtătorii civilizaţiilor cele mai vechi ale Chinei şi Japoniei au imigrat în
epoca neoliticului, în mare parte, din sud-estul Europei, din regiunea Nipru,
Dunăre şi Balcani;
102. Poetul Marțial, într-una din epigramele sale, îi scria lui
Marcellin: Soldat Marcellin, tu pleci acum, ca să iei pe umerii tăi cerul de
nord al hiperboreilor şi astrele Polului Getic, care abia se mişcă;
103. John Maridis, profesor la
Universitatea din Londra, 1968, constată: Culturile neolitice, 5500-2500 îen,
Cucuteni și Gumelnița sunt poate cele mai bogate din Europa;
104. La începutul erei noastre,
într-un răvaș trimis conducătorului dacilor, Cotizo, poetul latin Ovidiu îl
numește pe acesta și pe întregul său popor neam scoborâtor din zei. Cu șase
secole înainte, poetul grec Pindar, citându-l pe Phrenicos din Heracleea, scria
despre dacii de la nordul Dunării: Hiperboreii locuiesc în părţile îndepărtate
lângă templul lui Apolo. Ei sunt cu totul nedesprinși de război și se trag, după
cum spun tradiţiile, din neamul titanilor celor vechi;
105. Felix Colson, 1862, Nationalité Et Régénération Des Paysans Moldovalaques:
Care a fost dialectul vorbit de vlahi? Filologii l-au considerat ca fiind
importat de la romanii cuceritori. Nu este decât o aserţiune. Idiomul vlahilor
este
acela al pelasgilor, el s-a format de treizeci de secole.
El a fost vorbit şi în
Munţii
Pindului, cu mai mult de o sută de ani înaintea cuceririi lui de către soldaţii
lui
Traian. În Peonia, în Pelasgonia, în Macedonia de Sus, pe care Eschil o numeşte
Pelasgia, în cantoanele din Epir şi Tesalia, ocupate de pelasgi, dialectul vlah
nu
a fost împrumutat de la stăpânii lumii.
Dimpotrivă, romanii (nu românii-GB) vorbeau limba pelasgilor. Este evident că
descendenţii pelasgilor care locuiesc în număr de mai multe sute de mii, în
munţii care au fost leagănul rasei lor antice, cei care populează fosta Dacie,
vorbesc încă limba naţională, care în Italia a dat naştere limbii latine. Nu ne
mai
este permis să ne îndoim că naţiunile pelasgice nu au fost poporul latin.
Totul concură spre a dovedi că
dialectul lor a devenit limba latină. Este incontestabil că pelasgii au
contribuit la fondarea Romei. Dialectul vlah preexistă. Imediat după cucerirea
romană, el s-a revelat spontan în Dacia, în Panonia şi Pind. Vlahii Daciei şi ai
Turciei europene, aparţin străvechii familii a pelasgilor. Vlahii erau şi au
rămas pelasgi daci;
106. Episcopul Meliton al Asiei, citat de Eusebiu din Cezareea în lucrarea
Istoria bisericească, scrie pe la anii 175 en.: Filozofia creştină după ce-a
înflorit la
barbari, s-a raspândit în imperiu. (După greci și romanii au numit barbari pe
restul
lumii și mai ales pe strămoșii lor traco-geto-daci de la care au preluat, chiar
și prin
intermediul grecilor, zeitățile strămoșilor noștri dar și limba și alfabetul
numit
eronat latin-GB);
107. Robert Sheringham,
De Anglorum
Gentis origine disceptatio: Astfel chiar Pliniu, Mela, Solinus, îi arată pe geți
ca poporul Traciei. Toți tracii ar fi fost un singur popor, adică geții,
mărturisește Mela (sec. I d.Hr). Am arătat că armele geților au fost victorioase
în Sciția, Tracia, Dacia, Moesia, la Istru și la Marea Neagră și am spus că ei
au avut diferite nume în acele regiuni, din pricina varietății sălașurilor; dar
toți au fost numiți geți, cu același nume, de către greci și de către latini.
Însă aceștia, cu trecerea timpului, și-au adus trupele și stindardele la
ultimele hotare ale Europei, și, fapt și mai agresiv, i-au îmblânzit și i-au
domolit pe romanii cei plini de foc, precum și Roma însăși, și cică ar fi
istovit într-atât Imperiul Roman, încât de atunci încolo a fost mai ușor de
manevrat de către alte neamuri dintre care cele mai multe, prinzând ocazia, ar
fi căpătat de atunci încolo curajul de a-și scutura îndelungata sclavie și jugul
lor istovitor. Atunci, pentru prima dată geții le-au fost cunoscuți romanilor și
grecilor sub numele de goți: însă de atunci sunt numiți de către scriitori când
geți, când goți;
108. Philostorgius,
Istoria eclesiastică (368 - 425
en.): Sciţii de dincolo de Istru pe care cei vechi îi numeau geţi, iar cei de
acum îi numesc goţi… Ulfila (care a tradus aici biblia-GB) a fost hirotonit episcop al creştinilor din ţara
getică;
109. Hieronymus (345 - 420 en.):
Există autoritate (argumente serioase- GB)
pentru a-i numi pe goţi, geţi;
110. Nicolao Petreio, 1695:
Că geţii
au fost după aceea numiţi goţi, nu este nici o îndoială;
111. Virchow, Les peuples primitifs de l’Europe:
Celţii care populează
Franţa actuală au venit aici de la Marea Neagră urcând în susul Dunării.
Revedeți Gabriel Gheorghe chiar concluziile prezentate mai sus!;
112. Edgar Cayce, dialog din Originea raselor:
Sunt locurile desemnate pentru începutul celor cinci rase, cele corecte?
Cayce: După cum le găsim, acestea sunt schimbate: Cei din Gobi, rasa
galbenă. Rasa albă, mai degrabă în Carpați decât în India, deși aceasta
reprezintă schimbarea după care au fost săvârșite. Rasa roșie, desigur, în zona
Atlantică și Americană. Rasa brună în Anzi. Rasa neagră la câmpie și în Sudan
sau în Africa. Unde era regiunea carpatică?
Cayce: Aarat.
Unde este această locație? Este pe hartă astăzi?
Cayce: Partea sudică a Europei și Rusiei; și Persia și pământul acela.
Munții Caucaz.
113. Papa Ioan Paul al II-lea nu și-a putut mărturisi public originile lui și
ale strămoșilor săi vlahi slavizați. Dar toate faptele
sale
legate de
români și cunoașterea la perfecțiune a limbii române susțin această
afirmație.
În unica sa vizită în patria străbună a spus:
România, țară-punte între Orient și Occident, punct de răscruce între
Europa Centrală și cea Orientală, România, pe care tradiția o numește cu
frumosul titlu de Grădina Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Iisus
Hristos,
Fiul lui Dumnezeu și al Prea Sfintei Fecioare Maria.
În pragul unui nou mileniu,
întemeiază-ți viitorul mai departe, pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul
lui
Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm și curaj.
Vei fi
națiune
prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar și făcător de pace.
Dumnezeu să
te ocrotească și să te binecuvânteze mereu!
Rugăciunea, și nu numai aceasta, necunoscută a marelui Mhail Eminescu l-a
impresionat pe Papa Ioan Paul al II-lea astfel că acesta a recitat-o în limba
romană și public la
Vatican:
Craiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalța-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupra-ne coboară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie! |
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pamântului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie! |
Apariția în Dec 2012 a lui Miceal Ledwith cu declarațiile sale
devastatoare pentru falsurile din ultimul mileniu, asupra limbii
române și
a istoriei neamului nostru n-a fost pură întâmplare. Credem că, după trecerea în
neființă a papei, primise o ultimă
misiune – testament pentru neamul românesc.
Miceal Ledwith a fost confidentul lui, a fost membru al Comisiei
Teologice Internaţionale. Este printre puținii care au avut acces la cei 230 de
kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva secretă a Vaticanului. Declaraţia sa
este
şocantă pentru toți savanții lumii plătiți sau nu să susțină de secole o falsă
teorie:
Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi
limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume
cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage
limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă
latină,
ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe
oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi
oferit un vehicul minunat lumii occidentale - limba latină.
114. Azi 24 Ian 2022 am găsit un citat extraordinar în Cambridge History of
India vol.1, pag.64, legat de Sanscrită, Greaca, Latina, Celtica și Gotica.
Legat de
Gotică, autorul s-a referit la limba vorbită pe atunci de triburile germanice
chiar
dacă mulți istorici au susținut că cei numiți Goți sunt Geți. Și dacă nu este
identitate se știe sigur că Goții (și urmașii lor, germanii) se trag din Geți și
sunt
rude!
La 1786 Sir William Jones scrie: Limba Sanscrită oricare ar fi vechimea
ei, este de o structură minunată, mai perfectă decât Greaca, mai copioasă decât
latina și mai rafinată decât oricare limbă cunoscută.
Poartă totuși pentru cele
două o afinitate puternică, atât în ceea ce privește rădăcinile verbelor cât și
în
formele gramaticale. Acest fapt nu poate fi un accident. Într-adevăr faptul este
atât
de puternic că nici un filolog care le-ar examina nu poate crede decât c-ar fi
izvorât
dintr-o sursă comună, care poate nu mai există.
O rațiune similară nu forțată ne determină să presupunem că atât
Gotica cât
și Celtica, deși sunt combinate cu un alt idiom, ar avea aceeași origine cu
Sanscrita.
Mai mult, chiar și vechea Persană ar putea fi adăugată la aceeași familie.
Acum două secole și jumătate, Sir William Jones, vorbește de izvorul
comun pentru Sanscrită, Persană, Greacă și Persana veche!
De ce de atunci și până
azi nimeni n-a putut s-au n-a vrut să-l vadă! Era în fața tuturor dacă aveau în
vedere
teritoriul, și vechimea poporului cel mai vechi al vechii Europe! Mai ales că
încă
din antichitate istoricii și chiar un faraon a arătat cu degetul unde este! Iar
dacă mai
învățau 500 de cuvinte din Limba Română, începeau să vadă limpede dacă doreau
sincer să descopere ceva despre izvorul acoperit dar care curgea încă undeva la
suprafață în Regatul OM!
The Cambridge Ancient History, este o lucrare monumentală, 14 volume în total peste 10000 pagini A4. Este
dedicată Istoriei Civilizației U(O)Mane! Din păcate ignoră Civilizația
din Regatul lui OM și al lui Burebista. Am găsit-o pe Internet
căutând să aflu mai multe despre civilizația din Sumer (Iraq și
împrejurimi). Încă se susține falsul că în Sumer a apărut prima scriere
cuneiformă din lume. Cealălată scriere, hieroglifă, este legată de Egiptul Antic!
Ambele civilizații sunt la milenii față de cea mai veche
civilizație din Regatul lui OM și al lui Burebista!
Ediția la care am avut acces este din 2008 și datorată lui Cambridge Histories Online,
Cambridge University Press având la bază edițiile tipărite și publicate
anterior.
Pentru prima dată a apărut în 1970 și a fost retipărită în 1974, 1976 1986,
1994. Prima ediție broșată din 1980 a avut a șasea tipărire în 2007!
Din ediția Online m-am aplecat asupra primelor 5 volume care conțin rezultatele
cunoașterii (mai ales pe era noastră) a cercetătorilor din lume sau cei legați
de-a lungul timpului de prestigioasa Cambridge University. Din păcate mai
nimic
despre cea mai veche civilizație din Regatul lui OM și al lui Burebista!
3 Noi 2023 Gheorghe Ghe. Borcan
|